Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Experiența franceză
- 23-09-2011
- Nr. 593
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Actualitate
- 27 Comentarii
Majoritatea călătoriilor mele în străinătate, din ultimul deceniu, au fost turistice – și toate au durat destul de puțin. Au fost, practic, niște excursii care bifau un desfășurător dat. Ca excursionist, stai tot timpul cu ochii pe ceas, dornic să vezi cît mai multe într-un interval cît mai scurt. De aceea te-ai străduit să ajungi acolo. Rîdem îndeobște de turiștii chinezi care stau ciorchine în fața Mona Lisei, dar fiecare dintre noi are o asemenea fantasmă a devorării vizuale și îngurgitării culturale. Problema cu acest tip de călătorii, atît de plăcute altfel, e că ele nu îți oferă decît un contact superficial cu o anumită matrice so-cio-culturală. Mergi pe rute turistice, într-un program turistic și într-un ritm săltăreț-turistic; după care te întorci frumușel acasă, nu-mai bun de muncă pînă la vacanța următoare. Și astfel, Grecia și Italia, Cehia și Austria, Germania și Statele Unite mi-au rămas, cu toată curiozitatea mea, străine. Le-am văzut în vacanțe și ele mi-au oferit vacanțe frumoase. Dar, cu toate că m-am străduit, n-am putut să merg în profunzimea lor: în acele straturi de adîncime pe care o cultură le dă unei societăți. Am simțit aceste straturi, dar nu le-am putut verifica pe cont propriu; le-am […]
@DCE Nemiloasa ironie… 🙂
@Domnul/Doamna Sorry
Este evident ca sunteti un estet sau o esteta, obisnuit/a sa descifrati subtilitatile unui discurs, sa manuiti cu abilitate trimiterile culturale si sa va sincronizati cu modele ”forumistice” occidentale, dar sper ca, in acelasi timp, acceptati ca orice dialog civilizat are nevoie de ”limite si repere” si ca, daca injuri sau calomniezi pe cineva, e cazul sa te prezinti si sa saluti mai intai. Chiar si o nevinovata critica ”literara” merita efortul asumarii identitatii. In cazuri ca si acestea, «l’exception roumaine» ar fi binevenita, fiindca nu scrie nicaieri ca noi(ma refer la natie!) nu putem propune si impune modele valabile, demne de urmat.
Fiinta noastra spirituala are nevoie sa fie completata, nu ”descarcata” de fiinta noastra materiala. Cel putin in aceasta dimensiune… 🙂
@Sanda Varan
Mai intai, sa va spun ca mesajul era complet era:
«Da, intr-adevar, ati punctat o chestiune esentiala in finalul mesajului dvs.
Aici, sa recunoastem, distinsul autor al articolului a avut altceva in vedere atunci cand v-a raspuns. Era, cum se zice mai nou, „focusat pe alt topic” !»
Mai in clar:
DCE era „focusat” pe tema articolului sau, si, colateral, pe tema anonimatului, iar dvs. mi s-a parut ca, prin fraza:
«Intrebarea de ce nu se intoarce Parizianu’ pe ”Coasta Boacii” sale este legitima si fundamentala.»
mi s-a parut ca evocati o tema mai adanca, cioraniana si morometiana, si anume:
identitatea de care nu putem scapa oriunde ne-am duce (Parizianu’ – in ciuda poreclei, e tipic pentru un anumit profil al mentalitatii rurale), e repudiata, chiar daca continua sa ne obsedeze mentalul unui spatiu spiritual (Coasta Boacii).
Sincer, la asta ma gandeam ca intrebare legitima pe care ati fi sugerat-o.
Cat despre anonimat, nu am vazut pe nicaieri – pe forum-uri straine – punandu-se in discutie anonimatul … Aici, cred ca distinsul si talentatul autor al articolului pacatuieste putin atunci cand pledeaza pentru raspunsuri semnate, ca la gazeta de perete … Din nou, «l’exception roumaine» ?!
In toata lumea asta, nickname-ul pe forum ne descarca de fiinta noastra materiala, de limite si repere (sex, varsta, fizionomie..), si ne reduce la discurs pur, dincolo de orice status social, profesional…
Observ că intervenţiile pe acest forum sînt, majoritatea, ale unor oameni foarte inteligenţi (unii mai mucaliţi, alţii mai puţin:)). Aşa că mai fac un singur comentariu:
!
