De ce harta e mai importantă decît teritoriul
- 23-06-2011
- Nr. 580
-
Alexandru MATEI
- Literatură
- 2 Comentarii
Chiar aşa: de ce? Pentru că teritoriul e inaccesibil cunoaşterii unui singur om. Şi de aceea există hărţile: nu doar ca să ne orientăm într-o parte anume a teritoriului, ci pentru a totaliza, într-o privire, teritoriul. Teritoriul cu pricina devine astfel peisaj de semne, ordine pusă în perspectivă, cunoaştere devenită pretext pentru contemplare. Tragism, simplitate şi realism N-am făcut decît să schiţez o interpretare. Dar trebuie să recunosc: Michel Houellebecq nu e un scriitor modern, şi poate e de-ajuns să spun asta pentru ca cei care resping tot ceea ce nu e modern să nu se apropie vreodată de el. În două rînduri, în jurnalele sale, Livius Ciocårlie mă judecă, fără să mă numească, pentru preţuirea pe care i-o port celui mai cunoscut şi important scriitor francez al zilelor noastre. E drept că, în poezie, francezul e slab. În proză, e uneori enervant, alteori plicticos, alteori frizează kitschul. Are cel puţin un roman,Platforma, destul de prost. Rămîne totuşi interesant cum de a fost descoperit Michel Houellebecq de un specialist în suprarealism, criticul Maurice Nadeau, care l-a lansat în prima ligă a lumii literare în 1994. Extinderea domeniului lupteieste Greaţa anilor ’90. Cînd ştii că existenţialismul a fost curentul cultural francez […]
Textul acesta mi se pare că fosgăie de afirmatii cel putin derutante (dacă nu de simple confuzii semănate cu sau fără intentie ). Enumăr cateva din nelămuririle pe care mi le lasă, fără nicio sperantză că cineva ar putea să mi le explice.
** Cum poate un scriitor care \”uneori e plicticos… alteori frizează kitschul\” să atingă dimensiunile pe care autorul i le atribuie lui Hoellebeck?
** Ce inseamna \”tragicul\” din perspectiva autorului acestui studiu – cat si a romancierului recenzat? Să fie un corolar al orizontului anilor 2050 (!) – al \”mortii anuntate a tuturor personajelor importante\”, inclusiv a lui Houellebeck insusi… care \”moare ultimul\”? Sa fie el un efect secundar al nostalgiei inspirate de… sfarsitul epocii industriale (!!) si al \”meditatiei asupra caracterului perisabil al oricăreui industrii omenesti\”? Ambele ipoteze sunt pline de un comic involuntar, de care criticul nostru nu pare deloc constient!
** De ce este considerată \”populistă\” literatura lui Houellebeck? Fiindcă urmăreste să umple cu semnificaţie fundamentală chiar agora, cu riscul ca, astfel, caracterul artistic modern al artei să suferereste sumple cu semnificaţie fundamentală chiar agora, cu riscul ca, astfel, caracterul artistic modern al artei să sufere\”? (Ce inseamnă
\”semnificatia fundamentală\”? Care agoră? Care caracter artistic modern? S.a.m.d.)
** De ce sunt interesante \”parcursul artistic al lui Jed Martin\”, \”ideile lui ciudate si socotite cruciale, care fac din el unul din cei mai bine remunerati artisti\”? Oare lumea contemporană duce lipsă de astfel de artisti excelent remunerat, cu idei ciudate si socotite cruciale? Ce este original aici? What is the point in legatură cu tipul acesta ultrabanal de profitor al snobismului si blazării amatorilor de experientze socante? Si cum se impaca toate astea cu asa-zisul realism?
** Cum poate cineva deveni un \”mare scriitor\” prin simplul fapt că… \”incearcă să nege disparitia \’scriitorului mare\’ in literatura franceză si europeană\”?
** Si ce inseamnă de fapt expresia \”mare scriitor\” in contextul unei societăti in care \”literatura a fost marginalizată\”, in care singurele cuvinte de ordine in materie de artă sunt \”esecul\”, \”disparitia\”, \”devalorizarea\”? Cu ce rimează toată atmosfera asta crepusculară combinată cu incercarea de a reabilita concepte si paradigme ale unei lumi de mult apuse?
(Să ne amintim de cuvintele lui Albert Schweitzer, care spunea că după eradicarea pădurii tropicale nu rămane un spatiu gol, ci pe locul ei răsar arborii pitici\”…)
Cat despre teza servind aproape drept motto, că \”teritoriul e inaccesibil cunoasterii unui singur om\”, fără să vreau imi pun intrebarea: oare dl Matei consideră că Ucraina lui Gogol, Caucazul lui Tolstoi, Cambrai-ul lui Proust sau, mai aproape de noi, Siberia lui Astafiev au fost sau nu accesibile cunoasterii unui singur om? Iar dacă da, de ce ţine să ne intimideze cu astfel de afirmaţii bombastice?
anti-umanismul, nihilismul si nombrilismul practicate copios de M.H. în acest roman sunt poate mari pentru o societate golita de aproape tot, dezabuzata si cinica.
eu unul prefer slabiciunea unui Serge Sautreau, cu siguranta mai putin vizibil decît bine plasatul Houellebecq pe harta actualitatii.
De toutes leurs faibles forces ils faisaient face.
Puissamment seule, l’adversité avait coutume de vaincre.
Aucune accalmie ne se présentait.
Des millénaires que ça durait.
De toutes leurs faibles forces ils faisaient face.
Le travail les écartelait.
Impossible de croiser les bras une fois pour toutes.
Où diable trouvaient-ils donc moyen de rire, de pleurer,
de vivre ?
Des siècles et des siècles que ça durait.
Dédale de lianes, jungles obscures des lois contre eux.
Menaces contre eux, menace.
De toutes leurs faibles forces ils relevaient pourtant le front.
Ils faisaient face.
(Serge Sautreau, L’Antagonie – 2011)