AVALON. „Faptele, nu oala cu laptele!“
- 11-11-2011
- Nr. 600
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 5 Comentarii
Apariţia epistolarului Întîlnirile mele cu Iorgu Iordan (Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2011, 176 p.), îngrijit de universitarul Ilie Rad, care cuprinde scrisorile academicianului nonagenar către studentul şi, apoi, profesorul stagiar repartizat la Timişoara, permite contactul cu un savant filolog, dar şi cu omul care a fost acesta; ponderat în reacţii, perfect lucid, cu surprinză-toare judecăţi asupra contextului literar şi, în chip neaşteptat – pentru cine îşi aminteşte atmosfera de suspiciune din epocă –, şi asupra împrejurărilor civico-politice. Nu reticenţele la adresa politicii Partidului Unic şi a cuplului dictatorial surprind la un fost membru interbelic al Partidului Naţional Ţărănesc, ci relativa seninătate cu care le împărtăşeşte prin poşta sever controlată de Securitate în acea perioadă, adresîndu-le, de altfel, unui tînăr pe care nu îl putea cunoaşte suficient. Chiar dacă formulările sînt prudente, în atmosfera marcată de o suspiciune ubicuă şi cvasiuniversal orientată, asemenea consemnări manu propria în nişte scrisori care porneau, dar în legătură cu care nu puteai şti, în cele din urmă, dacă vor ajunge sau nu la destinatar, rămîn surprinzătoare. Fost militant antilegionar – închis opt zile în vremea guvernării acestora –, antiregalist şi filosovietic încă din vremurile dintre războaie, Iorgu Iordan s-a pronunţat, în momentul epurărilor din vremea socialismului […]
Pai, atunci traiasca cei ca Brucan, Iordan si ca dvs. Tot inainte spre societatea complex dezvoltata!
Si de ce n-ar putea fi ambele, oare? Brucan nu a fost si stalinist, si anti-ceausist, si mare revolutionar iliescan postcomunist, prieten al americanilor si al rusilor, simultan? Traiasca simplismul!
al luptei impotriva nationalismului ceausist si a protocronismului, nu tovaras de drum al crimelor comuniste, gropar al elitei intelectuale in anii ’50 si ’60, tartor al noii „stiinte” sovietice, propagator al neoslavismului filologic si sforar nefast in lumea academica. Brava revizionism!
Cred ca judecatile noastre asupra comunismului ca ambianta de dezvoltare a personalitatilor stiintifice sunt oricind revizuibile. Stim deocamdata prea putin despre academicieni si cercetatori, in centrul atentiei publice au stat mai ales scriitorii. Ce a iesit – cu Breban, Ioan Es. Pop, Grosan si ceilalti (Buzura, Uricariu etc.) s-a vazut. Pot surveni insa si surprize oarecum placute, ca in cazul batrinului lingvist, prea nonagenar pentru a se mai teme prea tare de Ceausescu si politiile lui.
ce stiam despre iorgu iordan erau tot felul de clisee neinteresante. articolul ma face sa imi doresc o redescoperire a acestui academician comunist, pare mult mai complex decit s-ar fi putut crede