”…dacă X, Y şi Z pledează pentru frumuseţea şi normalitatea anonimatului forumist, atunci de ce mai rîdem în hohote de personajul caragialian?”
Probabil ca X, Y, Z nu rad niciodata, nici de personajele din comedii, nici de ei insisi. ”Forumistul” anonim este un personaj tragic, hamletian putem spune.
Sfâşiat intre ”a fi sau a nu fi”, a tacea sau a vorbi, a semna sau a mâzgali un nume de forma, pentru a umple rubrica, chiar daca nu accepta sa i se spuna, ”anonimul” -ocazional sau permanent – are un comportament bizar, inclinat spre izolare, viata interioara si, in plus, sufera de o reala forma de disociere a spiritului. Vitalitatea ii este doar inchipuita. Ca si pericolele de care se teme. Nu ca n-ar exista fiinte malefice care citesc si fac rapoarte… :))
@Sorry Credeti ca asta avea in vedere distinsul autor, dar nu avea curaj sa spuna? 🙂
„alt parizian mon oeil”
1. Cel care pune intrebarea de „accent” in taxiuri e la randul sau un emigrant (de obicei asiatic) si o face nu din xenofobie ci pt ca si el reprezinta tot diversitate. Cam ciudat pt unul care sustine ca are 30 de ani de Paris.
2. In NY esti intrebat in taxi de unde vii si asta este tot o masura a caracterului deschis al taximetristilor „de pe peste tot” din lume.
3. arondismentele 10,18, 19, 20 sunt in intregime „xenofobe” sau „criminale” sau numai o mica parte a lor sufera de „pegra” drogurilor si a „reglarilor de conturi”? Din nou ciudat pt cineva care sustine ca se afla de 30 de ani la Paris.
4. Ziaristul nu a facu referinte la „votul romanesc” sau „francez”. Dar daca este sa ma iau dupa „tonul si argumentele” acestui asa zis „alt prizian” pot recunoaste linia „le pen” cea care a devenit „prea vocala” in ultimii ani la televiziunile franceze.
Singurul caz in care am simtit in Franta ca sunt „emigrant” a fost pe vremea in care locuiam in Neuilly sur Seine („mahalaua” pariziana cea mai chic). Traducerea de „mahala” nu e chiar cea mai buna. Pe vremea aia in timpul unei campanii electorale pt parlamentul european in care marine le pen candida la Neuilly vecinii mei m-au chemat sa-mi spuna ca este inacceptabil ca au primit vizite si telefoane de la partidul lui le pen care punea intrebari despre mine (emigrantul) sau despre „vecina de la parter” (si ea emigranta). Ii intreba „cat ne mai suporta”. Deci draga domnule „alt parizian” optiunea dvs politica atat de transparenta este unica optiune politica cu adevarat xenofoba si rasista din Franta. Dezolant intr-adevar.
@J.Le P.
M-am distrat copios citind acest mesaj, personajul anonim pe care mi-l reprezint din aceste mici randuri e un om viu, plin de vitalitate, mai ales prin tonul mucalit al exclamatiei finale
@Sanda Varan
Da, intr-adevar, ati punctat o chestiune esentiala in finalul mesajului dvs.
Aici, sa recunoastem, distinsul autor al articolului a avut altceva in vedere atunci cand v-a raspuns. Era, cum se zice mai nou, !
@ „Charlie”: Touché! Am utilizat intentionat „pubela”, sa fiu si eu putin bonjurist…
@ Camelian Propinatiu: Nu cred ca are rost sa comparam Franta si Romania. Mai bine comparam ceea ce fac ei si ceea ce facem noi cu monumentele. Recomand si articolul din „Adevarul” despre starea casei in care s-a nascut Alecsandri…
Sanda Văran: Nu fiţi aşa sigură; vă citesc mereu cu interes. Replica mea era în completarea a ceea ce spuneaţi dvs. Fiindcă, încă o dată, dacă X, Y şi Z pledează pentru frumuseţea şi normalitatea anonimatului forumist, atunci de ce mai rîdem în hohote de personajul caragialian?
