Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un festival de anvergură
Interviu cu Irina HOREA, coordonatorul Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“
- 15-07-2011
- Nr. 583
-
UN Cristian
- ARTICOLE
- 8 Comentarii
Argument Noua rubrică „Festivaluri literare“ încearcă să aducă în faţa cititorilor poveştile unor festivaluri naţionale şi internaţionale deja tradiţionale sau la început de drum. Cum sistemul literar funcţionează nu doar prin structurile fixe deja ştiute: edituri, librării, reviste şi premii, festivalurile au rolul de a-i reuni pe scriitori şi de a-i pune în contact cu publicul. Mai mult decît lecturile publice, încă experimentale în România (pentru că depind de fonduri mai mult sau mai puţin publice şi nu există obişnuinţa publicului plătitor), festivalurile au un statut aparte. Dacă despre o carte poţi spune, relaxat, că-ţi place sau nu, despre un festival nu te poţi pronunţa categoric. Periodicitatea, selecţia invitaţilor, specificitatea, dar şi impactul (nu neapărat mediatic, e o eroare să rezumăm reuşita unui festival la minutele alocate pe un post TV, mult mai importante sînt ecoul în rîndul scriitorilor valoroşi din ţară şi nu numai, dorinţa acestora de a veni şi de a intra în lista invitaţilor), toate aceste amănunte fac să avem festivaluri de cinci stele sau, chiar în cadrul unui festival, ediţii de două stele. Sigur că interesul de a porni această rubrică este concret. Pe de o parte, ca organizator de festival, îmi doresc să studiez în […]
Înţeleg că sunteţi profund tulburat de ceea ce citiţi şi că din cauza asta toate ideile (chiar şi genurile )vi se amestecă nebuneşte în minte. Aţi putea din cauza efortului să faceţi (Doamne fereşte!) o criză adevărată de cine ştie ce, căci obsesie se vede că aţi făcut deja…cu impostorii care automat provoacă inflaţia de scriitori, de unde şi concluzia că toţi cei pe care dvs. pariaţi sunt mari scriitori. 🙂
Oricum, se pare că vă este peste puteri să înţelegeţi, că nu doar oamenii acreditaţi de dvs. au dreptul să scrie ce vor, cum şi când vor. Se pare că sunteţi în conflict grav cu realitatea imediată.
Cât despre interviuri…dacă e să ne orientăm după calitatea celui de mai sus, de la care a pornit discuţia, e de înţeles că sunteţi obişnuit să nu fiţi plătit pentru ceea ce scrieţi, dar eu nu vă pot ajuta, căci nu dau nici doi bani pe aşa ceva.
Domana Văran, nimic nou sub soare. Nu va dau nici certificat de scriitor, nici de buna purtare. Nu-mi creste barba daca va citesc sau daca nu ma intereseaza literatura din care pretindeti ca faceti parte. Nu ma jenez sa repet: datorita imposturii de care unii ca dumneavoastra dati dovada, s-a ajuns la o inflatie de scriitori. Nu caut prostia cu lumanarea, dar cand o intalnesc nu suflu in ea cu aerul indiferentei pana nu spun clar si raspicat: regele/regina e gol/goala. Sunteti o scriitoare inchipuita, cu limite de limbaj si de logica, si nimic nu va irita mai mult decat sa aflati ca n-aveti, pur si simplu, valoare. In rest, putem discuta orice, jurnalistic vorbind sunteti deja un subiect. Dar vedeti ca nu accept bani pt interviuri, luati-vi-l singur. Si ajunge deja, suntem din lumi diferite, a mea e toleranta cu persoanele cu probleme reale.
Aşa cum ar fi trebuit să-ţi dai seama déjà, nu râvnesc la nimic din ceea ce-mi poţi tu oferi.
Scriitor cu adeverinţă de la tine nu vreau să fiu, prestigiu ştampilat USR nu poftesc. La fel, să fiu parte din vreo gaşcă literară anume, nu caut.
Sunt destul de puţini scriitorii români pe care îi preţuiesc cu adevărat şi pe aceia n-am nevoie să-i întâlnesc la cantina instituţiei, la şedinţe de nu ştiu ce sau în casele de odihnă special amenajate.
Nu mă atrage şi nu mă interesează deloc ce se vinde pe tarabele tale sau ce se dă pe gratis prin colţurile umbroase. Nu vreau să public cărţi numai pentru a îndeplini criteriile impuse de tine sau pentru a umfla dimensiunile unui stupid curriculum vitae, în care se luptă şi se omoară să-şi îndese personalitatea cei mai mulţi dintre intelectualii mei contemporani.
