Duble standarde, convenţii sociale şi dincolo de ele

Rafael Chirbes face parte din grupul scriitorilor spanioli contemporani care, fără a fi renunţat cu desăvîrşire la inovaţiile formale sau la experimentele stilistice care au caracterizat proza anilor ’60-’70, manifestă tendinţa (care a părut multor critici suficient de surprinzătoare) de a utiliza o serie de procedee şi strategii narative mai degrabă tradiţionale. Este evidentă, în cazul său, încă de la primele romane,Mimoun (1988), En la lucha final (1991) sau La buena letra (1992), şi pînă la o creaţie a deplinei maturităţi cum este Los disparros del cazador (1994), o plăcere nedisimulată de a povesti, completată la tot pasul şi în fiecare pagină cu un interes marcat pentru istoria recentă a ţării sale, dar, deopotrivă, cu efortul de a păstra vie memoria epocii cruntului război civil care a afectat Spania la sfîrşitul anilor ’30 şi, în egală măsură, pe aceea a perioadei care a urmat încheierii dictaturii franchiste. Căci Rafael Chirbes construieşte, în romanele sale, destinele unor personaje ce nu pot fi rupte de contextul social şi istoric în care trăiesc, istoria determinîndu-le, în mare măsură, alegerile şi atitudinile, chiar şi în viaţa personală.   În acest fel, cititorii săi vor avea în faţă, indirect, o vastă panoramă a societăţii spaniole […]