@Daniel Cristea-Enache
Sunt sigura ca nu ati citit ce am scris. Votre question n’est pas à propos. 🙂
Alegerea Atelierului Brâncusi pentru ilustrarea articolului (ce joc de linii!) exprima perfect pretuirea virtuala certa a francezilor pentru orice român de geniu pe care il vom mai livra Parisului. Tot fotografic, diferenta de nivel dintre Franta si tara nenumita ar putea fi masurata cu cele 4 blocuri-carti de culoarea pergamentului ale Bibliotecii Nationale de la Tolbiac, când noi, pe Dâmbovita, in 22 de ani (cât România Regala Mare!), n-am terminat ce dusese Ceausescu pâna la acoperis. Si o asemanare cumva recenta: un fel de dispret populist republican pentru monarhie. Mai ales la Bazilica Saint-Denis, relativ oropsita necropola (infiltratii, vitralii de plastic), acele morminte regale oricum profanate la Revolutie, pustii, aratate acum fara niciun insemn de pretuire (floare, tricolor, candela), nici macar la osuar sau la efigia fara lumina al Regelui-Soare. Asa le-or fi obiceiurile parizienilor periferici, dar parca preferi pustia noastra ortodoxa calduta de la Probota.
@ Mihai Rogobete: No problem, se accepta 🙂
@ Sanda Varan: Daca e legitim „s-o dam anonima”, atunci de ce mai ridem la replica din Caragiale?
@ „Jean-M le P”: „Franta nu este o tara libera”, si atunci va luati ca nickname numele unui extremist de dreapta. Sper c-ati vrut sa fiti caustic…
@ „Lawyer”. Regret ca fostul meu coleg nu-si da numele; mesajul lui mi se pare foarte bine articulat. Da, „Lawyer”, eu am cautat in aceasta experienta franceza altceva decit criza economica si politica. Altceva decit problemele financiare care scutura intreaga Europa si care, prin urmare, nu sunt relevante pentru esenta unei tari si a unei culturi; in cazul de fata, cultura franceza. Dar stii, draga „Lawyer”, care-i rezultatul? Tot ceea ce stiam c-o sa gasesc in Franta, am gasit – si nu era pus intr-o vitrina centrala, amenajat intr-o potemkiniada, ci diseminat in tot spatiul public si in tot spectrul social.
Oare plimbarea in Occident a cauzat ca pubela sa inlocuiasca cuvantul lada de gunoiu in limba romana de odinioara. Citesc texte romanesti moderne post-1989 si simt ca trebuie sa ma refer la cuvinte in engleza sau franceza. Imi dau seama ca sunt „desuet” Wowe.
Draga Dani,
Daca nu-mi dau numele este pentru ca au trecut multi ani de cand eram in scoala, iar eu am facut o profesiune mult mai …\\\”terestra\\\”. Iertare asadar, iata opinia:
Articolul mi s-a parut interesant pentru ca selecteaza o imagine desprinsa de realitatea Frantei, o tara care trece acum prin cea mai mare criza economica, sociala si politica (ca si Europa, in fond). Ai descris o priveliste aproape ideala, dincolo de un geam gros si incasabil, al perceptiei tale; imaginea care ti-a aparut in aceste doua luni de sejur este un peisaj de mare civilitate, de respect, de intelepciune a convietuirii, de raportare permanenta la patrimoniul spiritual, deci ai descris o proiectie preponderent interioara, aceea pe care o aveai deja pasind pe pamantul acestei tari – fara indoiala: frumoasa si bogata.
Asta voiam sa-ti spun: cei care cunosc acest spatiu devenit familiar pana la banalizare, sunt frapati tocmai de reperele timpului prezent, de ceea ce aduce cu ea actualitatea, si anume chipul din ce in ce mai neplacut al crizei, si avalansa de mutatii, foarte dure, unele…..
Eu nu’s prea diferit de 80 % din ai mei semeni. Ce ma deiferentiaza este ca : „je dis tout haut ce que les autres pensent tout bas”, Din fericire, caci altfel nu s-ar mai gasi atâti naivi sa ridice în slavi Franta. Este fantastic cum reuseste cel ce-mi împartaseste filozofia (lui J-M le P), sa arate celor din jur contrariul. Ca o felina ce-ai zice ca-i zâmbeste unui puisor cu puf galben înainte s-a mi-l înhate – „comme ils sont gentils les français, surtout avec les etrangers.”
