BIFURCAȚII. Adio și n-am cuvinte

A trecut deja aproape o lună de la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale și efectele au început să se simtă. Haotic, deocamdată. E multă nesiguranță, sînt nervi mulți, lumea nu știe ce să facă.   Sînt destule lucruri care mă nedumeresc. În primul rînd, graba nedelicată cu care s-a pus în aplicare pensionarea la șaizeci și cinci de ani în universități. De ce nu se putea aștepta terminarea semestrului mi-e greu să înțeleg. E urît, e meschin, e lipsit de respect să îi anunți pe oameni că trebuie să-și facă dosarul de pensie în mijlocul cursului și să aștepți de la ei să intre în continuare la clasă, plătiți de-acum cu ora. Știu că erau mulți „profesori“ care oricum nu-și meritau titlul, darmite prelungirea activității peste vîrsta legiuită; dar există și foarte mulți a căror plecare lasă un gol extrem de greu de umplut. Îi socotim victime colaterale și trecem cu buldozerul peste ei? Nu-mi vine să cred că la baza unei asemenea decizii pripite a stat vreun calcul economic. Economie se face, desigur, dar nu atît de mare: orele respective rămîn în norme de profesor sau de conferențiar și tot trebuie plătite. În schimb, se pare că […]