SOFTUL ROMÂN. Scrisoare, între timp, deschisă
- 11-05-2012
- Nr. 623
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 14 Comentarii
Pesemne că marii noştri analişti politici (mai mult politici, mai puţin politicoşi), nu-ngăduie, în tagma lor selectă, intruşi ca mine, care n-am onoarea să fiu, ca dumnealor, politolog. Şi totuşi, eu am scris (de la „măsuţa“ asta, vorba unui bade) şi dat publicităţii (cf. www.agentiadecarte.ro, 29 august 2010, şi www.cotidianul.ro, – care, a doua zi, a reluat textul) această Scrisoare nedeschisă încă Stimate domnule Crin Antonescu, Stimate domnule Victor Ponta, Ordinea în care vă numesc e una alfabetică, desigur; dezordinea la care (cu voie, fără voie) contribuiţi şi Dvs. e una analfabetică la culme. Nu fac parte dintre indivizii care umplu, seară de seară, micile ecrane (sau… ecranii!); şi nu vorbesc decît în nume propriu. Iată, pe scurt, cam despre ce e vorba, domnilor Crin şi Victor: aveţi nu doar o şansă unică, se pare, dată fiind degringolada actualei noastre guvernări, dar şi datoria istorică, aş zice,s-o măturaţi, cît mai e timp, de la Putere. Or, Dvs. vă tot hîrjoniţi, făcînd caz de marile principii doctrinare pe care vreţi să le întruchipaţi. Dacă unul e pe cale să se-nece şi vă stă-n putere să-l salvaţi, nu cred că, înainte să o faceţi, îl întrebaţi dacă-i de dreapta sau de stînga! […]
Noroc cu non-analisti ne-membri de (nici un) partid ca dl. Şerban Foarţă. Eu unul votez cu domnia sa, in prezent, viitor, si chiar in trecut.
M-adresez autorului, p-acilea, ca-l *chiar respect* &, cateodata, imi *chiar place*! I-am „frecat” oleaca ridichea, intr-un post anterior (nu, n-a aparut, cui ii pasa, mie nu-mi):
badie, a eream coledzi, pa la UT, pi chiar vremi da mult apuse: tu *inca mai crezi* ca *chiar asha*, cu indemnuri din astea, ii potz’ pune pi *ashtia* pi *chiar shine*?
Ca, uite: io am crezut ca-i pot pune pi *aia* (pi ailaltz’) pa chiar shine & , sa o bine shtii, *nu mi-a „mers” *…
Te-ntreb, anume : *eshti/ti simtz’ *, oare, inca tanar (ca-mi pare!) &-i *chiar bine*?
Ei bine, pi mine ma *doboara*, s-o *bine shtii*, dez-amagirea.Ca, par a fi chiar atat da batran *ca lumea*
– hmmm… li se zace „inzteleptzi”.
Shi, uite: ti-adimir, batrane, pen’ ca ti simtz’ (nu, nu fac pshichanaliza p-acilea) *inca tanar*…
Ca io, sa shtii, ma dau cu batranu’ aa da pan’ Biblie, cu „Eclesiastu’ „. Ma dau batut. Ne/imi potz’ da mie/noua ceva, o creaca di care sa ni *chiar* agatzam? Ca, daca *da*, batrane, itzi vom datora mult &-tzi vom pune *cu totzii*, sa shtii, cate-o floare pa nume!
Hai, *da-ne* , noua, astora di pi sarma, un *temei* pen’ a fi
mai putzin *cinici*, pentru a „crede”,
Numa’ fain, badie,
Nea Marin
SERIOSU-NESERIOSU ŞI LUARE-N VERS
O PRECIZARE NECESARĂ : aceste rînduri nu vizează nici o persoană anume,
nici unul din comentatori sau cei „petrecăreţi” de-aici. Cei vizaţi se vor simţi singuri şi se vor ”exprima” în conformitate.
versus cel care nu tace vorbind, poate prea tare şi
ne-înduplecat deloc ne-diplomatic
doar despre SENS
sau dacă vreţi
despre un altfel de Bun-Simţ
Cînd zaci de secole-ntr-o limbă, de multe ori într-un picior,
iar cîteodată în cîţiva morţi apropiaţi şi, cîndva viii cu-adevărat ai tăi
sau cel puţin o tîrfă moartă, vorbesc de viaţa la Piteşti Aiud Canal Sighet
şi-apoi surghiun pe peste tot pestiferat la tine-n ţară de comunismul
Şeful Curvei adică peşte de-ape „dulci” ce trage tare în adîncuri orice-altceva
ce nu e corb, lasînd toţi orbii la vedere clar, căci ORB LA ORB nu scoate decît limba şi nu ochii, pare logic, nu-i aşa ?!?
