O importantă apariție editorială

Număr al „International Poetry Review“ dedicat „Vocilor contemporane din România“

  • Recomandă articolul
În urmă cu doi ani, atunci cînd Review of Contemporary Fiction a publicat numărul său dedicat literaturii postcomuniste din România, Ehren Schimmel descria în prefață motivația lui de a se angaja să realizeze un asemenea proiect: în librăriile nord-americane nu exista o antologie de literatură românească reprezentativă. Astfel, proiectul respectiv își propunea să suplinească o absență. În aceeași perioadă, Jean Harris a realizat numărul dedicat literaturii române al revistei Absinthe: New European Writing. Aceste două apariții editoriale reprezintă două utile introduceri în spațiul literaturii române contemporane. Ele completează eforturile editoriale din ultima vreme care schimbă mult cadrul reprezentării literaturii române în spațiul de limbă literară engleză. Cît de utile sînt aceste materiale pot aprecia specialiștii care prezintă cultura română în universitățile din întreaga lume. S-ar cuveni menționată aici excepționala antologie a poeziei române Born in Utopia, editată de Paul Doru Mugur și Carmen Firan, apărută la Talisman House în 2006, precum și recenta The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry, editată de Paul Doru Mugur, Adam J. Sorkin și Claudia Serea, apărută tot la Talisman House. În seria The Writer’s World, de la Trinity University Press, avînd pe Norman Manea ca editor și pe Sanda Cordoș […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.