Bun, dar sa lasam ironia – te-ai „baladat” putin prin IDF (nici Auvers sur Oise nu iese prea mult din cadru) si pricepusi Franta. Hai sa zicem, monumente, peisaje, etc., da’ de unde stii dumneata cum e recunoscuta munca ?
Ca al de matura o face cu placere, ca nu stie sa faca altceva si ca e negru din întâmplare. Poti fi canvins ca-s o sumedenie de francezi mai nescoliti ca el si fac munca de birou. In treacat fie spus : Franta are un procentaj de analfabeti mai important ca multe tari de „categoria” României.
De ce nu-mi dau numele ?
De frica, recunosc.
Franta nu este o tara libera.
”..diferenta intre dumneavoastra, ca journalist(?), deci persoana publica, ce trebuie sa semneze (sigur, exista si posibilitatea unui pseudonim, nu ati fi nici primul, nici ultimul)si eu, cititor, prefer sa fac un comentariu „anonim’, nu de frica, ci din dorinta de respectare a vietii mele private.”
Diferenta dintre o persoana publica si un anonim este data tocmai de nevoia celui din urma de a-si ascunde identitatea, refuzandu-si astfel orice sansa de a fi respectat sau nu in viata sa privata(sau nu), pe cand ”persoana publica” macar mai spera ca va fi respectata, pentru curajul sau de a se expune, de a-si sustine ideile si cuvintele cu puterea intregii existente.
Intrebarea de ce nu se intoarce Parizianu’ pe ”Coasta Boacii” sale este legitima si fundamentala.
dv. și dlui . Ioan Es. Pop.
Înţeleg ce vreţi să spuneţi… Cu un mic amendament: Ioan Es. Pop, nu Ioan S Pop.
Aveţi şi n-aveţi dreptate, dle. D.C. Enache. Am simţit, sub picior, c-au şi ei bătături, dar umblă ca pe asfalt: analfabetul francez este civilizat, incultul – manierat. Nu cultura educă, ci instituţiile ei. Autoritatea culturii. Prin cea a oamenilor ei. Ca Ioan Groşan, ca Ioan S Pop…. Versus Paul Goma.
Strângându-i contelui d’Anjou mâna şi prezentându-mă, la sfârşitul concertului oferit în castelul său, vara aceasta, amabilitatea confuziei sale, ” Oh, mon Dagobert, je suis a votre service…” mi-a iscat gândul că politeţea e cea mai cinstită afacere culturală.
E in regula, va respect viata privata, ca si dreptul de a scrie foarte dur („aberatie”, „jalnica” etc.) despre textul meu.
Eu vorbeam, in el, despre experienta mea personala din Franta; si despre proiectele mele intelectuale, in lumina acestei experiente. Altii, printre care va numarati, pot avea alte experiente.
In fine, nu consider ca pierd timpul cind raspund unui comentariu. Deci nu mi-am pierdut timpul cu dvs.
Stimate Domn,
diferenta intre dumneavoastra, ca journalist(?), deci persoana publica, ce trebuie sa semneze (sigur, exista si posibilitatea unui pseudonim, nu ati fi nici primul, nici ultimul)si eu, cititor, prefer sa fac un comentariu „anonim’, nu de frica, ci din dorinta de respectare a vietii mele private.
raspunsul dumneavoastra „Nu mi-am propus sa fac un reportaj social din Franta, ci sa identific niste puncte socio-culturale pe care le-as vrea „bifate” este oarecum rapid. caci in socio-cultural, nu putem face abstractie de „prefixul culturalului’.
Iar intrebarea „de ce nu se intoarce „Alt Parizian” in Romania?”, este atit de jalnica, de ma intreb cum de faceti parte din colaboratorii acestei publicatii, singura (in ceea ce ma priveste) care mai poate fi interesanta pentru o anumita categorie de cititori, satuli de fapte diverse, mahala, etc.
Nu va mai pierdeti timpul a raspunde comentariilor, incercati sa va ginditi la cum ar fi trebuit redactat mai bine acest articol, sau la urmatorul.
Nu pot sa inteleg de ce, la aproape 22 de ani de la caderea comunismului, exista inca frica de a semna un comentariu; despre ineleganta de a te ascunde dupa un nickname, nu mai vorbesc…
Nu mi-am propus sa fac un reportaj social din Franta, ci sa identific niste puncte socio-culturale pe care le-as vrea „bifate” si-n tara mea. Dar daca e atit de groaznic climatul din Franta si daca „Alt Parizian” se simte atit de discriminat la Paris, de ce nu se intoarce „Alt Parizian” in Romania?
