Despre viaţă, cu dragoste şi abjecţie
Răzvan PETRESCU - Rubato
- 10-02-2012
- Nr. 611
-
Doina IOANID
- Literatură
- 0 Comentarii
Citind cele paisprezece proze dinRubato, antologia de autor a lui Răzvan Petrescu, apărută anul trecut la Curtea Veche, am avut senzaţia că urmăresc un film, un film pe care l-am mai văzut. Senzaţia de déjà vu m-a însoţit pe tot parcursul lecturii, aproape frustrant. Apoi, într-o duminică geroasă, după ce terminasem de mult de citit, răsfoind cartea, răspunsul a venit de la sine. Aducea cu filmul lui Bunuel, Le fantôme de la liberté. Dar m-am dezumflat repede, pentru că doar aducea. Sînt proze diferite, care par că stau doar una lîngă alta, dar care-şi urmează cu o coerenţă surprinzătoare, nu una vizibilă, izbitoare, ci una subiacentă. Diferitele schimbări la faţă ale naratorilor, ale vocilor şi situaţiilor narative care nu stau locului o clipă, ci se transformă cu repeziciune în altceva şi iar altceva te duc cu gîndul la o perpetuă anamorfoză sau la cabinetele baroce, pline de lucruri insolite, menite să stîrnească meraviglia. Doar că de data asta cabinetul este chiar viaţa. Trecerea imperfectă prin lume Uşa deschide volumul cu o discuţie seacă despre un om pe patul de moarte. Dar discuţia practică dintre doctor şi familia pacientului, legată de externare, iminenta moarte şi înmormîntare, relatată sobru, aproape de obiectivismul […]