Noica şi Galimberti
- 01-04-2011
- Nr. 569
-
Adrian NIŢĂ
- Focus
- 23 Comentarii
Recenta dezvăluire a plagiatului comis de Umberto Galimberti din lucrarea lui Noica Şase maladii ale spiritului contemporan ridică mai multe teme de reflecţie. În primul rînd, este uimitoare tăcerea mediului intelectual şi cultural atît de la ei, cît şi de la noi, deşi ştirea a fost preluată imediat de către ziare, televiziuni sau agenţii de ştiri. Cînd spun „tăcere“ am în vedere o dezbatere, o comentare a acestei situaţii, iar nu simpla semnalare a plagiatului. După cum se ştie, Galimberti este în Italia un adevărat caz, căci a fost implicat în mai multe situaţii de plagiat. Acest fapt aruncă o lumină extrem de nefavorabilă nu doar asupra carierei sale didactice, dar şi asupra calităţii sale de intelectual în sensul larg al termenului. Desigur, sînt convins că el nu a plagiat toate cele (aproximativ) 30 de lucrări pe care le-a publicat, dar umbra bănuielii rămîne, astfel încît orice cititor îşi pune în mod îndreptăţit întrebarea legată de provenienţa celor scrise de profesorul italian. Cum Galimberti este un nume extrem de important în peninsulă, tăcerea italienilor poate fi interpretată şi în felul sugerat de Costică Brădăţan: despre lucrurile neplăcute, urît mirositoare sau murdare este indicat să te fereşti să vorbeşti, tocmai […]
Am urmarit discutiile acestea fara sa intervin. mai ales, pentru ca asa cum spunea cineva dintre forumisti, reaua credinta razbate din toti porii celor mai multi dintre participanti. S-a alaturat acum forumistilor si readactia revistei, care sustine ca „modul in care Liviu Bordas s-a folosit de titlurile volumelor de poezii ale Martei Petreu pentru a-si marca subtitlurile din carte” face ca lucrarea lui sa nu fie „in nici un caz” o „cercetare stiintifica, tinind de uzantele academice”. Nici mai mult nici mai putin. Ce bine ca putem concedia o demonstratie care nu ne convine printr-o simpla strambare din nas.
Pai, cum spunea cineva despre dl. Nitza, ori e 1) ori e 2). In exemplarul meu al cartii, respectivul capitol dedicat Martei Petreu se intituleaza „Judecata de mai apoi. Intermezzo liric”. Atunci, daca ceea ce face Marta Petreu e considerat a fi lirica, de ce e nejustificata folosirea volumelor sale de poezii ca subtitluri? In mod evident, pararea autorului e ca M.P. face poezie si atunci cand pretinde ca face altceva. Si isi argumenteaza afirmatia. Ce e neacademic in asta? Inteleg ca altii cred altfel. Pai sa aduca si ei argumente ca ceea ce a facut M.P. e stiintific si nu poezie cu masca stiintifica.
Sau, pentru ca se invoca pluralitatea punctelor de vedere, uitati ce spune prof. Traian Vedinas de la Universitatea din Cluj: „Numeroase puncte de vedere, exprimate în presa culturalã, au luat cartea Apaşul metafizic şi paznicii filosofiei drept un atac la persoanã, în contra eseistei cunoscutã prin exegezele sale crude la adresa lui Cioran şi Sebastian. Într-o lecturã nepãtimaşã şi nepãrtinitoare nu se observã uneltele atacului, ci dimpotrivã, Liviu Bordaş se dovedeşte a fi un fidel cititor atât al eseistei Marta Petreu, cât şi al poetei cu acelaşi nume, denumirea unor paragrafe din carte cu titlurile volumelor de poezie ale Martei putând fi lecturate şi ca un elogiu adus vocaţiei poetice a exegetei lui Nae Ionescu.” (Nae Ionescu intre conspect si metoda comparata, Tribuna, 16 martie 2011, p. 27)
Sunteti, deci, invitati la o lectura nepatimasa si nepartinitoare. Martei Petreu i se recunoaste vocatia poetica, care din pacate o impiedica sa fie un exeget obiectiv şi academic atunci cand emotiile poetice ii coplesesc gandirea.