Dacă am ceva de spus umanităţii, găsesc eu o formă şi n-am nevoie de ajutorul tău sau de dădăcelile vreunui critic uns cu toate alifiile comuniste.
N-am ambiţii să stau la taclale cu celebrităţile tale şi faptul că un fel de cristian a ajuns să te apere de scriitorii şi jurnaliştii revoltaţi sau nemulţumiţi îmi e de-ajuns pentru a te dispreţui sănătos.
Dar nu e vorba doar de acest personaj UNeori chiar tragic, căci ştiu că în spatele câte unui astfel de « entuziast » calculat se află Instituţia cu stăpâni atotputernici, dar şi cu o armată întreagă de mărunţi trepăduşi ce se ocupă cu treburile murdare, conştienţi fiind că nu au nimic de-a face cu literatura sau cu arta. E o « distribuţie a muncii » extrem de veche şi lucrativă. Sper că scriitorii adevăraţi îşi pun din când în când şi întrebarea ce caută ei într-o astfel de „adunare”.
Închei aici mica mea epistolă, căci ştiu că deja te-am călcat pe bătătură şi că eşti nemulţumit/ă că nu ai de unde să mă excluzi, cum ştiu şi că te deranjează că scriu şi că mai citesc şi alţii ce scriu, fără voia sau aprobarea ta, dar…dragă UNiune, oricât de greu ar fi de suportat, adevărul acesta este : nu am nevoie de tine ca să exist şi dacă scriu, scriu din plăcere şi din pasiune, nu pentru ochii tăi holbaţi de surpriză şi ciudă.
Pe curând !
Superdiplomatic textul dlui Milan K. cu privire la simpatia lui pentru tara noastra, ai caror exponenti sunt mereu acceiaşi, Cioran, Ionescu, Eliade, Brancusi, M. Eliade, Enescu, de mortuis nihil nisi bene, desigur nimic insa despre romanele unor Cimpoesu, Breban, Adamesteanu, Gabriel Chifu, Aldulescu, Tepeneag, Goma, Nedelcovici, Petru Popescu etc. Daca e vorba de o donatie in favoarea scriitorilor români (care poate fi interpretat si ca un refuz politicos, tip multumesc nu, nu este greu de ghicit cine vor fi aceia; daca vi-i spun risc ca Editorul sa zica niet….
Doamna Văran, abia dacă pot urmări textul dumneavoastră. Denotă nu doar mediocritate, ci și ură, nu doar incoerență, ci și lipsă de informare. Pentru oameni ca dumneavoastră, de care nici n-am auzit până săptămâna trecută (desi, repet, impostura literară nu mi-e străină, a se înțelege că știu destul de bine grila literară contemporană), un material cu bune și mai puțin bune, o sinteză a unui festival înseamnă altceva. Nu vă pot convinge de nimic și nici nu vreau. Mă feresc să relaționez dincolo de argumente logice cu cei care nu pot pricepe ca n-au nici valoare, nici bunăvoință, nici măcar nevoia de informare în buzunar. V-ați exprimat ca o țață și data trecută ( a se citi comentariul), nu vă depășiți condiția. Credeam că șederea în Franța v-a ajutat cu ceva. Nu se vede. Nu am ce să replic la, repet, frustrări și aberații, inepții și atacuri la persoană care vin dinspre oameni care nici nu există în literatura română. M-am străduit să văd o contribuție, ceva care vă legitimeze statutul cu care vă împăunați dând lecții și cerând explicații. Nu existați în grila literară, nu reprezentați nimic din ceea ce pot respecta în literatură. Gargariță și aberaționisme, la tot pasul. Puteți bate câmpii mult și bine, mai util ar fi să citiți, să scrieți ceva, dacă tot vă pretindeți scriitoare și să nu vă mai dați cu părerea despre oameni despre care habar nu aveți și pe care credeți că-i atacați prin țățisme (era să zic pițiponceli, dar vârsta vă absolvă, măcar atât). E ridicol ce afirmați și mă văd nevoit să vă las să urlați singură pe mai departe, n-am nici timp și nici chef să vă ascult bocetul de om fără statut literar veridic. Supărați-vă, faceți ca trenul, nu existați în literatură pentru mine și nu-mi pierd timpul cu pretinși scriitori, de oriunde ar fi, chiar și de pe Marte. Să vă trimit prin poștă o portavoce, poate așa intrați în istoria literaturii? Știu un loc cu reduceri, dacă le explic și situația, sunt șanse să o luăm aproape pe nimic. Pentru cazuri speciale e un bonus.