In sfirsit, un cititor care semneaza cu numele lui. Deci, se poate!…
Stimata doamna Grete Tartler, sa scriu istoria literaturii romane in franceza? Nu, o s-o scriu in romana, d.v.t. Sa fiu mai deschis fata de alte culturi? Cred ca sunt deschis; problema e sa nu stau cu spatele la cultura romana si la valorile ei, dintre care unele apar chiar azi, cind noi schimbam mesaje. Trebuie sa invat multe? Evident. Multumesc pentru sfaturi, desi mi s-au parut (cum sa spun?) subintelese.
Gurile rele, spun ca articolul nu este semnat: el este semnat, din nefericire pentru dnul. Cristea-Enache. Trec peste aspectul scolaresc-entuziast al „reportajului”. insistenta te face sa crezi ca autorul a venit de mai multe ori la Paris, nu a inteles nimic, a ramas turist, pe trasee turistice si facute ptr. turisti. A fost turistul nostru si in arondismentele 10,18, 19, 20 ? Cred ca nu.
Ne vorbeste despre lipsa de xenofobie – este o eroare monumentala : de 30 de ani in PARIS,iau taxiul, nu este data sa nu fiu intrebat ” vous avez un petit accent, vous venez d’ou?” cu sub textul cit stati si cind va intoarceti?
Armonie rasiala? Nu trebuie sa traiesti la Paris sau oriunde in Franta ca sa stii ca e o aberatie; e suficient sa urmaresti din cind in cind actualitatile, Si iarasi o aberatie, sa compari Parisul cu NY-ul! Da, la NY, autohtonii nu te intreaba de unde vii, acolo sunt oameni amabili, care pot sa intirzie la lucru explicindu-ti pina intelegi foarte bine raspunsul la intrebarea ta.
sa fii turist, e frumos si usor oriunde pe pamint. sa locuiesti e mai greu.
Dar, ca de obicei cu romanii, ei stiu mai bine tot, sunt mindri si o afirma pe toate zidurile (TARE; cit mai TARE).
Banuiesc ca domnul Cristea Enache, nu stie inca cu pentru cine va vota la urmatoarele alegeri, dar, ca stie foarte bine pentru cine ar trebui sa votez eu in 2012.
Dezolant…
Draga Daniel, ar avea sens si mai mult sa scrii istoria literaturii in franceza, sa aduci in lumina culturii franceze numele romanilor care sunt la aceeasi inaltime, sa pui Romania la locul ei in spatiul identitar european etc. Nu te lauda cu neputinta numind-o modestie; cel cu adevarat modest nu vorbeste despre asta. E bine ca ai avut aceasta experienta, dar ai fi avut-o si in Austria etc. (tarile pe care spui ca le-ai vizitat) daca ai fi stat mai mult si ai fi cunoscut si limbile vorbitorilor lor. Fii mai deschis fata de alte culturi (pentru asta trebuie sa inveti multe, dar esti inca tanar) si vei fi de folos propriei tale culturi.
Va multumesc pentru cuvintele bune; dar comentariul dvs. ridica aceeasi problema de principiu. Nu e semnat, deci nu e asumat. Primesc cu bucurie orice observatie critica; dar sa fie semnata cu numele real al celui care o face.
Locuiesc de peste 30 de ani în Franta si ma bucur sa citesc un astfel de articol care reuseste sa filtreze cu buna credinta o opinie justa despre atmosfera de aici si despre felul de a fi al oamenilor de aici: patrioti fara a fi patriotarzi, mândri fara a fi dispretuitori, cultivati fara ostentatie, primitori dar suficient de dornici sa le fie respectata viata privata.
Obositi de acrticolasele asa-zisilor jurnalisti de scandal (români si francezi) citesc cu bucurie acest articol si va felicit.
Dar trei articole diferite in trei publicatii diferite imi dati voie sa scriu? Multumesc anticipat… Eu imi asum tot ceea ce fac, inclusiv greselile. Pacat ca dvs. nu va asumati nici macar propria identitate…
Poate dupa experienta franceza nu mai scrieti acelasi articol in trei publicatii, apropo de reguli, etica, lucruri din astea…