Viitor de aur…?!
- 15-04-2011
- Nr. 571
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 6 Comentarii
Un titlu mare pe prima pagină a unui cotidian central – unul dintre multele titluri ce nu lasă, parcă, nici o speranţă cu privire la viitor – ne avertizează în legătură cu un subiect despre care evităm să vorbim: „Portretul elevului român: rasist şi dornic de dictatură“. Articolul de ziar pune în discuţie rezultatele unui recent studiu realizat de Fundaţia Soros în 86 de şcoli din ţară, numărul tinerilor chestionaţi fiind de 5.861. Concluziile studiului „Implicarea civică şi politică a tinerilor“ sînt frisonante şi reflectă eşecul sistemului de învăţămînt autohton, lipsa de perspectivă, incoerenţa şi amatorismul celor ce au condus, în ultimii zece ani, destinele şcolii româneşti, pe fondul unei accelerate degradări a societăţii noastre şi al exacerbării periculoase a naţionalismului. Rasismul, intoleranţa etnică şi religioasă, homofobia, provincialismul, dispreţul (împins uneori pînă la ură) faţă de persoanele defavorizate de soartă, precum şi fascinaţia pe care o exercită asupra sa un regim de mînă forte (eventual militarizat) sînt atît de înrădăcinate în mentalul adolescentului român şi se manifestă în forme atît de diferite, încît a acuza doar şcoala pentru acest dezastru naţional n-ar fi nici corect şi nici exact. „Trei sferturi dintre elevi nu ar dori să aibă persoane de altă […]
Lumea romaneasca de dupa 1989 a inceput prin crima si minciuna apoi a continuat si continua prin furt organizat de cei ce conduc. Chiar nu conteaza asta? Iorga a spus ca cedarea teritoriilor fara lupta (la inceputul celui de-al doilea razboi mondial) va avea consecinte nefaste pentru viitoarele generatii. Ce s-a intamplat in 1989 si 1990 va prelungi perioada de revenire la o lume normala.
In tara asta,pe care eu mi-am ingaduit,fara aprobare de la politie,s-o denumesc Mamonia,(de la Mamon),nimeni nu poate nega faptul ca se desfasoara o adevarata prigoana impotriva invatamantului,educatiei si culturii,toti cei care activeaza in aceste domenii foarte importante avand de suferit.Or,cand dascalii de la toate nivelele de invatamant,sint tratati asa cum se stie,ce pretentii mai putem avea de la cei educati si scoliti de acestia ?Cum sa pretinzi totul de la un om caruia ii iei si painea de la gura ? Cata determinare si devotament mai poti pretinde de la o categorie sociala atat de urgisita ? Cum sa ne mai miram, decat in mod ipocrit, de nivelul de cunostinte al odraslelor noastre,in conditiile degradarii si bulversarii intregului sistem de invatamant ? Cata vreme acesta e marginalizat si desconsiderat,e si firesc sa asistam la cele mai surprinzatoare situatii,cum e si sondajul efectuat de Fundatia Soros.Cata vreme competenta si meritul vor fi detronate de incompetenta,cu tot alaiul ei funest,nu ne putem astepta la nicio minune.In rest,vorbe,vorbe,vorbe.
Multe multumiri pentru semnalarea blogului acestui prea simpatic Sam. „Le spune” excelent. Afirmatiile despre AM pot fi repetate intocmai despre OC. Ce bine ca nu am cazut cu totii in somnul ideologic.
Nu pot să nu fac trimitere aici la un articol scris de un american care s-a aciuat de ani buni pe plaiuri mioritice. Articolul comentează exact acest studiu al Fundaţiei Soros, dintr-o perspectivă pe care, de obicei, românii nu o abordează şi anume: hai să vedem la ce întrebări au fost subiecţii nevoiţi să răspundă. Exerciţiul pe care acest american îl face merită privit (citit) cu atenţie.
http://kingofromania.com/2011/04/16/racism-in-romania/
Stim foarte bine cat de relative sunt sondajele, cum pot fi ele concepute in mod manipulant si cum se pot manipula rezultatele lor. Fundatia Soros are o reputatie ideologica bine stabilita. Rezultatele acestui sondaj sunt exact ceea ce ea cauta sa demonstreze. Iar apoi sa „repare”. Doamnei Musat (si altora din aceeasi familie ideologica) ii aduce desigur apa la moara. Nu e nici o mirare ca s-a „scandalizat” editorialiceste. Observator cultural incepe sa semene tot mai mult cu Antena 3.
Fanatism de tanara generatie, alimentat de haosul valoric comunist si postcomunist, de manelizarea spatiului public, de o scoala abandonata de stat, de o elita care trimite poporul la biserica, pentru ca pare mai simplu. Ce mai e de facut, draga Carmen Musat? Dupa douazeci de ani de democratie originala, acelasi „prost destept” pe care l-a promovat dictatura ceausista da tonul in comunitatea noastra provinciala si nu stiu cu cate sanse de iesire la lumina civilizatiei moderne laice. Nici in ceea ce-i priveste pe tinerii situati de partea cealalta a baricadei ( familiarizati cu valorile europene) starea de spirit nu e prea buna. Am aplicat recent la liceul unde predau un chestionar care vizeaza impactul canonului literar in scoala. Unul dintre elevi, in locul raspunsurilor, ne-a trimis o scrisoare lunga(nu mie, ci noua, profesorilor), din care citez un fragment: „De ce conteaza parerea liceenilor, persoane de 15-19 ani, majoritatea cu un grad de cultura…discutabil? Ce legatura are calitatea operelor cu statisticele astea? Mi se par total irelevante. Arta, cultura, nu se trateaza in mod democratic. … Sper sa iasa pe primul loc „Twilight”…sa dispara Faust, Hamlet, tot.”
Cu ganduri bune, totusi, pentru toata redactia, indiferent daca este compusa din buni crestini sau mai putin buni,
Dumitrita Stoica