BIFURCAŢII. Frămîntări în lumea universitară

De vreo lună încoace, mediile universitare se agită teribil pe tema mult aşteptatelor noi criterii minimale pentru posturile de lector, conferenţiar, profesor şi corespondentele din cercetare. Ordinul de ministru prin care vor fi introduse nu a ieşit încă, întîrzie, dar criteriile se cam ştiu, se discută; lumea se mişcă. Spectacolul e dezolant şi arată situaţia cu adevărat deplorabilă în care ne aflăm.   Despre ce e, de fapt, vorba? De ce se sperie lumea? Ce i se cere? Se pretind nişte realizări profesionale minimale, în lipsa cărora nimeni n-ar mai trebui să se poată înscrie la un concurs pentru respectivul post. Criteriile, diferite în funcţie de specificul fiecărui domeniu, se referă la un minim de publicaţii ştiinţifice în reviste cu un anumit prestigiu (adică situate în prima jumătate a ierarhiei domeniului) şi la un număr rezonabil de citări ale rezultatelor proprii, tot în asemenea reviste. Pentru prima dată, cel puţin în istoria recentă a universităţii româneşti, se introduc nişte criterii mai ales calitative clare, fără putinţă de echivalare (în loc de un articol tare, cinci mai slăbuţe…). Aşa cum le ştiu, de la matematică şi fizică, de exemplu, criteriile astea nu au nimic de speriat: cele de profesor, de pildă, […]