A rămîne viu în comunism (I)
Nicolae Breban - Singura cale
- 23-03-2012
- Nr. 617
-
Bogdan CREȚU
- Literatură
- 2 Comentarii
Nu cred că poate contesta cineva cu argumente solide, demne de luat în seamă, faptul că Nicolae Breban este unul dintre cei mai importanţi romancieri ai literaturii române din ultima jumătate de secol. În plus, este singurul autor din generaţia ’60 care nu doar că a suferit, în ultimele două decenii, de pe urma unor blocaje de inspiraţie (termen care, de altfel, nu îi este pe plac), dar şi-a înteţit ritmul scrisului. Breban reprezintă cazul, atipic în literatura română, al scriitorului obsedat de propria operă, al celui care are ambiţia de a-şi construi opera ca un tot unitar, ca un templu. De aceea, cărţile sale comunică între ele, reiau aceleaşi mari teme: relaţia dintre ucenic şi maestru, dintre călău şi victimă, voinţa de putere, amoralitatea, pe filieră dostoievskiană. Prin urmare, fiecare nou roman pretinde o lectură atentă şi un efort comprehensiv ceva mai special; încadrarea sa în corpusul întregii opere a lui Breban devine aproape obligatorie, întrucît există o anumită gradare semantică, o dispunere silogistică a cărţilor. Este acesta un motiv pentru care, în ultimii ani, autorulBuneivestiri pare a-şi fi pierdut nu doar cititorii (dar ce scriitor nu şi i-a pierdut?), ci şi comentatorii. Critica nu a mai ţinut […]
& io, un „toxic”, un matematician, un „cap patrat”…
Uite, mie-mi *plac* junii anarhishti – ca, mde, chiar asha m-aflam & io, mai an…
Vaz ca, la *un monent dat*, citatzi din autor cam asha:
„am observat că lumea, lumea din jurul meu, dar şi aşa, lumea, societatea în general, se baza pe o idee greşită: cea a căutării adevărului“.
Mda, se *poate* interpreta. Ca, ma scuzatzi, de la Pilat dan’ Pont cetire: ” Ce e Adevaru’ „?
Uite ce crez io: ca, Adevaru’ e *doar adevaru’ tau*…
In care poate ca *chiar* crezi (au, nu potzi crede-n „Adevar” cu „A” Mare).
Shi, uite: de-aceea nu l-ashi condamna pe autor pen’ c-a chiar scris-o. Intr-un , ma scuzatzi, *roman* (shi *nu*, scuze pentru lipsa de diacritice, nu-i vorba de-un fiu a carui mama a fo’ Decebal &-al carui tata a fo’ Traian), io *ma chiar *ashtept* la asemenea-ntrebari.
Ca *sunt* (intrebarilea astea) chiar *importante*, unora ne „mananca” veatza, s-o *bine* shtitzi.
Ne spuneau, clasicii, despre ale *trei* valori supreme (ca, mai sunt & multe altele): Bine, Adevar, Frumos.
Ha, ha, ha! Ce pacaleala! C-am *imbatranit* ca s-o realizez pe asta…
Ca, *nimic* nu trebe scris cu *litera mare* – desigur, sunt & io un amarat di „exponent” d-al nenorocitei generatzii „80”.
Numa’ bine & sanatate,
Nea Marin
.
\”Adevăraţii \” -au ales altă cale
Talentul literaturii de a conturna făptura CRIMEI
cu fapta făptuindă pre moarte
Dar dacă, ca prin miracol l-am invita şi pe PAUL GOMA ?!?
fără el, CRED, o astfel de metaforă-metastază ar părea imposibilă.
Unde să fugi mai departe de Siberia ?!?
Sufletul, aburii alcoolului şi visul-imaginaţie scriitorului mai poate doar purta trupul-cadavrului VIU printre meandrele atîtor cuvinte conturnînd măiastru-Adevărul.
Breban şi pactul cu Diavolul ?!? Veşnica întrebare !
Şmecheria literaturii bine scrisă, adusă din condei şi din vorbe.
Acolo unde se află răspunsul, acolo zace şi capul! Singur cu o gaură-n ceafă.
RESTUL NU-I DECÎT LITERATURĂ !