BIFURCAŢII. Una caldă, una rece

Citit Rădăcina de bucsau, al lui Ovidiu Nimigean. Senzaţie uluitoare de autentic. Un şuvoi care pare că nu mai poate fi oprit – nici chiar de autor, de unde şi burţile vizibile, mai ales discursurile politice. Dar mai contează? Le-am văzut, dar nu m-au deranjat. O descriere atît de vie (scuze!) a vecinătăţii morţii, a înmorţirii mamei. Nu a morţii – asta ar fi fost simplu. Revolta, pudoarea, oroarea care se preschimbă treptat în melancolie, acceptare, contemplare, înţelegere adîncă. Şi asta în paralel cu moartea dragostei, care parcurge acelaşi traseu, dinspre înăuntru spre în afară. Totul într-o alternanţă de graiuri – moldovenesc, ardelenesc, literar – stăpînite la perfecţie. Aşa performanţă lingvistică, probă de oralitate, nu-mi aduc aminte să mai fi citit în limba română. Înţeleg că e primul roman al unui poet. Ţin pumnii pentru al doilea.   Cam în paralel cu cele aproape cinci sute de pagini despre moarte ale lui Nimigean, citit Despre îmbătrînire, a lui Jean Améry (Editura Art). Ce mi-o fi trebuit? Améry e groaznic. Lucid şi nemilos. Tare departe de prostioarele mîngîietoare ale lui Cicero. (De unde o fi tras el concluzia că la bătrîneţe sîngele nu mai fierbe? Nu-l citise pe Roth.) Améry se […]