INTERSECŢII. Intersecţie bucureşteană

E un truism faptul că ritmul rapid în care se desfăşoară lucrurile nu ne mai lasă astăzi timpul necesar pentru a reflecta asupra lor. Am avut ocazia să constat, încă o dată, acest adevăr banal acum, cînd, reîntorcîndu-mă dintr-un sejur foarte „dens“ la Bucureşti, încerc să-mi adun gîndurile la adăpostul cîtorva săptămîni şi al unui ocean, în zăpuşeala unei Columbii moleşite de soare şi de umezeală. În decursul unei vizite prilejuite de o conferinţă, prelungite apoi într-un (relativ) scurt „sejur de documentare“, am alergat vreme de aproape două săptămîni de la o întîlnire la alta, de la un eveniment la celălalt şi am întîlnit, nu exagerez, cîteva zeci de oameni cu care am purtat îndelungate şi, uneori, (foarte) intense conversaţii. Totul s-a derulat într-un ritm nebun, imaginile, ideile şi gîndurile succedîndu-se parcă filmate cu acceleratorul. Acum stau şi revăd filmul vizitei bătrînului domn cu impresia că sînt implicat într-un experiment de antropologie sau de sociologie culturală aplicată. După zilele pline petrecute la Bucureşti la sfîrşitul lunii mai – începutul lui iunie, am iniţiat „decomprimarea“ pe malul Mării Mediterane, ca un scafandru care revine, încet-încet, la suprafaţă: presiunea evenimentelor şi a impresiilor fiind prea mare, aveam nevoie de timp pentru a […]