Hedi Fried şi lecţia lingurilor cu coadă lungă

Hedi Fried, evreică originară din România, şi-a aniversat 20 de ani de viaţă în lagărul de la Auschwitz, unde nu mai trăia decît sora ei, cu patru ani mai tînără. Ridicaţi din Sighetul natal, căzut sub ocupaţie maghiară, ceilalţi membri ai familiei, inclusiv părinţii fuseseră deja ucişi în lagăr. Salvată la căderea regimului nazist şi dusă în Suedia, Hedi a încercat să-şi reia viaţa de acolo de unde i-o frînseseră naziştii, s-a vindecat, mai mult sau mai puţin, de bolile fizice dobîndite, şi-a depăşit, mai mult sau mai puţin, trauma psihică şi morală, de nevindecat, s-a căsătorit, a făcut doi băieţi, a încercat să-şi continue studiile, pe care le-a întrerupt din cauza morţii timpurii a soţului. Le-a putut relua şi finaliza abia la 53 de ani. A studiat, fireşte, psihologia.   La întrebarea „de ce psihologia?“ ne răspunde o carte de nici 200 de pagini, pe care o închizi cu senzaţia de a fi parcurs mii de pagini care rezonează, reverberează şi vibrează în toate fibrele fiinţei proprii, creînd în ea un preaplin exaltat şi panicat totodată. Intitulată modest şi plat A treia viaţă (numai supravieţuitorii lagărelor de concentrare cunosc valoarea acestui cuvînt, viaţă, ca să nu se jeneze de […]