Sebastian, liricul vulnerabil
- 25-03-2011
- Nr. 568
-
Paul CERNAT
- Actualitate
- 0 Comentarii
Maria-Magdalena Dinu este studentă în anul al II-lea al Şcolii Doctorale din cadrul Literelor bucureştene şi pregăteşte o lucrare despre publicistica lui Mihail Sebastian. Dată fiind dificultatea întreprinderii, coordonatorul lucrării, profesorul Paul Cornea, a orientat-o spre o activitate de bibliotecă vizînd listarea integrală a articolelor lui Sebastian din presa interbelică. Iniţiativă oportună, întrucît respectivul segment – cuprinzînd mii de titluri – a rămas, pînă în prezent, un teritoriu cu destule pete albe, explorat pe toată întinderea sa de puţini cercetători. Ediţia începută în 1994 de regretata Cornelia Ştefănescu s-a oprit, din păcate, după primul volum, şi nu se ştie cînd vom avea parte de o ediţie critică integrală (din cîte cunosc, ea se află în lucru la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, sub îngrijirea unui colectiv de specialişti). În preliminariile mult disputatei sale cărţi despre „diavolul“ Nae Ionescu şi „ucenicul său“, Marta Petreu atrăgea atenţia asupra acestei lacune generatoare de potenţiale surprize. Într-adevăr: abia cînd va fi restituită în totalitate, vom putea discuta despre publicistica lui Sebastian în deplină cunoştinţă de cauză. Pentru Maria-Magdalena Dinu, surprizele explorării acestui continent publicistic au început cu… descoperirea a patru poeme în paginile Universului literar din 1928. Aproape necunoscută, ipostaza […]