Stimate domnule Simonca,
Sigur aveti dreptate cu observatia ca in orice dezbatere pot si trebuie sa existe mai mult puncte de vedere – numai ca cine poate preciza unde se afla granita dintre \”a-ti sustine\” si \”a vrea sa-ti impui\” propriul punct de vedere? (Nu cumva totusi in final ar fi normal sa se impuna punctul de vedere cu mai multe argumente obiective – altfel dezbaterea insasi n-ar servi la nimic, sau doar la expunerea unor convingeri apriorice, sustinute indiferent de ponderea argumenetelor contrarii?)
In privinta dezbaterii \”cazului Nae Ionescu\” mi se pare evident ca redactia Observatorului Cultural se situeaza pe pozitii apropiate de o negare radicala: cu atat mai laudabila mi se pare optiunea ei pentru a permite, atat in coloanele tiparite, cat si pe pagina de forum, exprimarea necenzurata si a opiniilor \”celeilalte parti\”: este singura optiune de natura sa conduca la o dezbatere vie, iesind din cercul vicios al discursului egocentric si solipsist in care se complac alte reviste actuale, mult prea cunoscute pentru a mai fi mentionate explicit.
Revenind la \”cazul\” care ne preocupa, as mentiona ca orice incercare de a transare definitiva a dilemelor legate de el pare sortita de la bun inceput esecului. Personajul (ale carui vulnerabiliati sunt atat de evidente, mai ales din perspectiva contemporana) este mult prea complex, rolul lui in formarea unei stralucite pleiade de ganditori este mult prea vizibil, pentru ca tentativele de demolare completa sa nu para rezultat al unei simple neintelegeri (in cazul cel mai bun) sau sa poata face uitate urmele lasate de figura lui in amintirile celor carora le-a deschis apetitul pentru gandire independenta.
Desigur si erorile au fost pe masura, ceea ce face inacceptabile incercarile de idealizare prin trecerea sub tacere a zonelor de umbra pe care pe buna dreptate le-ati amintit.
Si atunci? N-ar fi mai simplu (si mai corect) sa disociem pur si simplu chestiunea rolului global jucat de Nae Ionescu in contextul deceniilor interbelice de nefericita acuzatie de plagiat, la care pana si unul din cei mai infocati adepti ai ei recunoate (e drept, intr-o simpla discutie pe forum) ca nici \”n-a fost un plagiat in adevaratul sens al cuvantului\”? De ce sa continuam pe o pista falsa si de natura sa exacerbeze pozitiile pro- si anti-Nae, in loc sa ajungem la considerarea aspectelor decisive ale acestui adevarat simbol al reusitelor si esecurilor gandirii romanesti din toate timpurile?
Cu deosebita apreciere personala,
Mihnea Moroianu
Dezbatem orice fapt cultural, de acum sau din trecut, discutam cu argumente. Revista noastra a oferit prilejul unei dezbateri pe marginea cartiii lui Liviu Bordas. Insusi autorul a intervenit in doua rinduri.
Problema legata de Nae Ionescu este ca unii si-l vor model si acum, iar altii spun ca a fost destul cum a actionat in anii ’30. Rugamintea, atit pentru domnul Adrian Nita, cit si pentru domnul Mihnea Moroianu, este sa accepte fiecare ca pot exista doua (sau mai multe) puncte de vedere. Nu se face o gaura in cer daca acceptati, stimati domni, deosebirile de vederi dintre dumneavoastra. A incerca sa impuneti un unic punct de vedere este pernicios unei dezbateri.
In acelasi timp cred ca avem dreptul, ca revista, sa luam in seama toata activitatea lui Nae Ionescu (ideologia promovata la „Cuvintul”, relatiile cu Regele Carol al II-lea, relatiile cu legionarii, politica antisemita promovata de Nae Ionescu si modul cum l-a tratat pe Sebastian in Prefata la „De doua mii de ani”, cum isi concepea cursurile universitare, influentele – recunoscute sau nerecunoscute – din gindirea sa academica etc.).
Mi se pare infiorator sa-l urci pe soclu pe Nae Ionescu, cel care se adresa lui Mihail Sebastian, in Prefata la „De doua mii de ani”: „Iosef Hechter, tu eşti bolnav… Iosef Hechter, tu nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?… eşti tu, Iosef Hechter, om de la Dunărea Brăilei?“. „Nu. Ci evreu de la Dunărea Brăilei“. Sa-ti tratezi un coleg de redactie, un prieten, un om care a crezut in tine, sa-l tratezi drept subom/ neom, doar pentru ca este „evreu”, este de-a dreptul abominabil pentru Nae Ionescu.
