FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Roland Barthes inedit

O scrisoare din Bucureştiul comunist

  • Recomandă articolul
Între 1944 şi 1948, Roland Barthes are o corespondenţă intensă cu un tînăr student, apoi licenţiat în drept: Robert David. Jean-Louis Calvet, în biografia pe care i-o dedică lui Barthes în 1990 la Editura Flammarion (devenită biografia oficială a semioticianului, deşi contestată de apropiaţii lui, printre care Eric Marty, editorul operelor complete), îl aminteşte şi evocă o întîlnire de documentare pe care a avut-o cu el. Prin nimic deosebit, aparent – e drept că scrisorile păstrate din această corespondenţă îi aparţin doar lui Roland Barthes, vocea tînărului este mută – acest Robert David a avut meritul de a-l susţine moral pe viitorul scriitor în lungii ani petrecuţi în sanatoriu şi de a se lăsa construit şi fantasmat ca pretext nu doar pentru declaraţii de dragoste, care abundă, ci şi pentru reflecţii etice, religioase, politice şi filozofice. În această corespondenţă, a cărei publicare în limba franceză rămîne în continuare interzisă, apare, spre final, în mai 1948, cînd Barthes se afla deja în România (numit la 21 septembrie 1947), o scrisoare inocentă, dar savuroasă pe alocuri, despre perioada Paştelui în Bucureşti. Avem acum autorizaţia de a o traduce şi publica în limba română, pentru care mulţumim domnului Michel Salzedo, ca şi tuturor […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }