Andrei MURARU

Sînt peste 15 ani de cînd procurorii militari nu au mai finalizat un rechizitoriu cu privire la crimele comunismului. Iată de ce ştirea potrivit căreia secţia militară a Parchetului Curţii Supreme i-a trimis în judecată pe alţi patru participanţi la asasinarea disidentului Gheorghe Ursu, în toamna lui 1985, în arestul Securităţii şi Miliţiei din Calea Rahovei, e cu adevărat una demnă de comentat pe larg. …

S-a stins Regina Ana, un om care a purtat numele ţării în care nu a călcat pînă la aproape 70 de ani. O suverană neîncoronată, care rămîne, totuşi, cea mai longevivă consoartă de voievod sau de rege din întreaga noastră istorie. Ana s-a născut într-o familie aristocratică cu patru copii, dintr-un principe francez şi o mamă daneză. Dar o familie normală, modestă, în ciuda identităţii regale. …

Ajuns la 90 de ani, 4 luni şi 14 zile, Alexandru Vişinescu se întoarce la închisoare. În după-amiaza zilei de 10 februarie 2016, fostul comandant al închisorii de la Rîmnicu-Sărat din anii ’50-’60 a fost ridicat de poliţişti, de acasă, şi dus la Peni­tenciarul Bucureşti-Rahova. Ei au pus în executare un mandat ca urmare a condamnării definitive, în aceeaşi zi, la 20 de ani de …

Dreptate capitală

Evoluții tîrzii din „Procesul comunismului“

  Cei nu foarte tineri își mai aduc cu siguranță aminte de nopțile albe petrecute în fața televizoarelor din primele luni de „democrație originală“, cînd acțiunile din sala de judecată, ca de exemplu celebrul „lot CPEx“, erau transmise la televiziunea națională. Multă retorică, puțină justiție s-ar putea spune. S-a vorbit cu patimă în acel timp, care pare astăzi atît de îndepărtat, despre „Procesul comunismului“, cu trimitere …

Ce se întîmplă în „Dosarul torţionarilor“

Stadiul proceselor Vişinescu şi Ficior, plus o primă consecinţă notabilă

De la debutul „Dosarului torţionarilor“, în vara lui 2013, astăzi există în instanţele de judecată din România două cazuri care îşi urmează cursul. Atît şi nimic mai mult (cauzele şi motivele le voi analiza, poate, cu altă ocazie). Pe numele lui Alexandru Vişinescu, unul dintre cei mai duri directori de puşcării comuniste, acum în vîrstă de 90 de ani, fostul comandant al închisorii de la …

Peste cîteva zile, mai exact pe 27 septembrie, Alexandru Vişinescu va împlini 90 de ani. O aniversare mută. În ultimele luni, după condamnarea sa, care l-a transformat într-o premieră naţională, fiind primul şef de puşcărie comunistă judecat şi condamnat pentru crime politice, printr-o sentinţă a justiţiei din România, presa nu s-a mai arătat interesată de viaţa lui. Fostul comandant, cunoscut ca o persoană retrasă, necomunicativă, …

La penitenciarul Râmnicu Sărat, o spune şi Securitatea, nu prea era loc de informatori. Regimul de izolare individuală nu permitea asemenea „privilegii“ pentru administraţia închisorii, deşi au fost folosiţi informatori în situaţii speciale. Comandantul Alexandru Vişinescu era însă familiarizat cu tehnicile „speciale“ în puşcărie. A fost el însuşi ofiţer de contrainformaţii[1], într-un mic grup de securişti care lucrau în penitenciare. A fost instruit la şcoala …

Semnificaţia unei sentinţe

Alexandru Vişinescu, primul şef de puşcărie comunistă condamnat de o instanţă din România pentru crimele sale

Alexandru Vişinescu a devenit primul comandant de închisoare comunistă condamnat de o instanţă din România pentru crimele sale, săvârşite în exerciţiul autorităţii, aşa cum anticipam acum câteva săptămâni, tot în Observator cultural [1]. Ştirea a făcut deja înconjurul lumii [2] în timp ce Vişinescu, anunţă presa [3], a refuzat să iasă vineri din casă. Judecătoarea Carmen Veronica Găină, de la Curtea de Apel Bucureşti, …

UPDATE (25 iulie 2015): Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, vineri, 24 iulie, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), urmînd a fi şi degradat militar.  Totodată, Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro …

După zece termene de la debutul procesului public, judecarea lui Alexan­dru Vişinescu se apropie de final, cel puţin aşa lasă să se înţeleagă Carmen Ve­ronica Găină, judecătoarea Curţii de Apel, care conduce neabătută dezbaterile. Instanţa bucureşteană va relua procesul la jumătatea lunii mai a.c., prilej pentru mine de a face o dare de seamă asupra evoluţiei procesului pînă acum. Reamintesc cititorilor că am făcut o …

Marţi, 28 aprilie, începe, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul public al colonelului Ioan Ficior (87 de ani), acuzat de crime împotriva umanităţii. Este al doilea proces public început în România din acest registru, a ceea ce presa a numit generic „Dosarul torţionarilor“  (1.) Aşadar, asistăm la încă o premieră, după cele enumerate în alte articole ale acestei reviste: prima punere sub acuzare pentru această …