In fine, veti spune ca Liviu Bordas discuta doar daca Nae Ionescu a plagiat…. Daca analiza sa este intr-o zona stiintifica, nu putem sa nu luam in seama, ca un amanunt marginal, dar relevant, modul in care Liviu Bordas s-a folosit de titlurile volumelor de poezii ale Martei Petreu pentru a-si marca subtitlurile din carte. Oare acest procedeu nu e o ironie care atinge batjocura? Ca cercetare stiintifica, tinind de uzantele academice, nu e, in nici un caz…
Iar in privinta „plagiatului”, nu cred ca se poate spune, senin si transant, ca Nae Ionescu n-a plagiat. Aici dezbaterea are si argumente „pro” si argumente „contra”. De ce n-ar fi luata in seama Marta Petreu (dar si Alexandru George, care a scris despre „plagiatul” din Max Scheler) si i-am acorda tot creditul lui Liviu Bordas?
Cu stima,
Ovidiu Simonca
Mentionez că ultimul meu mesaj era un răspuns adresat autorului acestui articol, dl Adrian Niţă, doctor al Universităţii din Poitiers, conferenţiar la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Craiova.
Va schiţez mai jos „dovezile” pe care mi le-ati „cerut imperios”.
1. A folosi in mod impropriu un termen infamant stiind bine ca el nu se poate aplica victimei incapabile să răspundă sau să tragă la răspundere pe cei care-i calomniază memoria; in particular, a „concede” in discuţii neangajante pe forum că (poate) „nu a fost plagiat in adevăratul sens al cuvantului”, fără a retrage in niciun fel acuzaţia respectivă susţinuta cu obstinaţie intr-o campanie de presă – iată ceea ce eu numesc „joc cu cărţi măsluite”.
2. Convingerea mea este că nici unul din protagonistii actuali ai acestei campanii nu contează in fond pe vreo demolare efectivă a „mitului Nae Ionescu”; (mitul acesta este mult prea consolidat, iar atacurile venite din partea unor personalităţi contemporane de a doua si a treia mână n-au nicio sansă sa răstoarne faima bazată pe mărturiile elevilor săi intraţi de mult in panteonul culturii noastre); nu – actualii campioni ai drepturilor de autor aberant transferate in domeniul prelegerilor universitare imposibil de reconstituit după trecerea a sapte decenii contează pur si simplu pe bruma de notorietate pe care „demascarea” unei astfel de personalităţi le-o poate aduce in contrapartidă cu propria lor inapetenţă pentru demersuri constructive – si pe comoditatea adoptării punctului de vedere „ideologic corect” in raport cu un personaj pe care propriile opţiuni politice si ambiguităţi de ordin moral il fac oricum vulnerabil in acest context.
Iată de ce angajarea pe frontul anti-Nae mi se pare o incontestabilă dovadă de oportunism – de „asezare”, cum zicea Camus, „a fotoliului in directia istoriei”.
3. Anumite date despre activitatea mea profesională le puteţi găsi folosind instrumentele Google.
Dar fiindcă n-aţi ezitat să o faceti publică pe a dvs, ţin să vă semnalez că ea pare extrem de pauperă – in orice caz nu de natură să vă recomande pentru postura de cenzor al al celui mai vestit profesor de filosofie pe care l-a dat Universitatea noastră in cei peste 150 de ani de existenţă. Sau vă imaginaţi cumva că activitatea stiinţifică a unui universitar care in primii 25 de ani de la terminarea facultătii n-a reusit să publice nici măcar O SINGURA lucrare de substanţă in vreo revistă de specialitate de peste hotare poate fi caracterizată altfel decat ca net falimentară, in ciuda zecilor de articole publicate in „alte reviste”?
4. N-am inteles ce-ati vrut să spuneti cu foarte puţin academica referire la „Rectoriţa Politehnicii din Bucuresti” – si nici nu vă pot răspunde cu aceeasi monedă, nestiind nimic despre „Rectoriţa Universitătii din Craiova”.
