Vidul de fundamente și deriva postmodernității

Cînd Gheorghe Crăciun mi-a spus, în vara lui 2006, că vrea să scrie „un repertoar de concepte vicioase“, i-am propus ca, pe măsură ce scrie cîte un capitol, să-l publicăm în revistă. A acceptat imediat, se și gîndise, de altfel, la o atare formulă. Nu-i era străin acest mod de lucru, îl mai exersase – și tot în Observator cultural, între 10 septembrie 2002 și 4 februarie 2003 – cînd, după ce trecuse pe lîngă moarte, a avut ideea de a „căuta în cazul fiecărui autor vocea sa, cu identitatea ei irepetabilă, respirația lui sintactică, morfologia mișcărilor sale de repliere asupra fisurii esențiale. Ideea mea – preciza el atunci – e aceea că motivațiile scrisului sînt în majoritatea cazurilor de natură corporală“.   Așa a luat naștere seria de analize (douăzeci și unu la număr) pe marginea operelor cîtorva dintre cei mai reprezentativi scriitori români, reunite sub titlul Pactul somatografic. Patru ani mai tîrziu, într-un alt moment de criză existențială, Gheorghe Crăciun se gîndea la un nou volum în care să topească, într-o structură originală, elemente epice și teoretice. Așa au luat naștere cele unsprezece „secvențe“ discursive ce denotă o angajare existențială inconfundabilă. A consemnat intenția sa de a scrie […]