A rămîne viu în comunism (II)

Romanul se aşază pe linia consacrată a întregii opere a lui Nicolae Breban: relaţia dintre maestru şi ucenic. Fiind, aparent, un tînăr propulsat doar de „voinţa de putere“, de o ambiţie energică, lipsit, la o privire superficială, de calităţi evidente, Calistrat B. Dumitrescu posedă însă un acut simţ al nuanţelor: ştie că, într-o asemenea perioadă, a reuşi înseamnă a supravieţui şi mai ales ştie că are nevoie să-şi acorde timp şi să fie capabil de „supunere“ pentru a-şi definitiva propria formare. E un adolescent genialoid, a cărui majoră calitate o constituie răbdarea cu sine. Lecţii despre amoralitate Primul maestru de care se simte dominat este iezuitul Tempfli, un personaj rafinat, care acumulează experienţa unei imense tradiţii şi care reprezintă, de fapt, imaginea unei lumi a spiritului definitiv îngenuncheate de comunism. Faţă de acesta Calistrat simte o atracţie irezistibilă, o fascinaţie pe care o califică, orgolios, drept slăbiciune. Şi totuşi, reuşeşte să deprindă de la el o lecţie de viaţă, un unghi potrivit de a se plasa în lume, care îi permite o privire ce decupează esenţa; iezuitul îi consolidează ideea că adevărul cel mare, unicul, singurul important nu ţine de criteriile obişnuite, de logică, de morală, de bun-simţ; „adevărul nu […]