Am intrat în creierii românilor

Trei fraze despre Anamaria Pop 1. Cred că despre nimeni n-am avea voie să scriem trei fraze. 2. Poate că ar trebui să vorbim despre ea ca despre un fenomen natural, despre unul necunoscut, nu aşa de evident ca furtuna sau vulcanul, nu de parcă n-ar fi ceva înfricoşător în vîrtejul de energie pe care îl simţi chiar şi în cele mai triste momente ale ei; sau s-ar putea vorbi ca despre un copil neastîmpărat: nu te uiţi un moment, şi gata, a şi dat jos o carte; acest lucru s-ar putea exprima şi astfel: literatura maghiară trebuie să-i mulţumească cu vîrf şi îndesat (eu, ar adăuga jurnalul lui Gombrowicz). 3. Despre un moment ce urmează după ce lucrăm: să stai noaptea tîrziu cu femeia asta într-un bar al unui hotel necunoscut din Bucureşti, să zicem sorbind whisky – nu mai există cuvînt pe care să-l spui, nici în româneşte, nici în maghiară, rămîne numai zăbovirea asta obosită şi recunoscătoare, şi asta e bine. (Péter ESTERHÁZY)   Anamaria Popp începe acum să trăiască perioada aceea a vieţii pe care nu poţi s-o numeşti din cauza unei conspiraţii nebune, deşi i se cuvine şi ei, deoarece, în aprilie anul acesta, a […]