Dialectica în suspensie

N-a sosit încă, oare, în cultura română, „momentul“ pentru Walter Benjamin? În 1990, cînd încercam să găsesc un editor pentru traducerea Dialecticii Iluminismului a lui Horkheimer şi Adorno, reacţia a sunat sentenţios: nu-i încă momentul! Era, din plin, „momentul“ lui Heidegger, care, la drept vorbind, venise, paradoxal pentru diformitatea ideologiei dominante, deja în anii ’80. Marxistul Benjamin, cel din traducerea de pionierat a lui Dieter Fuhrmann a Operei de artă în era reproductibilităţii ei tehnice, apărută în anii ’70 în Secolul 20, n-a impresionat pe atunci aproape pe nimeni, iar transpunerea în româneşte din 2002, pe cît de ambiţioasă, pe atît de reuşită, a Iluminărilor de către Catrinel Pleşu a avut parte nu mai mult decît de o primire politicoasă.   Iată că, apărută de mai bine de un an, nici traducerea lui Andrei Anastasescu aCopilăriei berlineze la 1900, una dintre cele mai „frumoase“ cărţi ale lui Benjamin, n-a reţinut încă atenţia vreunui comentator. Diferenţe culturale insurmontabile? Agende distincte ale reflecţiei filozofice? Urgenţe şi priorităţi locale ale studiilor socio-umane? Rămîne realitatea deplorabilă că o operă atît de complexă şi fecundă pentru meditaţia asupra modernităţii precum cea a lui Benjamin nu pătrunde nici astăzi în conştiinţa intelectuală românească la un nivel […]