Cînd tot de-atunci te joci cu focul sau cu ba uite-o nu e cică îi, ba nu-i aici, ba e colea O!atît de hăt departe la tocmai Groapa Comună cu Furnici
Şi după aia tot cu ăia încerci cuvinte bune strune cu rimă-ascunsă sens grozav
să îi îndupleci dintr-o carte sau din scrisori pierdute MIT, cînd MOLII-uriaşe
au destrămat tot ce era şi nu era de nu mai este om să vadă drept umblînd cu
dilemuţe calde-reci umplute cu-aer comprimat-sacîz, de care şi de ele se fuge vîr sau bîr, MĂ-NTREB :
Care o fi piatra care tace văzînd un astfel infinit dezastr ?!? ŞI
Cum oare se poate trăi acolo-n plin fără să nu ne îmbcîsim din plin, fără să ştim?!?
Tare l-aş întreba pe Paul Goma sau pe Vasile, de Paraschiv vorbesc,
obsesiile mele două de cînd din ’89-’90 am priceput cu-ntîrziere, căci eram bleg, bou, mic, pitic, deştept-cretinizat cu pregătire şi diplomă de inginer, că-n Lumea Aia cu „L” mic, nu poţi vedea doar strîmb. EŞTI STRÎMB fără să ştii, fără să vezi. Iar azi ajung la alt cuvît, mai mult decît atît, te strîmbi de tot şi tu, căci nu se poate trăi de loc acolo unde totul-toate sînt îmbîcsite şi deteriorat-contaminate, poate nu chiar, pe veci, doar veşnic, drept !
Dacă le spui în faţă-aceasta acelor oameni de pe plai, desigur mioritc clar, vorbind-teoretizînd un sens istoric-psihic şi social, fără să vrei mai mult decît să-mpărtăşeşti de ceea ce-ai descoperit şi învăţat, plecîd, eliberîndu-te de izuri şi de jeg, direct, te iau la trîntă şi te-njură, te scuipă chiar, desigur cei mai mulţi direct, iar alţii mai drăguţi de viţă veche şi nobilă arareori, te iau în stihuri condeiate mai abitir ca-un ou de paşte sfînt bătîndu-te în cap, tot aşteptînd să PIERI, doar eşti predestinat, e scris în acte, botezat, pierdut şi rătăcit pe veci.
DA ! pe veci căci rimează Foarte Bine cu „pe vine” şi …„ghiveci”, am fost drăguţ, era să scriu cu „terci”.
NU, Domnilor ! nu eu sînt cum ziceţi scrieţi şi-nfieraţi, ci voi, exact, n-am zis identic în STILUL din trecut. În gene v-au pătruns-întrepătruns exact cei ce au încercat, şi-au reuşit, ei sînt aici, pe peste tot, şi-n următorii 25 de ani vor reveni Total şi Absolut.
NU eu ! De fel ! ci Voi ! sînteţi, ajunşi, dresaţi şi mototoi, e-adevărat drăguţi, dar mototoi „quand même” ce încă-n 2012 îşi imaginează cai verzi pe ….nici pereţi, căci nu mai sînt.
Brucan avea Dreptate, doar 20 de ani le-a trebuit să pună mîna din nou pe voi şi pe toate din jur, şi mai abili, şi mai deştepţi, şi mai prezenţi, fără să-i simţi, clonîndu-vă tot creierul şi oferindu-vă VIRTUAL : capitalism, democraţie şi-un fel libertate în care chiar Credeţi chiar Real.
Avea dreptate „moşul”, dreptate-avea „licheaua” !
Numai el ştia ce spune, şi ei ! Acum şi alţii, dar nu le place !-i Evident
Securiştii demolau Oamenii, nu Ideiile !
Îi împroşcau cu noroi, le faceau o caracterizare.
îi judecau, le puneau un slogan şi o denumire,
”INAMIC AL POPORULUI ”
şi-i trimiteau la Canal sau îi împuşcau în ceafă.
Urmaşii lor şi urmaşii urmaşilor lor fac astăzi la fel.
Doar că nu mai au „canal” şi nu mai trag cu pistolul (pe la spate)
”Quoi que !”.
DEOCAMDATĂ !
amice, ca sa spui ca-ti pare rau, nu trebuie sa insiri milioane de cuvinte. amice, ai „fuga de idei”, cred ca de la apa chioara pe care o bei si o regurgitezi in scris ti se trage. amice, lasa-te de scris si fa si tu ceva constructiv: creste un copil, ajuta o batrana, presteaza cateva zile in folosul comunitatii, la plantat pomi.
sau, daca n-ai astampar, trimite-i lui Dan Diaconescu din „productiunile” tale, poate te coopteaza in partidul sau. Versurile (sau ce-ar fi alea?) tale kilometrice se potrivesc perfect cu emisiunile fara cap si coada ale lui DD.