Si in genere, vă asigur că n-as mai fi continuat această discuţie dacă n-aveam motive să consider abordarea dvs a problemelor memoriei culturale ca emblematică pentru viitorul unor intregi generaţii de studenţi, „formaţi” in spiritul iresponsabilităţii faţă de trecut, al lepădării ostentative de valorile acestuia, generaţii de tineri gata să-si asume cu mandrie rolul de indivizi
ἀμούσους τ καί αγράμματοus
„lipsiţi de Muze si de cunoasterea slovelor” (Platon).
In rest, ce sanse puteam avea in a vă face să pricepeţi ceva din contextul care i-a inspirat unui Mircea Eliade fraze cum ar fi (citez mai mult sau mai puţin la intamplare):
„ţii care-i urmăresc lecţiile alcătuiesc laolaltă o mare comunitate de dragoste si gandire, si numai pentru această comunitatea folosesc la ceva cursurile”?…
Si apropo: de ce să vă limitaţi la combaterea lui Nae Ionescu? Pe cand o eventuală demascare a inconsistenţei lui Eliade insusi, ca si a lui Noica, Cioran si… tutti quanti?
Dle Nitza, rea-credinta este a dvs. in mod vadit, dar nu am sa ma apuc sa explic ceea ce se vede cu ochiul liber. Voi observa doar ca, desi bietul Bordas (pe care nu-l cunosc, nu l-am intalnit niciodata in viata – asadar nu va obositi sa ma faceti un asociat al lui) s-a straduit – si a reusit – sa arate cum a fost inscenat si falsificat „procesul” plagiatului, dvs. ii tot dati incolo si incoace cu plagiatul. Asta inseamna: 1. fie ca nu ati citit cartea, ceea ce va incrimineaza de rea-credinta deoarece vorbiti in necunostinta de cauza; 2. fie ati citit-o si, in pofida evidentelor, o ignorati cu rea-credinta pentru ca asa convine agendei dvs.
Nu e de mirare mobilizarea impotriva cartii din paginile acestei reviste (pe langa alte cateva aliate de sange sau de ocazie), caci ea strica jocurile celor care sperau o demitere usoara a lui Nae Ionescu pe temeiul deontologiei academice. Se pare dle Nitza (et Co.) ca va trebui sa-l luati in serios pe autor, sa-l cititi si sa-l respingeti pe temeiuri mai solide. Dar, daca nu o faceti cu buna-credinta, va veni peste cativa ani un alt Bordas care va va reduce eforturile in pulbere. Asa ca, oricm ati lua-o, este preferabil pentru dvs. sa lasati antipatiile ideologice si adversitatile de grup de-o parte si sa faceti un exercitiu de buna-credinta si onestitate exegetica. Prespunand ca sunteti in stare de el – lucru de care eu, asa cum am mai spus, ma indoiesc.
Frumos palmares dle Nitza. La asa varsta tanara? Totusi mai aveti pana sa-l ajungeti pe dl. Alexandru Boboc. Chiar si pe dl. Ioan Rosca. Dar nu va zbuciumati degeaba. Asa cum mergeti inainte, veti ajunge, in cele din urma, academician, chiar daca natiunea nu va fi in stare sa va recunoasca geniul gandirii. Sau mai aveti o optiune: Nu putini dintre cei care va seamana, nerecunoscuti aici in intreaga intindere a dimensiunilor lor, au obtinut un post la Universitati (mai mari sau mai parohiale) de peste ocean. De acolo, plangerile lor asupra injustitiilor de atentie la care sunt supusi in Romania – datorate, desigur, complotului unor indivizi si grupuri care se bucura nemeritat de atentie – se aud mai tare. Mult succes.
