Autori şi reviste româneşti în constelaţia mondială a avangardei
- 30-03-2012
- Nr. 618
-
Florin COLONAŞ
- ESEU
- 2 Comentarii
Cu vreo doi ani în urmă, am zăbovit într-o sală a bine-cunoscutei case de vînzări „Hotel Drouot“, unde se desfăşura o licitaţie cu publicaţii de avangardă. La o masă, în faţa rîndurilor de scaune, un domn în vîrstă, foarte preocupat de mersul licitaţiei, urmărea cu atenţie catalogul şi licita piesele cele mai valoroase. După ce-şi adjudeca o piesă, o primea imediat. Era un procedeu aparte, singular. Tuturor celorlalţi li se cerea întîi să plătească şi apoi li se livra obiectul cîştigat prin licitaţie. Respectul seniorial cu care era tratat mi-a dat să înţeleg că era vorba despre un celebru colecţionar, un personaj fără probleme financiare, care, atunci cînd voia ceva, licita pînă îşi adjudeca respectivul lot. La terminarea licitaţiei, am aflat că distinsul domn este un pasionat colecţionar de publicaţii de avangardă, pe nume Paul Destribats; mai mult decît atît, că lucrează de ani buni la o culegere a revistelor de avangardă, din întreaga lume, care va apărea în viitorul apropiat, peste un an sau doi. O carte epuizată În noiembrie 2011, aflîndu-mă la Paris, un specialist mă atenţionează că Centrul Pompidou, prin celebra sa Bibliotecă Kandinsky, a editat volumul Le Fonds Paul F. Destribats, care reuneşte o impresionantă colecţie […]
Cartea exista , ma mir ca Domnul Colonas nu a stiut unde sa o cumpere . Costa 70 eur .
Foarte bun si documentat articol. Dar exista, poate, o confuzie. Bauhaus bucher erau cartile Bauhaus daca nu ma insel, nu revista – astfel apare in aceasta colectie una din cartile importante ale lui Laszlo Moholy Nagy – Von Material zu Architektur. A existat si revista Bauhaus, coordonata la un moment dat de Herbert Bayer.