Si mai respira, frate, relaxeaza-te, fa sport, in(n)oata, alearga, cred ca stai prea mult in fata calculatorului si sezutul ti s-a urcat la creier.
serios, frate, nu vrei sa bem o sticla de Bordeaux? Rosu de Bordeaux? poate devii si tu simpatic, ca altfel, frate, esti obositor, sacaitor, plictisitor.
zi-mi o idee in care crezi, frate, in afara sinistrelor tale negativitati. daca imi zici ideea, mai dau o sticla de Bordeaux. dar sa fie prezentata in zece rinduri. Poti? te tine sa scrii scurt? esti in stare? sau esti ptototipul celui pentru care „betia de cuvinte” e o a doua natura?
DINSPRE-ALT-MUNTE ‘n-altă Lume
transferul lent din salt în salt
din realitate-n poezie şi înapoi la pochimeni,
înţelepciunea dintre nimburi
şi căutarea dinadins pe-acest meleag
tărîm sau spelb drum strîmb
poate că,-Imens Poet cu pasul greu
şi vorba apăsat vioaie lejeră chiar
cînd nu te-aştepţi, m-ai răvăşit şi m-ai surprins
punînd durerii mele vechi
cuvinte aprige să doară şi mai adînc
decît un nor dintre poveşti cu Maldoror
dintr-un alt munte căzînd chiar o piatră
care m-a izbit, drept fix în frunte-anume-aici
Cu tîmplele zvîcnind fierbinte-am încercat
să văd mai clar trupului ce-a ignit acum
dacă ceva chiar o să se-întîmple.
Şi potrivit cu timpul care ne lasă
dacă vrem şi noi priceperii s-aducem
iară un strop de dulci şi dure sensuri
desigur altele şi noi
tainic în noi adînc lăuntru strict
Mirarea-mi fuse-abruptă spadă
ce mă lovi direct în plex
Frumoasă tulbure poveste
uitată undeva departe
într-un oraş pe nume parcă BucăDeRest
din care mai răzbate astfel altfel
un fel de sunet de ecou pierdut dar mort.
Cu plecăciune şi sfială m-aplec
precum roşind în faţa calmă a unui
aprig înţelept,
şi-ar trebui de tot să tac
căci pietrele cică nu zic nimic
cu-atît mai mult, sporovăiesc, ei , bine !
mai am o mie de ceasloave
de deschis şi zdravăn aprig de citit,
un milion,
s-ajungă minţii să se lege învolburatul de bulion
măcar la anu’ cheag să prindă
cu prisosinţă-ţi mulţumesc
poete-cărturar deştept
dar sincer cred că pentru-o vreme
iarba zmucită-a-acestei pietre
precum zicala, n-o să piară
atît de grabnic precum sfatul
căzu năprasnic dintr-un „coup”
Cum de la vers pîn’ la capu’ palpabil cel de sus
e cale lungă dus-întors
şi hăţurile-s prea prelunge la herghelii şi poştalion
ca de la stele la alţi sori
şi de la luna albă pală-n fund de mări
între poveşti nenumărate şi mii de cărţi cu versuri pline,
Pe-acei bandiţi care-au făcut
ce au făcut atît de rău, şi-n continuare liberi fac
eu încă nu pot şi n-am cum, nici
a le ierta macabrul gest şi nici,
pe ei, să-i iert, acum.
hEi ! pînă atunci Maestre Drag
îţi mulţumesc din profunzime
dinspre rărunchii-mi arzînd zvîc
şi-aştept tîmpit scatoalca-aceea cea următoare
sens de drum poate anume bună duh
şi-alungătoare de drăcovenii şi de drac
ce am s-o merit poate iar
mai abitir ca niciodată din haru-ţi plin.
o piatră e nemuritoare şi se ascultă-atent atent
tentînd auzului povestea cuvintelor de ne-ascultat
Ea nu se saltă voiniceşte precum haiducii în asalt,
nu strigă veşnic-vajnic vorbe,
aceloraşi prădalnici vechi golani jegoşi urîţi murdari şi ştirbi
rugîndu-le o puţintică „lumină-milă” de cei votînd beţi-îmbătaţi
aceleaşi nume iar şi iar, ba ceauşiste-comuniste ba post-idem
la fel identic ba de la coadă ba d’la cap şi asta aşa doar
de un veac tot astfel răs-răsfoit-bătătorit fără de leac.