Domnule Moroianu (în caz că dvs sunteţi; vezi Observator cultural nr. 509: http://dev.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=23062&pageID=1)
Înţeleg că îl consideraţi pe Ionescu ,,mare figură\” universitară, ,,personaj emblematic al culturii române\”. Este dreptul dvs. Nu vi-l contest şi nu vreau să vă fac cumva să vă schimbaţi părerea. Nu înţeleg însă acuzaţiile pe care mi le aduceţi. 1. Nu eu am jonglat cu plagiatul, ci maestrul dvs. În articol am spus chiar că nu e o crimă aşa de mare acest lucru. Atunci de ce vă deranjează că am condamnat plagiatul, adică furtul, hoţia, necinstea? Pot chiar concede că nu a fost plagiat în adevăratul sens al cuvântului. Au fost cursuri rostite, textele publicate au fost pregătite de elevi etc., dar vă rog să fiţi de acord că orice om care activează în învăţământ nu poate tolera ascunderea faptului că ideile au fost luate de la alţii (vezi cazul Galimberti, despre care ar fi trebuit să vorbim pe aici). 2. Mă acuzaţi că am calomniat. Înseamnă că demonstraţia Martei Petreu nu v-a convins. Este treaba dvs, dar nu aveţi dreptul să mă calomniaţi pe mine pt asta. 3. ,,Calomniere în scop de autopromovare\”? Nu am nevoie, domnul meu, căci am scris 6 cărţi, zeci de articole în reviste (inclusiv ISI) şi sute de art în alte reviste. Dumneavoastră? 4. Care joc cu cărţi măsluite? Care oportunism? Vă cer imperios să aduceţi dovezi. 5. Viitorul învăţământului românesc are culoarea pe care doamna rector al Politehnicii Bucureşti (dn. E Andronescu, pt cine nu ştie) i-a imprimat-o.
o seară plăcută,
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm
Mi se pare interesant articolul. Eu, unul, nu ma consider agresat (si nici nu ar fi firesc sa fiu) de catre versiuni interpretative care au ca obiect „simbolurile nationale” (precum Nae Ionescu, Eliade, Blaga, Eminescu, Noica etc.). Mi se pare, dimpotriva, util sa existe, in interiorul oricarei culturi, un oriozont dialogal. As vrea sa atrag atentia asupra faptul ca hermeneutica presupune mai multe grile de interpretare, fiecare cu propria osatura si viziune (prin urmare, disputa reala este intre argumente si nu intre invective).
Din punctul meu de vedere, cea mai neagra ipostaza hermeneutica (care anuleaza hermeneutica, de fapt) este perspectiva unica, „partidul unic”, adevarul unic (putem sa vorbim aici si de filosoful unic? ptr ca am observat ca Romania se vrea o tara cu „unitati unice”, fara legatura cu contextul socio-politic, fara prieteni, evenimente si, ca sa ne referim la Nae Ionescu, fara amante si fara note de subsol). Le propun filoionescienilor ca biografia lui Ionescu sa devina romano-biografia lui Ionescu sau, in specificul scolii comuniste, biografia carpato-danubiano-pontica a lui Ionescu Nae.
In calitate de membru al comunitaţii universitare, nu pot decat sa salut ideea popularizarii atitudinii pline de valenţe paideice (de la „Paidea” – editura d-lui A. Niţa) in raport cu unul din personajele emblematice ale culturii române – profesorul Nae Ionescu.
Jonglarea lipsita de complexe cu conotatiile juridice si de uz comun ale notiuniii de plagiat, calomnierea in scopuri de autopromovare a marilor figuri ale trecutului Universitatii noastre, jocul cu carţi masluite si oportunismul folosirii sloganelor „pe linie” – toate aceste nobile apucaturi ale unui cadru didactic al Facultatii de Filosofie sunt mai mult decat promiţatoare si deschid nepreţuite „vederi in sectiune” prin ceea ce se profileaza de pe acum drept viitorul intunecat al invaţamantului românesc.
In tot acest florilegiu de actiuni meritorii, faptul ca d. Niţa sustine acum ca n-ar fi afirmat niciodata inexistenţa doctoratului lui Nae Ionescu nu este decat un simplu amanunt burlesc, asupra caruia mi se pare inutil sa insist.
Eu nu am spus, dle Nitza, ca dvs. nu sunteti puternic convins de ceea ce spuneti despre dvs. E vizibil si din faptul ca, atunci cand cineva are alta parere despre dvs., il acuzati de rautate, reavointa etc. Ma indoiesc insa din nou ca ceea ce va placeti sa credeti despre dvs. e real. In rest, numai de bine.
