70 de ani de la Pogromul de la Iași
O comemorare și multe întrebări fără răspuns
- 08-07-2011
- Nr. 582
-
Andrei MURARU
- Actualitate
- 3 Comentarii
Vorbesc toți cu multă emoție despre „duminica aceea“. Lumea îi privește iscoditor, curiozitatea nu îi face însă mai timizi. Se mișcă greu, iar pe măsură ce mulțimea se mută ceremonial dintr-un loc în altul, ei devin tot mai obosiți și mai incoerenți. Uneori, lacrimile se împletesc cu zîmbetele condescendente oferite notabilităților prezente. Anii le-au șters multe amintiri, nu însă și momentele din zilele pogromului. Nu pot uita grămezile de cadavre despuiate de la Chestură, frica densă, căldura înfiorătoare din trenuri, „băncile“ de trupuri umane din vagoanele incandescente, strigătele și mirosul greu de carne putredă. Posesorii acestor amintiri sînt șase bătrîni, toți supraviețuitori ai pogromului. Ei au fost în centrul comemorărilor de săptămîna trecută de la Iași. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a organizat o serie de evenimente menite să marcheze șapte decenii de la Pogromul de la Iași. Timp de două zile (27 și 28 iunie 2011), programul a inclus un traseu comemorativ, vernisajul unei expoziții, o masă rotundă la Universitatea „Al.I. Cuza“ și o proiecție de filme. Traseul comemorativ a cuprins vizite la cimitirele din Podu Iloaiei și Tîrgu Frumos, unde se găsesc înhumate cea mai mare parte din cele peste 2.500 de victime […]
Stimate domnule Borsan,
sint emotionat de gestul nobil pe care l-ati facut salvind evrei de la represiunile horthyste. Si asta la o virsta atit de frageda. Pentru ca din 1944 pina astazi au trecut exact 67 de ani si doua luni. Prin urmare sinteti trecut bine de virsta de 80 de ani si inca sinteti lucid si controlati perfect tastatura si forurile de pe internet. Ceea ce este nu mai putin admirabil decit gestul dumneavoastra eroic de a va primejdui viata ca sa salvati vietile evreilor cind inca erati la o virsta atit de frageda, cu siguranta minor. Era suficient pentru Yad Vashem din Ierusalim sa va inscrie in categoria celor „Drepti intre popoare” chiar si pentru salvarea unui singur evreu insa dumneavoastra ati „ajutat evreii „, deci atit de multe persoane va datoreaza viata. Nu se poate ca meritele dvs sa nu fie recunoscute de Yad Vashem, sa ramineti in anonimat, oricit de modest inteleg ca sinteti.
Ma identific si cu cerinta dumneavoastra de a nu se mai profera incertitudini inainte ca lista exacta a evreilor omoriti sa ajunga la dumneavoastra ca reprezentant al poporului roman in numele caruia pe drept va indignati. Inteleg de asemenea ca in timpul pogromului de la Iasi nu v-ati aflat acolo ca sa interveniti.
Nu imi este clar de ce va revolta in aceasta chestiune „o marje de 5000 de persoane”. De la ce numar de morti in sus incepre un pogrom? Si in acest caz pina la ce numar maxim de morti se termina un pogrom? De la ce numar de morti in sus este pasibil cineva, oricine, de asumare a responsabilitatii ? De ce tocmai numele indivizilor omoriti trebuie sa constituie o dovada (intrucit nu au fost omoriti individual pt o vina personala, ci la gramada pt apartenenta etnica !) ?
De ce cind este vorba de acceptarea unei raspunderi colective, in locul asumarii colective – care nu implica nici o manifestare speciala ci numai decenta – se zgirie tocmai onoarea individuala ? „Onoarea” individuala sare tatantos inainte („unul pentru toti”) sa se ia de piept cu orice fel de invinuire asupra colectivului, din „solidaritate”. De ce solidaritate in respingerea raspunderii si nu in asumarea ei? Probabil ca este o chestiune de maturizare colectiva care vine totusi de la sine dupa o generatie sau doua. Sau nu vine deloc.
Eu nu cred ca e vorba despre acuzatia poporului roman in general. Dar au fost oameni din poporul nostru care au participat la aceste acte odioase. Vreau sa va relatez o marturie a unei doamne care a supravietuit Auschwitzului. Pe cand era deportata din Reghin alaturi de alti evrei, pe trotuarele strazii care ducea spre gara orasului, romani si maghiari deopotriva bateau din palme si erau in extaz. Asa ceva s-a intamplat. nu foloseste nimanui sa nege. Mai bine am varsa o lacrima (sau mai multe, stiu si eu, cat poate fiecare, dar din suflet) si am face tot ce ne sta in putinta ca asa ceva sa nu se mai intample. Pentru ca istoria, daca nu e bine rumegata, ma tem ca se poate repeta. Este extraordinar domnule Silviu Borsanu ca ati ajutat evrei. Dar au fost putini la vremea respectiva care au facut acest gest nobil. Trebuie sa admitem ca noi, ca popor, am fost in stare si de asa ceva.
Pentru a exista certitudini, si nu aproximari cu o marje de 5000 de persoane, ar trebui sa se publice nominal evreii omorati.
Apoi daca s-a stabilit precis cine a participat la pogrom sa fie si ei nominalizati. Ba chiar deschis un proces in contumacie !
Eu nu vreau sa fiu acuzat de pogrom. A acuza asa general, poporul roman, ma afecteza si pe mine, care nu sunt vinovat.
Ba chiar am ajutat a evreii sa scape de represiunile horthystilor din Ardeal.