Vom învinge!

Să ne aducem aminte cîteva secvențe de acum douăzeci de ani. FSN-ul, ca „emanație a revoluției“, devenea partid politic. Cîștiga alegerile democratice din mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare. Partidele istorice, reinventate după 1989, dădeau din colț în colț. Cel mai colțos era PNȚCD, Corneliu Coposu era un reper, ca și regele Mihai. Traian Băsescu era un dulce om politic de duzină pus pe făcut carieră. Iar PNL-ul deja schimba bezele cu noua putere (în Guvernul Stolojan, PNL a dat cîțiva miniștri, dintre care Mircea Ionescu-Quintus promitea „procesul comunismului“, restul erau „de coloratură“, care mai de care mai mototoli). Petre Roman a demisionat după mineriada din septembrie 1991. Oare de ce taman el, ne întrebăm noi, cu ce se făcuse vinovat Petre Roman ca să iasă dintr-un joc unde el dădea o oarecare față la ceea ce alde Ion Iliescu, Măgureanu, Gherman&Co aranjau pe la spate? Plecarea lui Petre Roman din FSN dă naștere unei formațiuni – tot de stînga, căci, pe vremea aceea, era greu să devii popular peste noapte… – numite Partidul Democrat (FSN). Nici vorbă de anticomunism, condamnare, reforme și măsuri dure de dreapta. Uităm prea repede. O terapie-șoc, precum cea pusă în practică de Balcerowitz în […]