DIN FOIŞOR. Poeţii mei: Mallarmé şi Char
- 08-04-2011
- Nr. 570
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 17 Comentarii
De bună seamă, pînă acum, la secţiunea „Poeţii mei“, am tratat exclusiv poeţi contemporani şi români, indiferent că erau din generaţia mea, mai mari sau mai mici decît mine. Însă, în egală măsură, cred că sînt „poeţii mei“ toţi autorii care-mi plac, indiferent cînd şi unde vor fi trăit, mai ales dacă vor fi avut şi vreun rol mai însemnat în formarea mea ca autor, cum este cazul celor doi la care mă refer în acest articol. Cum funcţionează şi mintea omului! Am ajuns la subiect pe o cale interesantă – am intrat în posesia volumului Albert Camus, René Char, Corespondenţă, 1946 – 1959 (RAO, 2011) şi, pe loc, într-o lectură frenetică, ambii autori figurînd în cel dintîi panteon personal. Voiam chiar să scriu despre el, doar că lectura e şi laborioasă, şi am amînat tema pentru săptămîna viitoare. În schimb, gîndul mi-a fugit la jumătatea lui noiembrie 1990, cînd reveneam de la Paris, după o şedere de o lună şi jumătate, datorată unei burse – complet liberă de obligaţii! – acordate de dna Anette Laborey şi Fundaţia pentru întrajutorare intelectuală europeană. Nu ştiu alţii – au fost cîteva zeci de burse acordate în acel an – cu ce s-au […]
@) Daniel StPaul
…ca si cum n-ar fi lipsit nimic! tot este buna si memoria la ceva!
Cum nu am putut vedea postarea instantaneu, abia acum descopar ca word editorul sau alta instanta a trunchiat citatul final care vizeaza atit „imprudenta”/inconsecventa auctoriala cit si pe aceea a lectorului de poezie: “Amour, amour, quand tu nous tiens, on peut bien dire :’Adieu prudence’ ” Desi fara vina, asum si cer scuze.
@) Daniel StPaul
…pentru lectura atenta, ca sa nu mai vorbesc si despre conexiunile atit de imbogatitoare. Dar, poate mai potivit ar fi sa spun merci! Ceea ce si fac!
Cuiva care isi face din frecventarea poeziei/poetilor un marunt obicei I se pare cit se poate de propriu ca acestia, unsi cu untdelemnul sacru al subiectivitatii, sa faca referinta la persoana intii singular si insemnele ei (ale lui, subiectului). Nu stiu de ce ma ia cu freamat la cord cind insa aud, dinspre lector, o formula cum ar fi ”poetii mei” (nu, nu-i caut gilceava autoriului, o sa vedeti). Avem o logica emotionala aci, logica pur si simplu spune ca apelind la o asemenea formula dovedim conexiunea inversa: “poetii mei” sint “ai mei” tocmai pentru ca ma poseda EI (cine poseda pe cine cind vorbesc despre “stapinii MEI?) (acuma sa nu exageram si sa cadem in carnalitatea posesiunii…).Autorul insa , daca tot il evoca pe Mallarmé, este in companie selecta la posesivul persoanei intii:”MON Baudelaire à peine ouvert, je suis attiré dans un paysage surprenant qui vit au regard avec l’intensité de ceux que que crée le profond opium”(Mallarmé, Symphonie littéraire, II). Si totusi, poezia ca tarim de libertate, e si unul de inconsecventa. Baudelaire exclama: “Sois sage,ô MA douleur et tiens-toi plus tranquille…” ceea ce e cit se poate de subiectiv-propriu; Eluard ne versifica o “Capitale de la douleur” generica, iar Char, care ne confeseaza “J’habite UNE douleur”, profeseaza un metisaj subiectiv-indefinit. Cum si poetul si cititorul de poezie se intilnesc pe terenul iubirii (iubirea de poezie), on est bien dans de beaux draps: “Amour, amour, quand tu nous tiens, on peut bien dire ”
@) Mihnea Moroioanu
…ci de cam toate textele din La derniere Mode! Si chiar daca erau semnate cu pseudonime, nu erau secrete. Exista o notita in fiecare numar din revista in care identitatea autorului apare in clar!
Care e textul despre modă a al lui Mallarmé? (Va referiti cumva la fanteziile despre bijuterii si vestimentatie feminină din efemera revistă „La derniere Mode”, publicate sub pseudonime ca Marguerite de Ponty, miss Satin, Olympe Négresse, etc?)