@ ana david
N-a fost nici o secretara prin preajma. Milan Kundera a cedat premiul de 10.000 de euro catre Humanitas, pentru promovarea literaturii romane.
Va sfatuiesc sa cititi intreaga revista.
In articolul domnului Petru Vaida – pe care il gasiti usor, este sub interviul despre festivalul de la Neptun – a fost publicata scrisoarea lui Milan Kundera catre Nicolae Manolescu.
Daca n-ati citit-o, iata ce ii scria Milan Kundera lui Nicolae Manolescu:
„Credeţi-mă, premiul pe care mi l-aţi acordat mi-a făcut o foarte mare plăcere, dată fiind iubirea mea pentru ţara dvs., iubirea mea pentru Cioran, vechiul meu prieten, admiraţia mea pentru Ionesco, care a fost pentru mine cel mai mare autor dramatic al secolului.
Vă rog să nu-mi consultaţi curriculum-ul vitae pe Internet. El nu este valabil. Este valabil doar aşa cum apare în cărţile mele: «Milan Kundera, născut în 1929, în Cehoslovacia. În 1975, s-a stabilit în Franţa».
Vă mai rog să treceţi cei 10.000 de euro în contul editurii mele din România, Humanitas, aceasta urmînd să sprijine cu această sumă literatura română“.
Sigur ca da, am acordat premiul Ovididus unui scriitor, disident-sadea, nu ca alde Dinescu sau Nina Cassian, inclusiv pe vreme de criza, luand zece mii de dolari de la gura scriitorilor români, ca sa ne aflam in treaba…N.M. i-a propus aranjamentl lui Kundera ca tot se afla dansul la Paris, a reusit sa-l convinga..Milan si-a ras in barba, dupa care, luat cu treaba, si auzind că în juriu se afla cei doi celebri Gabriel, unul la pensie, celalalt in plina ascensiune….n-a marsat…a posteriori a invocat motive de sănătate, trimitandu-si secretara să ia banii…daca tot e gratis…
„Teorema este o afirmaţie al cărei adevăr se stabileşte prin demonstraţie.”
În penultimul număr al „Observatorului Cultural”, domnul Cosma Cristian, destoinic şi fălos vătaf al curţii USR, a lansat, în finalul unei scurte, dar spumoase bâlbâieli – ce se voia, probabil, răspuns ucigător la un comentariu ce-l ironiza şi critica pentru atitudinea adoptată vis-à-vis de diferiţi scriitori sau jurnalişti intraţi, în contexte foarte diferite şi complexe, în conflict cu stăpânul absolut al cercurilor ce se învârt în literatura română – trei afirmaţii („…mediocritatea nu are sex, prostia nu doare, ignoranta nu are limite.” ) pe care nu ezită şi nu se zgârceşte să le şi completeze cu o demonstraţie, dându-le astfel dreptul de a intra imediat în istorie sub numele de „teoremele lui Un”.
Această demonstraţie, ce nu s-a lăsat mult aşteptată, este accesibilă în ultimul număr al aceleiaşi reviste, unde domnul Cosma revine, pozând ca întemeietor al unei noi rubrici de maxim interes cultural, activând aprins ca strateg în campania „Apăraţi conducerea USR” şi dând publicităţii un interviu de mare anvergură cu Irina Horea, coordonatorul Festivalului Internaţional„Zile şi nopţi de Literatură”, o manifestare prestigioasă (cunoscută în ţară şi sub numele de „Pile şi Relaţii în Literatură”) ce face parte şi dintr-un proiect mai vast al USR numit „Să nu uităm nicicând să iubim moştenirea( şi pe moştenitorii!) apăcăturilor comuniste\”.
Interviul e conceput minuţios ca o justificare hocus-pocus în faţa celor care (nenumiţi, dar binecunoscuţi) sunt nemulţumiţi de organizare, de criteriile după care se selectează participanţii, de obiectivele pe care şi le propune festivalul şi de risipirea banilor publici în vremuri grele de criză pentru finanţarea de proiecte futile şi neaducătoare de prestigiul după care se aleargă cu limba scoasă, căci scriitorii străini – unii sideraţi şi jenaţi de generozitatea prostească a românului, alţii dorind să profite şi să se reîntoarcă pentru sejururi gratuite la malul mării – au alte preocupări mentale decât acelea de a face publicitate peste hotare USR-ului sau scriitorilor români complexaţi şi nedescurcăreţi în labirintul erei multimedia.
