Omul de stat

Abia sosită, primăvara a început să își pună amprenta asupra politicii românești. Cum a dat soarele, cum s-a instalat astenia generalizată. Nervii au cedat demonstrativ, coerenţa de circumstanţă a făcut loc demonstraţiilor – încă doar verbale – de forţă. Discursul a devenit agresiv, iar atacul la persoană a fost reactivat pentru a marca masculinizarea politicii. Bărbaţii politici ai naţiei au trecut la atac și au început, fiecare după posibilități, turniruri simbolice în care să-și „termine“ adversarii. Iar galeria se entuziasmează ca la comandă. Așa că pînă și „intelectualul“ trecut pe la SIE doar ca să-și dovedească competențele „manageriale“, pentru a fi apoi destinat „marii politici“, Mihai Răzvan Ungureanu, a încercat să probeze intrarea în rîndul bărbaților de stat dînd lecții de gramatică unui moderator. La noi, menirea omului de stat pare să se reducă la demonstrarea „virilității“ politice. Să mai fie vreo diferență între politica și rațiunea de stat și politica politicianistă? Totul să se reducă la lupta pentru putere?   La noi, cel puțin, și mai ales odată cu apariția lui Traian Băsescu pe „prima scenă a țării“, rolul politicii de stat se estompează în favoarea politicianismului și a corolarului său, populismul. La Aristotel, unul dintre primii gînditori care […]