Daca_nu_nu
…mai ales pentru vocea lui Char. ma tot gindesc de ieri daca am mai auzit-o vreodata, dar nu cred. tin minte ca, la moartea sa, am vazut niste imagini la televiziuni, filmate cu diveerse ocazii, dar nu-mi amintesc sa fi auzit si vocea.
@) Gyll
…de ce impartasi, de bucurii cum s-ar spune. Si eu cred ca, in ciuda lumii in cae traim, gasim si motive daca sintem atenti la cele cu adevarat importante, vorba Conului Alecu!
De cand m-am reantors de la Herculane Romtelecomul isi tot bat joc de noi,pe cand sa incerci sa iti asterni gandurile si ideile pe ecran pac,nu mai ai net,si daca ii sun isi cer scuze si \’o echipa de tehnicieni sunt pe teren sa rezolve problema\’.Adevar grait-a \’\’Daca _nu_nu\’\’…Iar bucuriile nu pot fi depline decât împărtăşite cu prietenii… Asa este!!!!!!!!!!!
Textul:
http://www.poesie.net/char1.htm
şi lectura poetului…
http://www.arcane-17.com/rubrique,rene-char,1134464.html
…este că ar fi foarte bine să recuperezi traducerile şi să faci în aşa fel încât să ajungă şi la noi. Ştiu ce-nseamnă traducere – ştii bine că ştiu – şi din acest motiv sunt de părere că pierderea, uitarea sau rătăcirea unei traduceri nu poate fi decât o tristeţe.
P.S. Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti: literatura este una din bucuriile pe care nu ni le poate lua nimeni. Iar bucuriile nu pot fi depline decât împărtăşite cu prietenii…
@) Daca_nu_nu
Ca ne regalezi, pe mine, cu siguranta!
…în traducerea lui Şerban Foarţă.
Eclogă. Faunul:
Le-aş vrea, aceste nimfe, perpetue. Un duh,
Rozalbul lor, că pare-mi să joace, -ntr-un văzduh
Topit de somn. O umbră iubisem? Greu-mi dubiu,
Morman de noapte veche, sfârşeşte-ntr-un conubiu
De crengi subţiri ce, ele, crâng însuşi, spun că eu
Îmi dăruisem singur, vai mie! drept trofeu
Exsangua greşeală a rozelor în floare.
Să cugetăm… acelea de care-ngaimi, sunt, oare,
Aievea, sau fantasma dorinţe în desfrâu!
Himere curg, biet faun, cum un albastru râu
Din ochii reci ai celei mai caste: dar secunda,
Cea veşnic suspinândă, spui tu că-i însăşi unda,
În lâna ta, a zilei văratice? Nici gând!
În leşinatul aer stătut şi alungând
Răcoarea matinală, de-i ţine piept, nu-i apă
Pe care, -n murmur, naiul meu vrednic să n-o-ncapă,
Prin tufe revărsând-o-n acorduri; nici alt vânt,
‘Nainte ca-n aceste ţevi, două, să-l avânt
Iar el să-şi schimbe-n ploaie aridă claru-i sunet,
Decât, la zarea unde nu mişcă nor, nici tunet,
Învederat, factice şi prea-senin, acest
Inspiratoriu suflu, redevenit celest.
O, ţărmi siculi de mlaştini placide, cât vă pradă,
La-ntrecere cu vara, erotica-mi paradă,
Tacit, sub scânteinde petale, POVESTIŢI
„Că eu tăiam seci lujeri de trestie, -nvestiţi
Cu har: când, printr-un aur de albăstrii verzişuri
Fântânilor lungi viţe-nchinându-le, -n desişuri,
Tresar ovine alburi, la ceas când nu mai pasc:
Şi că, -n preludiul unde, lin, fluierele nasc,
Nu lebede, naiade! se ‘nalţă ori defluă
În ape.”
Totul arde-n roşcata oră fluă,
Nedând pe faţă arta prin care anula
O prea dorită nuntă, de cel voind un la:
Putea-voi, oare, singur, atunci, şi drept, să intru
În antică lumină şi, prin fervori ca dintru
‘Nceput, să fiu, ingenui crini! unul dintre voi.
Nu, dulce, mai-nimicul pe care buze moi
Ni-l susură, sărutul perfidelor aceste,
Dar pieptu-mi care, fără vreo plagă s-o ateste,
Ascunde, -augustă, urma cutărui dinte cast;
Ei bine! Fie-i sfetnic de taină stuful vast
Şi geamăn, cel pe care întru azur se cîntă:
Ce, luând ardoarea feţei asupră-i, se încântă
Că frumuseţea, într-un lung solo, am putea
S-o amăgim, pe-aceea din jur, ca, astfel, ea
Cu melodia noastră credulă să se-ncurce;
Iar precât poate-amorul în modulări să urce,
Că face-vom ca visul firesc de umăr lis
Ori coapsă-ntrevăzută de ochiul meu închis,
Într-un prelung, apatic, van murmur a se stinge.
