ARTE VIZUALE. Solemn-suav
- 10-06-2011
- Nr. 578
-
Aurelia MOCANU
- Arte
- 0 Comentarii
„Nu trebuie să deformezi; porneşti de la inform şi formezi“, constata patriarhul cubismului, Braque, ajuns la un principiu neoclasic al extragerii geometriilor sensibile dintr-un motiv pictural. În pictura românească, longeviva carieră a lui Constantin Blendea (n. 1929) este un exemplu similar de armonioasă profesionalitate a l’esprit d’atelier. Anii ’70 europeni, după defenestrarea în azur a lui De Staël, au devenit laboratorul pictural instituit de posteritatea abstracţiei libere. Cu un contratimp istoric al plasării dincoace de recele Zid-Cortină, artistul român este acum lesne recuperabil de către cercetarea muzeală internaţională asupra anilor ’70, cu ecouri şi endemisme extrem de interesante. Plutitor-fulgurant, ager-suav, auster-parietal sînt calităţile spaţiului pictural la Blendea. E o planeitate subtil dejucată, o fîşie radiantă de ţărm spre vibraţie optică. Cromatic, opera lui Blendea are egale polarităţi solare şi nocturne, candori luminoase şi linişti tonice. Compune riguros pe delicate oblice şi struneşte exuberanţa curbelor cu secţionări eliptice. Petalele-aripi, solzii-lespezi cu care ritmează zboruri ascensionale sau traversări ale orizontului conferă o schemă de mare flexibilitate repertoriului formal, devenit marcă stilistică. Mai adăugăm, ca titlu de valoare, senzaţia de „umiditate“ evanescentă a formei-sector cromatic care este, la Blendea, o achiziţie nu din peisagism, ci din absorbţia pigmentului în varul frescei. Căci […]