Într-adevăr, dialogul e dificil pe asemenea forumuri (din cauza asta am evitat mulţi ani să iau parte la asemenea discuţii). Există mult dogmatism, multă răutate, reacredinţă şi, desigur, multe interese divergente. Eu mă voi limita la un dialog civilizat, trecând peste injuriile şi cuvintele urâte sau răutăcioase care mi s-au adus. Nu am scris niciodată (nici cărţi, nici art, nici postări pe forum) pt a fi interesant sau pt a ieşi în evidenţă, cum sunt acuzat, ci pentru că aşa am crezut că e de datoria unui om care gândeşte cu mintea lui, cu bună credinţă şi sinceritate. Voi răspunde acum punctual câtorva contraargumente:
1. a) A susţine că plagiatul este nociv nu înseamnă a-l diaboliza pe Ionescu. L-aş fi diabolizat dacă aş fi spus că a fost un diavol pentru generaţia 30, că i-a condus la moarte sau la puşcărie; că a determinat ucideri şi mascare legionare; că a fost un spirit malefic ascultat cu sfinţenie de junii legionari care după aia mergeau să mai ucidă pe câte vreun evreu etc. b) Nu am susţinut niciodată că Ionescu nu are doctoratul. Cititorul care semnează ,,Moroianu” (real?, pseudonim? Totuşi, nu contează; nu mă voi coborâ să folosesc cuvinte urâte, aşa cum face dumnealui) este rugat să citească încă o dată postările din seria trecută (de acum o săpt sau două), când am avut discuţia respectivă.
2. Nu m-am ,,asociat” cu nimeni, ci am arătat că la Paideia există cărţi valoroase lipsite de recenzii. În plus, cartea dl Pârvu nu a fost reeditată, cum fals se susţine aici, ci a avut vol 2 publicat la Paideia (în 2001).
Închei cu o invitaţie la lectură (dedicaţie specială pt forumiştii anonimi): http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/Despre_identitate.htm
Domnule Herman von Chitzkiemitz,
Se vede de la o posta cine sunteti. Si nu numai prin faptul ca nu stiti sa ortografiati corect un nume german (sigur, o sa pretindeti ca era in olandeza, dar atunci ati gresit „von”) sau prin obstinarea dvs. impotriva grupului HAH. V-ati pierdut publicul pe blog si v-ati mutat aici? Parca erati unul dintre cei care pledau impotriva pseudonimilor. La fel ca dl. Nitza, caruia se pare ca-i place si dlui sa stea cu patura-n cap. Nu fiti trist, va veti gasi in curand si dvs plagiatorii (desi, gratie cenzurii vigilente a OC – care matura cea mai mare parte a comentariilor ce nu-i convin – ma cam indoiesc ca acest mesaj va va ajunge).
Domnule Nitza,
nii au atita grija de presupusa dvs. psihologie de autor, incit nu vad parii din cauza paiului. Articolul dvs. este insa binevenit, mai ales ca – daca ati pierdut vremea cu Gabi si Andrei, ieri, pe TVR 1, ati putut afla cu stupoare ca primul din ei se bucura – retoric – de plagiat. Pasamite, valoarea unei filosofii se demonstreaza prin plagierea ei in strainatate. Pai dupa logica asta, bietul Patocka, de exemplu, e pierdut… Pe el nu-l plagiaza nimeni. Felicitari! Cit despre reactiile reticente si diminuante, ele vin, probabil, din cercul acelor premianti cuminti pe car ei-ati contrariat de curind pe situl dlui C. Aslam, „Izvoare de filozofie”. Luati-le ca atare…
Dle Nitza, nu sunteti prea cinstit in argumentare. Mai ales cand va napadesc emotiile. V-ati asociat imediat cu doi autori foarte respectabili (Ilie Parvu si Sorin Vieru) ale caror carti se pare ca nu au avut nici ele parte de recenzii. Pai, ia sa vedem. Cartea dlui Parvu este foarte veche, fiind doar reeditata (probabil intr-o versiune revizuita – nu cunosc editia Paideia). Cartea dlui Vieru aduna si ea texte vechi. In al doilea rand, ambele lucrari se plaseza in domenii extrem de specializate (onotologie si logica), fiind accesibile unui numar restrans de cititori. Pentru lipsa reactiilor trebuie sa certati minuscula comunitate a specialistilor: pe cei care scriu la Revista de Filosofie si le celelalte periodice de profil editate de Academia Romana. Prin cartea dvs. ati tintit alt domeniu si alt public. Unul mult mai larg. Nu e vina acestuia ca nu ati reusit sa-l interesati. Se pare ca nu e de ajuns subiectul pentru a atrage atentia. Dar, in privinta asta, vad ca ati primit deja un raspuns.
Iata, totusi, ca, cel putin pe acest forum, sunt unii care va baga in seama. Ar trebui totusi sa nu va bucurati prea mult ca sunteti observat atunci cand schiopatati pe aleile gandirii. Desigur e mult mai trist ca nu va vede nimeni atunci cand marsaluiti pe bulevardele ei.