Procesul Vişinescu

Statul român devine parte în proces

Miercuri, 22 octombrie 2014, la Curtea de Apel Bucureşti a avut loc al doilea termen în procesul lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii de la Rîmnicu Sărat din perioada dejistă, judecat pentru infracţiuni contra umanităţii. În absenţa fostului comandant, judecătoarea Carmen Veronica Găină a luat două decizii importante, care s-ar putea să atîrne greu în economia deciziei finale: statul român a devenit parte în …

Prima înfăţişare în procesul lui Alexandru Vişinescu de la Curtea de Apel București a avut loc miercuri, 24 septembrie. Dedicată mai degrabă clarificării unor aspecte procedurale, şedinţa a fost însă o premieră: pentru prima dată, un fost comandant al unei închisori din perioada comunistă a păşit într-o sală de tribunal pentru a fi judecat pentru ororile din timpul acelui regim. A trecut mult, …

Procesul Vişinescu la Bucureşti (X)

Subalternii lui Vişinescu

Stătea mai mult izolat, fără să întreţină relaţii apropiate cu subalternii săi. Vorbea puţin, nu glumea, era o fire ascunsă, fără tact şi fără acea legătură care se sudează uneori în locuri cazone, aceasta a fost impresia pe care a lăsat-o Vişinescu. Fire aspră cu subordonaţii, care îi ştiau de frică, tremurau şi îl ascultau cu groază. Era felul lui de a fi, taciturn, retras, …

Procesul Vişinescu la Bucureşti (IX)

Vişinescu în faţa procurorilor

Cîndva un zbir al puşcăriei, azi-mîine în faţa judecătorilor, Vişinescu a trebuit să răspundă înainte de toate la întrebările anchetatorilor. Dacă în episodul trecut am inventariat ieşirile publice ale lui Alexandru Vişinescu, articolul din această săptămînă îşi propune să facă o radiografie a declaraţiilor oficiale pe care le-a oferit fostul comandant de la Rîmnicu Sărat în anchetă. De la bun început, am putea spune că …

Procesul Vişinescu la Bucureşti (VIII)

Ce a spus Vişinescu pînă acum

Întrucît ne apropiem de prima înfăţişare a procesului fostului comandant de la Rîmnicu Sărat, credem că este utilă o inventariere a declarațiilor publice pe care le-a făcut Alexandru Vișinescu din momentul denunţării sale. Spre deosebire de Ioan Ficior, volubil, ferm, gesticulând în faţa camerei, aranjînd decorul (aşa cum a făcut-o cu cei de la Associated Press), care vorbeşte răspicat, aruncând reporterilor explicaţii şi argumente lungi, …

Procesul Vişinescu la Bucureşti (VII)

Timpul închisorii la Rîmnicu Sărat

Şase ani şi nouă luni. Atît a fost mandatul de comandant al lui Alexandru Vişinescu la Rîmnicu Sărat, un mandat lung, dar nu o excepţie în închisorile-blazonale sistemului carceral românesc din perioada dejistă (mai amintesc aici Ștefan Koller – cinci ani la Aiud, iar apoi 9 ani la Văcăreşti; Gheorghe Crăciun – şase ani la Aiud; Vasile Ciolpan– cinci ani la Sighet; Aron Trâmiţaş – …

Întrerupem, în această săptămînă, serialul dedicat procesului Vişinescu datorită unui alt eveniment important, din acelaşi registru. Luni, 18 august, 2014, Parchetul General l-a trimis în judecată pe colonelul (r) Ioan Ficior – foto, al doilea nume din „dosarul torţionarilor“, deschis de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) anul trecut, pentru infracţiuni contra umanităţii.   După denunţarea sa la Parchet, zeci …

Procesul Vişinescu la Bucureşti (VI)

Spaţiul închisorii la Rîmnicu Sărat

Literatura închisorilor este impregnată cu imagini ale locurilor de detenţie. Mici, mizere, austere, claustere, insidioase, obsesive, artificiale sau, dimpotrivă, mari, relativ îngrijite, deschise, naturale, spaţiile carcerale au fost pentru deţinuţi ospicii, morminte şi case ale morţii sau stabilimente care le-au asigurat, din contră, supravieţuirea. Ion Ioanid, Lena Constante, Nicolae Mărgineanu, Richard Wurmbrand, Paul Goma, Ion Pavlovici, Iosif Corpaș, Belu Zilber sau Constantin Cesianu sînt autori …

La exact un an de la denunţarea sa la Parchet şi la aproape șase săptămîni de la trimiterea în judecată, Curtea de Apel București a decis, pe 30 iulie a.c., că ancheta procurorilor s-a desfășurat conform legii, iar instanţa este corect sesizată în cazul Vișinescu (infracţiuni contra umanităţii comise în perioada mandatului la Rîmnicu Sărat). De asemenea, din încheierea ședinţei (care nu a fost publică) …

Pagina următoare »
object(WP_Term)#13234 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }