Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Undă verde pentru Fram, în Israel
- 30-09-2011
- Nr. 594
-
Riri Sylvia MANOR
- OPINII
- 4 Comentarii
Între august 2006 şi august 2008, subsemnata şi Ella Blass am tradus în ebraică Fram, ursul polar de Cezar Petrescu; cartea a fost acceptată de una dintre cele mai importante edituri israeliene, dar a fost îngropată trei ani în România, pe coridoarele îngheţate ale lui Copyro, societate particulară de acordare a drepturilor de autor, condusă de directoarea Nicoleta Cofcinski. Tratativele pentru dreptul de autor al lui Cezar Petrescu s-au purtat între lunile septembrie 2009 – iulie 2010. La mijlocul anului 2010, Avram Kantor, editorul israelian, a ridicat mîinile (s-a predat) şi a ajuns la concluzia că nu poate face faţă cerinţelor absurde şi nemaîntîlnite pretinse de Copyro (a renunţat mai ales din cauză că i se dădea copyright pentru un singur an). Am publicat un articol despre acest subiect în Observator cultural şi, imediat, am primit o propunere stupefiantă din partea doamnei Cofcinski: să îmi plătească traducerea – o făcusem benevol – şi să tipărească 1.000 de exemplare din Fram, ursul polar în ebraică, în România!!! Adică fără redactare şi corectură şi fără o intrare demnă de Cezar Petrescu şi de literatura română în Israel. Am scris despre acest fenomen Copyro încă două articole. Îngrijorată că au trecut mai […]
Titlul articolului era : „Semafor verde pentru Fram Ursul polar in Israel si pentru nasterea unei fetite in Romania. Scenariu cu personaje negative, pozitive,coincidente incredibile, actiuni desfasurate pe doua continente, happy end si morala.” A fost prescurtat fiind considerat probabil neobisnuit de lung dar poate ca intr-adevar titlul initial ar fi starnit mult mai multa curiozitate.si ar fi cuprins toate subiectekle descrise.in articol.
Multumesc Doinei, Magdei si Anetei .Atata vreme cand in aceste timpuri putem pastra in inima un colt cald pentru un urs polar orfan -nimic nu e pierdut. Sper.
Cezar Petrescu a fost în opinia mea unul dintre cei mai mari scriitori ai României , iar Fram a fost şi a rămas iubirea copilăriei. Motiv pentru care am urmărit cu curiozitate şi indignare gestaţia superelefantină a epopeei
drepturilor de traducere. Aceasta m-a făcut totuşi să deschid articolul, fără a spera să aflu ceva interesant. Finalul îmi era cunoscut. Dar – SURPRIZĂ !
Cine s-ar fi putut gândi la o asemenea intersectare de situaţii, de destine, de omenie şi energie, de happy end
nesperat şi neaşteptat, trecând peste titlul – cu părere de rău trebuie s-o spun – fad şi neinteresant. În toată această
cantitate imensă de informaţie de care suntem invadaţi, fără îndoială că titlul e cel care provoacă alegerea cititorului.. Mă interesează sau nu – acesta e răspunsul.
N-am nici o îndoială că foarte mulţi cititori au trecut cu dezinteres peste articol – şi e păcat, mare păcat.Pentru că într-adevăr,. nebănuite sunt drumurile vieţii şi iar acest articol e o dovadă palpabilă.. .
Pentru a reţine cititorul, titlul ar trebui să sugereze ideea textului în totalitatea sa..
Oricum, cred că pe mai departe, e mult loc de mai bine.
Nu-mi rămâne decât să doresc o viaţă lungă, norocoasă şi fericită lui Bibi şi mămicăi ei, iar lui Fram să bucure şi mai departe multe generaţii de copii din toată lumea. Succes!
toată
„Bibi” – așa îmi alint până la botez copilul salvat cu ajutorul lui Riri. Mă bucur că am putut, chiar și doar în subsidiar, să ajut la apariția în limba ebraică a lui ”Fram, ursul polar”, o carte atât de frumoasă, pentru cei mici (și cei mari, cu suflet de copil). Ella mi-a povestit că sunt mulți copii români adoptați în Israel; de-abia atunci mi-am dat seama că acest demers al celor două doamne are și un alt scop decât popularizarea culturii românești – copiii plecați din România pot citi în limba lor nouă una din cele mai frumoase cărți românești pentru copii. Dar, cum spuneam, asta am aflat de-abia când am ajuns în Israel, pentru acel examen medical decisiv pentru a-mi păstra copilul. Nimic nu este întâmplător, cum spune Riri mai sus.
Prefer să mă bucur și atât de aplicațiile practice ale acestui dicton și, deși nu citesc în ebraică, să primesc un exemplar din Fram în această limbă.
Le mulțumesc, lui Riri și Fram cel ebraic, că au apărut în viața mea. Altfel, poate că acum aș fi fost o fostă viitoare mămică foarte tristă, fără ca măcar să știu că nu aveam de ce.
Felicitări, doamnelor!
Am urmărit toată saga dumneavoastră, inclusiv atacurile Chiriţoaiei. Vă admir tenacitatea şi verticalitatea şi fără să spun o vorbă mare, probabil că gestul dvs este cel mai însemnat serviciu făcut culturii române în eterna tranziţie în care naufragiem de peste 20 de ani. Reuşita este triplă fiindcă norocosul Fram a primit paşaport, Cofci a părăsit banchiza şi un bebel a fost salvat. 😉 Luate separat, fiecare izbândă este la fel de mare!
Eu înţeleg cel mai bine norocul tinerei avocate, fiindcă cele două fete ale mele, Ingrid şi Sabrina s-au născut în conjuncturi aproape imposibile, după şapte sarcini pierdute, medicii somându-mă să avortez. Am o chestie rară, grupa OI anti B iar soţul meu are grupa BIII la care se adăuga un şir lung de diagnostice complicate. Un singur medic ecografist a fost de partea mea şi mi-a băgat în cap că am şanse cam de 5% să duc sarcina la un termen rezonabil şi m-am încăpăţânat să reuşesc. Ingrid s-a născut la şase luni şi trei săptămâni: Miss Maternitate! Ei, şi dacă am putut o dată, era clar că pot şi a doua oară deşi medicii spuneau ferm, nu! La a doua sarcină am cucerit de partea mea şi un ginecolog, soţul unei prietene şi am făcut performanţă: Sabrina s-a născut la şapte luni! Acum am două fete splendide, sclipitoare şi iubitoare.