Busola, fotografiile & alte teritorii

Michel Houellebecq - Harta şi teritoriul

  • Recomandă articolul
Michel Houellebecq este un autor prolific. Contestat şi adulat deopotrivă, romancierul face subiectul a nenumărate polemici legate de religie, clonare, rasism, politică, plagiat, pornografie etc. Temele sale sînt ultragiante, dar seducătoare.   Romanelor deja traduse de-a lungul anilor la Editura Polirom – de la Extinderea domeniului luptei, care apare în Franţa, în 1994, şi apoi în română, 12 ani mai tîrziu, deschizînd o colecţie de texte scuturate de inhibiţii sexuale, continuînd cu Particulele elementare (Flammarion, 1998; Polirom, 2006), apoi cu Platforma (Flammarion, 2001; Polirom, 2003), Posibilitatea unei insule (Arthème Fayard, 2005; Polirom, 2006) şi cu volumul de convorbiri Inamici publici (în colaborare cu Bernard-Henry Lévy, Flammarion, 2008; Polirom, 2009) – li se adaugă Harta şi teritoriul, un roman despre drama societăţii contemporane. Prin această traducere, semnată de Daniel Nicolescu, Editura Polirom reuşeşte încă o performanţă, făcînd cunoscut publicului român cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq. Sarcasmul, ironiile culturale, publicitatea negativă, opiniile tranşante despre artă şi sex i-au conferit lui Houellebecq aerul unui autor curajos şi surprinzător.   Nu e lipsit de importanţă că romanul debutează cu un citat aparţinîndu-i ducelui Charles d’Orléans – „Lumii i-e lehamite de mine, / Şi mie tot aşa de dînsa“ –, trubadur bîntuit […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.