Multilingvism în Uniunea Europeană
- 09-09-2011
- Nr. 591
-
Paul MIHALACHE
- ESEU
- 0 Comentarii
„Cîndva, tîrziu, în toamna anului 1985, jumătate din populația de rinoceri albi din Kenia a dispărut subit – un singur rinocer alb vînat de un braconier…“ Cam așa începea un articol din revista National Geografic – un număr din 2006. Ideea este că rinocerii dispar, elefanții dispar, dispar rechinii… Un institut din Australia se străduiește să cloneze un diavol tasmanian cu genele extrase dintr-un embrion conservat din întîmplare. Pentru ce atîtea eforturi? Cu banii cheltuiți pentru asta am putea obține – pentru că ne aflăm cu gîndul în Australia – oi mai mari, mai productive, cu lînă mai fină, cu carne și lapte mai gustoase… Răspunsul este evident: menținerea biodiversității. Zeci de specii de plante și animale dispar zilnic din lume – și dispar definitiv. „Nu-i nimic! – o să spuneți –, vor apărea altele. Și dinozaurii au dispărut și-au apărut păsările și mamiferele, ba chiar și oamenii.“ Partea proastă e că nu-i deloc așa! Re-strîngerea arealurilor, creșterea poluării, mărirea zonelor locuite de oameni fac să nu mai apară specii noi, ci doar să ne despărțim – pentru totdeauna – de cele vechi. Impunerea unei limbi ca unică limbă de comunicare în Uniunea Europeană s-ar putea face în două […]