Oare cum ar putea fi calificata perseverentza foarte putin filosofica a lui Adrian Nita in diabolizarea cu orice pret a lui Nae Ionescu?
Cu cateva saptamani in urma, intr-una din discutiile pe marginea cartii lui Liviu Bordas, i s-a explicat de-a fir a par pe acest forum faptul ca nu poate exista plagiat post-mortem si ca autorul unor cursuri vorbite nu poate fi facut responsabil pentru stenogramele publicate dupa moartea sa de cativa elevi ai lui.
Inutil! In articolul de faţa, d-sa reia imperturbabil aceleasi inepţii, amendate pro forma cu recunoasterea din varful buzelor a faptului ca „la un curs rostit nu ai cum să faci trimiteri bibliografice.” Nu-i nimic: cursurile stenografiate continua sa fie numite fara pic de jena „texte plagiate”, iar celui pus la zid pentru rostirea lor i se face, profitand de scontata naivitate a cititorului neinformat, un alt tip de proces:
„Problema este însă alta. Nae Ionescu le-a lăsat tuturor impresia că cele spuse de el la curs îi aparţin. Toţi cei care l-au ascultat au susţinut că el îşi construieşte ideile pe loc, că filozofează pe baza unor notiţe scrise pe o cutie de chibrituri, că improvizează şi, în general, că la cursurile lui se asistă la naşterea în direct a ideilor filozofice. Dar s-a dovedit că, de fapt, Ionescu a învăţat acasă pe de rost pasaje întregi din lucrările altora, pe care le declama apoi, cu talent oratoric, în faţa studenţilor.”
Cu alte cuvinte: „toţi cei care l-au ascultat” – printre ei, oameni cu inteligenţa scaparatoare a unui Constantin Noica, Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Vasile Bancila, etc, etc, s-au lasat pacaliti de scamatoriile unui impostor care le dadea impresia ca asista la un adevarat spectacol al ideilor „in statu nascendi”, cand el nu facea decat sa recite „pasaje intregi din lucrari;le altora” – si a trebuit sa treaca 80 de ani pentru ca escrocheria sa fie sanctionata prin acribia si patosul justitiar inspirate in mintea d-lui Niţa de clasica (de-acum) demascare initiata prin plagierea de catre Martha Petreu a articolului din 1943 al lui Zevedei Barbu!
Curat murdar, domnule exeget al lui Leibniz!…
PS As fi curios sa stiu daca intre timp ilustrul filosof a auzit de teza de doctorat a lui Nae Ionescu publicata cu peste 10 ani de profesorul Surdu in culegerea „Nelinistea Metafizica” – sau continua sa sustina fara a clipi ca Nae Ionescu n-a avut titlul de doctor…
Va multumesc la randul meu pentru reactia foarte elocventa, care confirma mai mult decat m-as fi asteptat cele ce am scris. In ceea ce priveste „atacul”, v-o fi placand.din aceleasi motive sa va credeti atacat.
Cand voi scrie si eu carti ma voi gandi la subiectele pe care mi le propuneti. Deocamdata invat si am lucruri mai interesante de invatat. Din nefericire de la dvs. nu prea am ce.
Va doresc s-aveti succesul pe care-l doriti atat. Sa nu credeti insa ca plangandu-va prin reviste si forumuri sau atacand pe cei care au ori au avut succes (pe drept sau nedrept) veti schimba ceva in ceea ce va priveste. Dupa cum vedeti, nici agatandu-va de teme „de scandal” ca plagiatul si legionarismul nu reusiti sa fiti mai interesant decat atunci cand sunteti dvs. insiva.
1. Părerea pe care o are cineva despre sine nu determină scrierea de recenzii. În plus, sunt sigur că ştiţi că există multe cărţi lipsite de valoare dar care se bucură de multă atenţie. Nu are rost să vă faceţi că nu vedeţi esenţialul discuţiei şi să ocoliţi ideile din articolul meu. M-aş fi aşteptat să scrieţi ceva despre plagiatul lui Galimberti sau Ionescu, ori despre legionarismul lui Noica, Ionescu et co. Este, desigur, mult mai uşor să atacaţi pe cel care susţine asemenea idei. Semn că ce am spus în articol şi comentariu se susţine. Vă mulţumesc deci pentru postare.
