FILM. Simulacru cu dichis

VIDEO trailer Bună! Ce faci?

  • Recomandă articolul
Lungmetrajul lui Alexandru Maftei,Bună! Ce faci?, chestionat ca punct de cotitură în filmul românesc, nu realizează operă de pionierat în materie de cinema popular, ci doar o zglobie pauză de publicitate. La o privire, chiar şi superficială, pe forumuri, bloguri sau în comentarii anexe cronicilor de specialitate, necesitatea diversităţii genurilor în cinema-ul autohton a ajuns aproape un strigăt disperat al spectatorilor sastisiţi de premiatele titluri „în care nu se întîmplă nimic“, întunecate de problematici mizere şi sufocante. Există, cu siguranţă, un public pentru cinema-ul de gen, comercial şi după reţetă, numai că spectatorii trebuie provocaţi, stîrniţi şi aduşi în sala de cinema. Cinema-ul popular îi alimentează spectatorului bucuria sau cheful, îi confirmă ce deja ştie, îl alintă, îl complimentează şi îl trimite acasă cu lecţia deja învăţată. Regizorul Alexandru Maftei face un prim pas în întîmpinarea acestui posibil public de cinema popular şi înscenează o poveste de dragoste, atemporală şi universală, în care spectatorul se regăseşte fără efort, la nivelul primar al unei istorii deja cunoscute şi care nu mai prezintă nici un mister.   Inspirată după un fapt divers notat într-o revistă, povestea a doi soţi plictisiţi care încep o aventură on-line fără să se recunoască este construită pe […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }