Ce puteti citi săptămîna aceasta în Observator cultural
- 16-02-2011
- Nr. 562
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
A apărut noul număr, 563, al revistei Observator cultural, distribuit la chioşcurile de difuzare a presei. Din sumar: Adam Michnik–Andrei Pleşu, dialog la Ateneul Român Despre dialogul de la Ateneul Român, de luni, 14 februarie, dintre Adam Michnik şi Andrei Pleşu, Observator cultural găzduieşte două articole: Casa lui Adam Michnik, editorial de Ovidiu Şimonca; Alibiul Michnik de Iulia Popovici. Comentariul politic săptămînal al scriitorului Bedros Horasangian se intitulează: Va mai fi Emil Boc prim-ministru? Sub titlul, Securiştii care l-au torturat pe Vasile Paraschiv sînt bine mersi, Marius Oprea prezintă motivele pentru care plîngerea penală pe care Vasile Paraschiv a făcut-o împotriva securiştilor care l-au torturat în timpul comunismului s-a blocat, în 2008, la Parchetul General. Parchetul General a respins „ca neintemeiate“ plîngerile formulate de „numitul Vasile Paraschiv“. Marius Oprea concluzionează: „Vasile Paraschiv, din proprie iniţiativă, citind rezoluţia Parchetului General, a hotărît să refuze «Steaua României», acordată de preşedintele Băsescu, în a cărei sinceritate faţă de condamnarea comunismului nu mai credea. Tocmai primise «dovada» de la Parchetul General“. În paginile de MENTALITĂŢI, Paul Cernat şi Ovidiu Pecican (la rubrica sa, Avalon), comentează volumul apărut la Editura Humanitas, Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei de Liviu Bordaş. Tot la paginile de MENTALITĂŢI, […]