Libertate, romanul american care a cîștigat Europa

Jonathan Franzen - Libertate

  • Recomandă articolul
A ajuns pe coperta revistei Time, fiind singurul scriitor american care și-a adjudecat acest onor din 2000, cînd Stephen King savura același tratament. A forțat atenția criticilor de la New York Times, care aproape că l-au canonizat. A ajuns, din același motiv, ținta ironiilor unor scriitoare de romane comerciale (Jennifer Weiner și Jodi Picoult), indignate de statutul de vedetă, aplaudat și legitimat de publicațiile literare (dar nu numai!) și, din 2010, de cînd a scos Freedom, e cît se poate de limpede că, în ochii europenilor, se confundă cu însăși imaginea – solidă și de nezdruncinat – a Romancierului American par excellance: Jonathan Franzen. Bestseller cîștigător la votul criticilor În Germania, traducerea masivului roman Libertate, care i-a luat lui Franzen 9 ani pînă să-i pună punct, a făcut o adevărată senzație. În Italia, aceeași poveste, iar în Franța, traducerea este primită, chiar în această toamnă, ca cireașa de pe tort în celebrul ritual de primenire a pieței de carte, la rentrée littéraire, unde romane noi de Philip Roth, Paul Auster sau Haruki Murakami (între cele 219 titluri în traducere, programate să întîmpine noul sezon) chiar înseamnă concurență serioasă. Romanul a ajuns de curînd și în România, în traducerea Danielei Rogobete, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.