Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
FANTASY & SCIENCE FICTION. Cei fără nume pe copertă
- 22-12-2011
- Nr. 606
-
Michael HAULICĂ
- Rubrici
- 5 Comentarii
Expresia pe care am folosit-o ca titlu îi aparține Elisabetei Lăsconi și surprinde foarte exact viața și aventurile traducătorilor români. Am lucrat cu traducători, știu că nu sînt toți la fel, așa cum nici scriitorii nu sînt toți din același aluat. Știu că unii sînt mai cu har decît alții, știu că unii muncesc mai mult decît alții. Ca redactor am fost încîntat să nu fac mai nimic în urma unora, și încîntat nu pentru că leneveam eu, ci pentru că aveam ocazia să cunosc direct talentul și profesionalismul unor traducători. Am avut și ocazia să muncesc mult după o traducere sau alta, spunîndu-mi înciudat că nu eu trebuie să traduc paginile astea și că dacă voaim să mă fac traducător mă făceam etc. etc., ca tot omul la nervi. Sînt cazuri și cazuri, ca peste tot. Dar nu vreau să scriu un articol despre cazuri particulare, nici despre găselnițele minunate ale unora, nici despre lipsa de inspirație a altora, nu vreau să fiu foarte concret, nu vreau să jucăm cu cărțile pe masă, nu facem lecții, nu avem teme de rezolvat, sîntem în vacanță, împodobim bradul de Crăciun, este ultimul articol pe 2011 și nu se știe dacă nu […]
Cu mare placere. De mult voiam să scriu pe tema asta. Sper ca, măcar din cînd în cînd, să vedem numele traducătorului pe copertă.
Evident, o carte este un produs colectiv, la care participă și traducători, și redactori, și corectori… La fel cum tot adevărat e și că dintr-o traducere slabă un redactor poate face una bună, dar dintr-o traducere bună mai greu să facă cineva o traducere proastă. De obicei redactorului i se reproșează că a scăpat erorile traducătorului.
Dar să sperăm că termenele oferite de edituri traducătorilor sînt rezonabile (pentru a evita traducerile fușerite), așa cum rezonabile ar trebui să fie și termenele de redactare.
În fond, toată lumea își dorește cărți cît mai bine făcute.
Articolul este un gest admirabil pentru care mulţumim autorului şi Observatorului. Ce frumos ar fi dacă măcar o parte din îndemnurile autorului ar deveni realitate! Poate atunci o parte din traducătorii profesionişti care au renunţat la traducerea de carte din motive evidente ar reveni la această pasiune.
Aş dori totuşi să adaug câteva gânduri adresate cititorilor mai puţin familiarizaţi cu realitatea editării de carte. Sigur, responsabilitatea asupra calităţii apasă preponderent asupra traducătorului, iar traducătorii buni nu lucrează pe două parale. Trebuie să ne întrebăm în momentul de faţă cine sunt cei care mai acceptă tarifele multor edituri din România, care, în mod straniu, sunt relativ non-negociabile, uniforme şi atemporale. Poate n-ar fi rău să ridicăm, măcar din când în când, un semn de întrebare asupra celor care iau decizia între un traducător cu tarife mici şi riscuri în privinţa calităţii şi un traducător la tarife decente, dar cu o muncă de o calitate consecventă. De cele mai multe ori, când scriu o astfel de frază, se ridică argumentul că nu toate traducerile la tarife mici sunt slabe şi că există traducători extraordinari care fac treabă bună pentru bani puţini. Din păcate, un domeniu orientat spre profit, cum este editarea de carte, nu poate trăi din ilustre excepţii şi realitatea este că un traducător care nu trăieşte din traduceri este un amator şi nu un profesionist.
O mare parte din responsabilitatea asupra traducerii care ajunge sub tipar apasă şi pe umerii redactorilor, iar munca lor nu este deloc de neglijat în unele cazuri. Din nefericire, mi-au ajuns la urechi şi situaţii de lipsă a redactorului sau redactării din motive economice. Tot din nefericire, nici cel mai extraordinar redactor nu poate retraduce volume uriaşe la tarif de redactare în termenul acordat redactării.
Într-adevăr, mare parte din responsabilitate apasă pe umerii traducătorilor, însă până când cartea ajunge pe biroul unui traducător, se iau deja anumite decizii (ce traducător, ce redactor, pe câte parale) şi, de multe ori, aceste decizii hotărăsc soarta unei traduceri. Aşadar, putem critica cu uşurinţă lipsa de profesionalism a unor traducători, sunt ţinte facile datorită vizibilităţii şi a faptului că îşi semnează munca, mai inspirată sau mai puţin inspirată. Cititorii însă ar trebui să caute un pic, măcar din când în când, şi către edituri şi către redactori. Poate dacă cititorii ar crea presiune pentru o calitate mai bună a traducerilor, lucrurile s-ar schimba puţin şi în mentalitatea unor editori care optează pentru low-cost în detrimentul calităţii. De multe ori, opţiunea low-cost afectează grav călătoria cititorului către pagina finală a unei cărţi.
A nu se intelege din ce am spus mai sus ca doar traducatorii vechi erau buni. Sunt un mare admirator al multora dintre cei enumerati de tine in acest articol. Doar ca impresia mea este ca, in timp ce acum avem cativa traducatori excelenti si multi foarte slabi, inainte erau excelenti majoritatea. Poate e doar impresia mea, nu stiu, da eu asa vad lucrurile.
Sarbatori fericite si la multi ani lui Michael Haulica, Observatorului si traducatorilor care isi fac treaba cu adevarat!
Si eu am realizat, din pacate, doar de curand importanta traducatorului, dar macar am realizat-o (in fapt, s-a intamplat acum cativa ani, cand am tot inceput sa dau peste traduceri proaste si am decis sa ma uit pe editiile vechi ale cartilor la numele traducatorilor initiali pt a cauta opere traduse de ei).
In alta ordine de idei, speram totusi din suflet ca acesta sa nu fie ultimul articol, chiar daca iti intelegem si respectam decizia. Aceasta rubrica a fost mult timp un reper pentru noi, am dori sa mai fie.
Humanitas tocmai a publicat „Oameni din Dublin”, iar pe copertă, alături de James Joyce găsim și numele lui Radu Paraschivescu, traducătorul cărții.
Deci nu e greu…