Un nou portret al eroului la bătrîneţe
Traian T. Coşovei - Aerostate plângând
- 23-06-2011
- Nr. 580
-
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
- Literatură
- 0 Comentarii
Au trecut 33 de ani de la debutul în volum al lui Traian T. Coşovei. Mare lucru nu s-a întîmplat între timp: după siniştrii ani ’80, după Aer cu diamante, a trecut peste noi o Revoluţie, a mai apărut o generaţie poetică, apoi încă una, se pune la cale înfiinţarea uneia noi chiar în timp ce noi stăm de vorbă aici… Poezia lui Coşovei rămîne însă clădită pe aceleaşi coordonate pe care şi le stabilise în 1978. Cu mici diferenţe esenţiale: a devenit o poezie blazată, energia pe care o depunea în combaterea modernismului tehnicist s-a orientat înspre vagi luări de poziţie naţionaliste şi, parcă, energia tinerească a fost turnată în cofrajele unui pesimism… autentic. Exact, tot ce însemna frondă se topeşte în descriptio şi în ironie amară. Nu spun că ar fi lipsit ironia în Ninsoarea electrică, de exemplu, însă era doar un biet condiment aruncat pe pulpa unei fronde inteligente. Schimbarea abordării constă, acum, în întoarcerea acelei raze x fie înspre social, fie înspre o intimitate maladivă. Boala, depresia, construirea unui habitat poetic din două sau trei puncte fixe (Floreasca, Muzeul Literaturii, canapeaua împărţită cu pisica) sînt constante sparte cîteodată de firul roşu al volumului, acela unde […]