BIFURCAŢII. 1 Mai, zi de sărbătoare

E 1 Mai şi televiziunile abundă în ştiri importantisime, alternînd beatificarea lui Ioan Paul al II-lea cu gradul de ocupare al staţiunilor de pe litoral, cu micii şi berile oferite de unii, cu îmbrîncelile credincioşilor la vreo mănăstire şi altele asemenea. Pe străzi, însă, nu se simte nici un fel de aer sărbătoresc, în ciuda steguleţelor tricolore arborate de tramvaie şi de autobuze.   Mi-aduc aminte de zîmbetul amuzat, cam albăstrui, al părinţilor mei cînd, în clasa întîi, scrisesem plin de elan şi cît mă pricepeam eu de caligrafic, cu toc cu peniţă, propoziţia: „Părinţii mei sînt muncitori“. Au zîmbit, mi-or mai fi explicat cîte ceva, dar sigur nu mi-au rupt pagina.   Nu mi-e deloc clar, nici azi, cine sînt „oamenii muncii“, posesorii sărbătorii de 1 Mai? PSD pare că se adresează, la fiecare început de mai, numai oamenilor în salopete, cu mîini bătucite şi degete cu unghii negre. Şi pensionarilor. Nu o spune explicit, dar întregul discurs, ca şi tipul de distracţii propuse lor par să le fie adresate. Nu ştiu cîţi muncitori de acest tip mai există azi în România, unde aproape că nu se mai produce nimic. Şi tare mi-e teamă că cei care mai există […]