În aşteptare-mi, cată, fugarnică Syringe,
Nai veşted, ca în floare, din nou, să dai pe lac!
Despre zeiţe, mândru de larma-mi, n-o să tac;
Şi făr’ de cingătoare, -n icoane prea-fidele,
Lăsa-voi umbra, încă, a multora din ele:
Din struguri, când, aşijderi, tot soarele l-am scurs
Şi ca să-i dau părerii de rău un mai bun curs,
Râzând, ridic ciorchinii goliţi la dunga verii
Şi, lacom de beţie, până-n târziul serii,
Suflând în piei strălimpezi, privesc prin ele, -n piez.
O, nimfe, să mai umplem vagi AMINTIRI, de miez.
„Din trestii, dând în lături prea multele lor pleoape,
Ocheam spinări divine stingându-şi setea-n ape,
Cu strigăte grozave subt păduratic cer,
Cât păru, -n îmbăierea-ii, pierea, o, giuvaer,
În reci fiori şi sclipăt de nestemate-n rouă!
Purced; când, jos, (răpuse de boala de-a fi două)
Le văd cum, adormite-ntre galeşele lor
Cutezătoare braţe, se-nlănţuie cu dor;
Le-nhaţ, întrepătrunse cum sunt, şi, -n zbor, la rugii
Sleindu-şi, pe neplacul frivolelor refugii
De umbră, -ntreg parfumul în soarele-n declin,
Ca jocul să ne fie de spuza zilei plin.”
Mi-eşti dragă, ah, mânie-a fecioarelor, savoare
Sălbatică a sacrei poveri ce, goală, -n soare,
Îi scapă gurii mele fierbinţi; zvâcneşte cum
Un fulger! carnea-n spaima ei tainică, acum:
Din pieptul prea-sfioasei la glezna celei rele,
De care o candoare se pierde, ude, ele,
De lacrimi şui sau aburi ce mai voios preling.
„Păcatu-mi e că, vesel viclene frici să-nving,
Am vrut să se dezbine ceea ce zeii, -n buna
Lor voie, guri şi plete, pofteau să fie una:
Că nu dau să-mi înăbuş un aprig râs născând
În tainiţa ferice a uneia (pe când
Abia de-o ţin de-un deget, pentru ca ea să-şi scalde,
Palori de fulg în roşul surorii ei mai calde,
Pe cealaltă, naivă şi fără eritem:)
Când, vai, din braţe-nvinse ca de un rău extrem,
Mi se şi smulg, ingrate de-a pururi şi de stâncă
La biet suspinu-mi care mă mai îmbată încă.”
Atâta rău! Plăcere, cu altele voi bea,
Doar să-şi înnoade coama-n, cornută, fruntea mea:
Că, purpuriu de coaptă, alean al meu, ştii bine,
Nu-i rodie să nu crape în zumzet de albine;
Şi-ndrăgostitul sânge, de cine-l vrea, un roi
Hrăneşte, al dorinţei fără sfârşit, în noi.
La ora-n care aur scrumit e crîngu-n zare,
Serbarea se-nteţeşte în stinsele frunzare:
O, Etna! ale tale, ce vechea-ţi lavă laşi
S-o calce zâna Vineri, cea cu ingenui paşi,
Când, trist, un somn detună iar flama e-n eclipsă.
A mea-i regină! Certă, osânda?… Sau că, -n lipsă,
În suflet, de cuvinte şi cu un prea greu trup
Dospind în pacea lungii amiezi, şi ca să-mi rup
Din gânduri sacrilegiul: nu-mi mai rămâne mie
Decât să zac în setea nisipului. Şi fie
Ca viniferul astru să-l simt, pe gât, curgând!
Adio, cuplu! Umbră am să te văd, curând.
După-amiaza unui faun
Claude Debussy (vezi descrierea)
http://www.youtube.com/watch?v=Ol4bSKpvpoc&feature=related
@) Daca_nu_nu
…iar fi pe plac sa afle ca youtube e in serviciul sau. in fond, era un modernist. intre altele, are un frumos text despre moda.
@) Daca_nu_nu
Era, si inca este!, una dintre poeziile mele preferate. Si, alaturi de Azur, a avut parte si de o traducere in versuri din partea-mi, nu doar in proza, ca toate celelalte. Multumesc pentru atentie. in toate sensurile, ca sa spun asa.
„Brise Marine”
http://www.youtube.com/watch?v=Mv4jaVJhwn8