Expoziția institutoare
- 25-11-2011
- Nr. 602
-
Aurelia MOCANU
- Arte
- 0 Comentarii
Dalin este un artist cu un demers mai puțin practicat – atît de analitic –, atunci cînd pregătește o expoziție. Simte, ca pe o diagramă cu valoare plastică, un parcurs al memoriei existențiale, prin praguri, trepte, trasee, și apoi le aproximează urmele lor iconice. Pictură pe eșafodaje spațiale, semn plastic cu ritmuri geometrice și axialități arhaice, meditație patrimonială pe vibrații de tușe lutoase sînt cîteva dintre ingredientele unui nou regizor de „serie-expozițională“. Ne obișnuise cu asta colegul universitar mai tînăr, Ciprian Paleologu, cu „Proiectul Uman“, început acum 11 ani. Pictorul Iulian-Dalin Toma teoretizează și produce un surprinzător șantier plastic, care vizează parametrii etici ai Memoriei Culturale. A studiat doctoral sociologia artei muzeificate și deține, la zi, didactica predării și, implicit, a transmiterii limbajului vizual pedagog al artei, dar grădina sa secretă se află în gospodăria arhaică. De aceea, primele trei ansambluri expoziționale din proiectul Memorie – conceput pentru întreg deceniul patru de viață –, au fost găzduite în colecții etnografice. Iulian Toma empatizează cu articulările plastice oferite de șarpanta lemnului rustic. Formatele – în general medii – ale picturilor sale se reasamblează în fraze instalaționiste, pe varii trasee spațiale. Modularea și serialismul nu răcesc deloc discursul plastic la Dalin. […]