2. Orice cercetare ar face cineva despre cărţile de la Paideia, va găsi cărţi valoroase (app: eu nu am discutat în nici un fel despre existenţa vreunei legături între valoarea cărţii mele şi lipsa recenziilor, ci mi-am exprimat mirarea că o carte ce discută, între altele, despre legionarismul lui Noica a trecut neobservată în comparaţie cu altele ce discută despre asta). Vă aduc două exemple: Arhitectura existenţei, de Ilie Pârvu, şi Încercări de logică, de Sorin Vieru. Vă rog să faceţi dvs o cercetare şi să spuneţi tuturor câte recenzii aţi găsit.
o zi plăcută,
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm
Tot la editura Paideia a aparut o carte demna de toata atentia despre Nae Ionescu, semnata de Romina Surugiu: Dominante filosofice in publicistica lui Nae Ionescu. De la „Logos” la „Cuvântul” (2008). O analiza atenta, echilibrata, onesta, neideologica, chiar daca in unele chestiuni punctuale putin depasita. Nici ea nu s-a bucurat de o recenzie. Doar un articol care a luat-o ca pretext. O fi vreo problema cu editura Paideia, care, pe langa destule lucruri bune, a invadat piata cu lucrari „academice” (teze, carti pentru avansare in grad etc.) ce nu fac decat sa bata apa in piua, sa repete cele deja spuse (nici aceea bine) si sa pluseze in directiile „zilei”? Cine stie!? Poate faceti dvs. o cercetare.
… sau poate aveti o parere prea buna despre dvs. si cartea pe care ati scris-o. Lipsa interesului pentru ea poate avea o explicatie mult mai simpla. Dar – e adevarat – mai greu de acceptat pentru dvs. Probabil pentru a obtine atentia pe care o doriti atat trebuie sa faceti altceva decat incercari de a atrage atentia. Iinsa, cum nimeni nu poate sari peste propria-i umbra, lucrurile sunt asa cum sunt in cea mai buna dintre lumile posibile.
Vă mulţumesc, domnule Gogea. Într-adevăr, o lucrare care spune lucrurilor pe nume nu avea cum să fie apreciată de noicieni. Dar ce nu înţeleg e de ce şi ceilalţi tac. Deci, nici prietenii lui Noica nici duşmanii lui Noica nu scriu despre ideile cărţii. Eu nu văd decât o singură explicaţie: mediul nostru cultural e viciat, căci e dominat de tabere, grupuri şi găşti. Cu alte cuvinte, interesul poartă fesul…
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm
oare de ce, totusi, in „dilema veche” nu s-a scris un rand despre acest plagiat? sa fie prea ocupati cu T. Basescu si cu C. Antonescu – ultimul, bubuit bine si urecheat strasnic de directorul Plesu in numarul de saptamana trecuta; C. Antonescu era considerat un politician „second-hand”, in timp ce, probabil, Basescu este, ca la benzina, un politician „premium”?de ce tac in povestea plagiatului Noica-Galimberti?
Plagiatul lui Galimberti din Noica readuce in atentie si plagiatele lui Nae Ionescu, cum bine sesiza domnul Adrian Nita. aici calcam pe carbuni incinsi. Invatacelul Liviu Bordas, sustinut in scris, pe coperta a IV-a a volumasului despre „apasul metafizic”, de A. Plesu si G. Liiceanu, l-a aparat pe Nae Ionescu de plagiat. Condamnand plagiatul lui Galimberti, oare nu s-ar impune sa te dezici si de plagiatul lui Nae Ionescu si, astfel, sa-ti autodinamitezi sustinerea pe care i-ai dat-o lui Liviu Bordas?
Raspunsul meu este „terestru”: oamenii acestia de la „dilema veche” si „22” (eram sa uit ca nici revista GDS-ului n-a scris nimic) sunt prea ocupati, poate n-au citit, poate n-au aflat de plagiat…
Excelentă analiză, D-le Niţă! Nu înţeleg de ce vă miraţi că lucrarea d-voastră despre Noica nu are ecoul meritat.
V-aş sugera, cu tot respectul, să comparaţi cele 19 texte legionare ale Gînditorului de la Păltiniş cu cele (nu ştiu cîte) publicate prin 1975 în… „Săptămîna”! Poate aşa, mirările s-ar mai diminua.