Contra progresului
Fragment
Esteve Soler este un dramaturg catalan de mare forţă, născut la Barcelona, în 1976, absolvent al Institutului de Teatru din Barcelona, unde predă în prezent scriere dramatică. Din 2008, trilogia lui, despre care mi-a vorbit elogios Mihaela Michailov, alcătuită din piesele Contra progresului, Contra iubirii şi Contra democraţiei, a fost tradusă în numeroase limbi, piesele fiind montate în Germania, SUA, Elveţia, Austria, Grecia, Venezuela şi Chile. Alte piese ale lui au fost montate la Teatrul Naţional al Cataloniei (Jo sóc un altre!), la Teatre Lliure (Davant de l’home) şi la Bell Theatre din Londra (Memòria). Fiecare dintre cele trei texte ce alcătuiesc trilogia mai sus amintită, care va apărea curînd şi în limba română, conţine şapte piese burleşti, după cum le intitulează autorul, acestea fiind adevărate texte suprarealiste, de umor absurd, care ne duc cu gîndul la Eugen Ionescu şi la Samuel Beckett. Iată doar cîteva extrase din cronicile apărute la piesa Contra progresului: „Esteve Soler are un limbaj incisiv, poetic. În scenele lui burleşti, demască monstruozităţile generate de epoca în care trăim“ (Hinrike Gronewold,Weltexpress). „O frescă contemporană, sub geamul fumuriu al celui mai întunecat umor, mozaic exploziv de puternice contraste care îngheaţă zîmbetul după ce te-ai prăpădit de rîs“ […]
prea evidenta, prea tendentioasa!