Proust între geografie şi ficţiune

Existenţa unei legături, pe cît de fascinante, pe atît de dificil de precizat în toate detaliile ei, între spaţiul geografic şi textul ficţional constituie de multă vreme o preocupare a analiştilor literari. În cartea de căpătîi a geografilor literari, Atlas of the European Novel. 1800-1900, Franco Moretti identifică un dublu obiect al acestui tip de abordare: studiul spaţiului în literatură (aici dominanta fiind cea ficţională) şi cel al literaturii în spaţiu (unul istoric, de această dată). Două tipuri de spaţiu distincte, a căror întretăiere este totuşi posibilă, dintre care cel dintîi vorbeşte despre ceea ce Reiner Hausherr numeaortgebunden, acea calitate a formelor literare ce le face dependente de spaţiul unde iau naştere. Întrebările care se ridică, inevitabil, într-o analiză de acest tip sînt însă în ce măsură spaţiul geografic real se suprapune cu cel devenit cadru al ficţiunii, care a fost motivaţia naratorului pentru alegerea unei locaţii sau a alteia, în ce măsură logica narativă se organizează în funcţie de coordonatele spaţiale etc. Iar observaţiile ce derivă din depistarea acestor coordonate, precum şi din alcătuirea unor hărţi literare conduc, de cele mai multe ori, la noi înţelesuri cu adevărat surprinzătoare ale textului. Cele două Combray-uri Într-una dintre cele mai cunoscute […]