Precedat de un argument firoscos, în care ni se explică împiedicat ce este festivalul şi la ce e bun el, ce merită totuşi o lectură sensibilă deoarece, dincolo de cuvinte, face dovada întregii abilităţi a celui care, între timp, a avansat periculos dinspre funcţia de vătaf spre cea de „spătar” ”( o persoană care îşi propune să ţină spatele altor persoane, ce nu se simt tocmai relaxate în poziţia în care stau), interviul e urmat de un „palmares”, care nu e de înţeles de ce se numeşte aşa, fiindcă el, festivalul, nu a câştigat încă nici un premiu sau alte distincţii pe care să le înşire în faţă publicului interesat. Ceea ce citim e o simplă listă cu beneficiarii premiilor acordate de-a lungul celor 10 ediţii(premii în valoare de 150 000 de euro), cu componenţa juriului, cu temele colocviului (cel mai adesea hilare, titlurile lor sunând ciudat în limba română, ca şi cum ar fi prost traduse dintr-o altă limbă, poate engleză, şi trădând un provincialism greu de scuzat – e.g. „Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la Uniunea Europeană“ – 2007 sau „Literatura şi politicul – cît respectăm, cît criticăm“ – 2009 sau „Singuri în satul global“ – 2004) şi cu numărul variabil al participanţilor şi al ţărilor participante.
Chiar de la prima lectură a acestui text tricefal se poate vedea că domnul Cosma nu putea să-şi aleagă mai bine de atât interlocutorul menit să-i ilustreze prima afirmaţie ( „Mediocritatea nu are sex”), căci dacă întrebările sale se învârt în jurul cozii şi sunt de o lipsă remarcabilă de spontaneitate şi inventivitate, căutând cu orice preţ doar să orienteze spre „dogma” oficială, răspunsurile, pe măsură, strălucesc prin banalitate limbii de lemn administrativ-manageriale a zilele noastre, printr-un stil de a vorbi sau scrie golit de viaţă şi de credibilitate, dovedind cu prisosinţă că, din punct de vedere organizatoric, festivalul este o entitate amorfă, lipsită de spiritualitate, ce se hrăneşte nu din entuziasm şi interes pentru arta literaturii, ci din veleitarisme şi nostalgii ale \”epocii de aur\” balcanice („Eugen Uricaru pornise de la ideea de a face un festival care să poată ajunge la un moment dat să fie comparat cu Festivalul de la Vilenica sau de la Struga. Un festival internaţional care să-şi cîştige renumele prin invitaţi, prin prestigiul premiului pe care îl oferă, dar şi prin seriozitatea colocviului şi varietatea lecturilor de poezie.”), din tot felul de obiective de paradă care, vagi şi lipsite de vlagă, nu-şi ating scopul şi nici măcar nu interesează asta, căci evident, „prostia nu doare”, iar „ignoranţa nu are limite”, atâta timp cât un organizator de festival(aproape singur din 2006) poate răspunde la întrebarea de unde veneau banii cu „nu ştiu”.
Concluzia inevitabilă a materialului prezentat este că oricâţi impostori literari se lauda domnul Cosma că a cunoscut la viaţa sa, obligatoriu trebuie să mai adauge la grămadă încă două exemplare reuşite, pe care interviul său le luminează şi le urcă pe scenă. Mediocritatea lor de ambe sexe nu e aurită, precum în Antichitate, când „calea de mijloc”avea certe conotaţii pozitive, ci e o mediocritate de factură cert modernă, cenuşie, tristă şi, mai ales, fără leac sau speranţă de schimbare.
Căci dacă inteligenţa lingvistică a domnului Cosma nu va depăşi faza „Doamnă sunteţi o doamnă, că dacă nu…” şi dacă, în anii care vor veni, nu va învăţa că politeţea nu e totuna cu linguşeala, care, e drept, te poate face deseori plăcut celebrităţilor de carton, tot ce va scrie sau va spune în continuare nu se va ridica deasupra valorii şi nivelului acestor teoreme, deasupra standardelor cerute acestor varii „aberaţii” şi „inepţii” împăunate.