„pasivitatea superioară” răstălmăcită prea banal pentru un astfel de poet
este o stare ce nu e dată decît acelor pietre ce nu pier
decît plecînd în zbor prin Cosmos cît mai departe
de-un zid frînt, de-un cîmp de bălării ciudat, de cîinii deveniţi turbaţi
muşcînd, de oamenii care-au uitat tocmai ceea ce nu se uită mai deloc.
Cît despre prea cuvenitele dubluri surprins sînt iarăşi cum uşor
se-ncearcă-n stil cunoscut şi depăşit să ocolim nedepăşind
problema noastră care doare mai abitir decît un crud şi veşnic neaoş labirint.
( iar între noi fie o vorbă, să nu cumva să vază şi-alţii, cei doi de „n”
nu e-o greşeală-aici decît voită clar şarjată-adînc precum durerea roade
rea şi sfînt şi fără milă de dincolo de orice sens la suflet inimă, oblînc.
cît despre dublii „i” este-evident că e-o scăpare de scăpărătură
de tastă-izbită prea adînc în miezul nopţii beat de sens )
Cu piatra se vorbeşte altfel, iar vorba nu-i de muritor,
uşor mai tragem noi concluzii şi ironii vechi de o baltă
ce zace stînd şi aşteptînd poate să vină iarăşi turcii sau hoardele
de bravii slavi, cu luminia de la răsare „soare” care-aduce moartea,
nevolnicia şi uitarea, minciuna, scîrba mătrăguna,
chiar de ar fi cumva o piatră spartă de-o capră, oaie, cîini şi porci.
Românul piere veşnic chiar de limba lui nepieritoare şi rîde-n versuri
de Toate vremurile care-s grele DAR fără să ştie să şi moară-un pic
Tocmai de-aceea Menestrele, lovind cu pietre rime seci de astă dată
simple parcă şi prea simpliste dintr-un scris fără-aplecare către-o piatră
care bizar strigă urlînd durerea-i sacră dintr-un loc fiind o simplă piatră
românească poate doar încă bolovan, n-ai pus urechea pe-ai ei cute
s-asculţi atent şi cu mult dur-drag măcar cu tot atîta cît ei-i eşti
glasul suspinul susur surd ce-abia se-aude din străfunduri
de nu se-aude mai de loc în vălmăşeala de cuvinte scris-spuse
special anume ca s-ajung neobservat o pietricică anonimă
lîngă vreo stea dintr-un alt Cosmos sau Cer unde să nu ajung
să cer cuiva în Libertate să mă plîng că nu-s Om LIBER şi deştept
cuvînt de la acele deşteptate pietre lente şi tăcute ce curg abia
şi nevăzut din cer înspre pămînt anume şi din pămînt spre cer în veci
păsări ciudate bucuroase pline tare, de Libertatea lor de Vînt.
Aceasta-i vorba scrisă iute de un pre-răspuns precipitat
cît despre RăulDeDORMOR cel provocat voi reveni cu grăbnicie
după o clipă de-ascultat sunetelor ritmul vorbelor acelea din altă lume
de-altădat. cu drag, P.
Dragă pierre, ştiu că ţi-s drag, – mai drag decât un roşu de Bordeaux!
Drag, însă, mi-eşti şi tu; şi, drept dovadă, îţi transcriu incipitul unui cânt al lui Maldoror (în care este vorba şi de tine):
„C’est un homme ou une pierre ou un arbre qui va commencer le quatrième chant…”
Aştept să-mi dai tonul la cântec!
Ş.
Va mulţumesc, domnule, nu numai pentru că mi-aţi dat o mână de ajutor, neprevăzută, dar şi pentru că aţi numit, cu voce tare, câteva tare vechi (ereditare?) ale multora dintre dăştepţii noştri[i] (ce se în[n[eacă fără să în[n]oate!): dezabuzarea, defetismul, pasivitatea superioară, „sictirul” (vorba dvs.), universala târşă, prepuielnicia, ş.a.m.d…
Încă o dată, mulţumiri.
I-aş fi răspuns şi eu lui pierre, – dar n-am ştiut dacă e vorba de un muritor sau de o piatră?!
Aferim, – din partea unui pierritor!
Că nenea Foarţă scrie bine nu-s îndoieli şi nici conteste, îl tot citesc de mic copil şi-atît de tare-mi place-încît….mănînc cu el şi mă hrănesc, inspir, cu el respir şi mă simt LIBER. SÎC !
Dar una, zic, şi mă repet, chiar nu prea are mai deloc cu ailaltă, mai nimic.Şi asta fiindu-mi opiniunea iaca aicia-o scriu iar-iar, din nou şi mă repet căci unii poate-or înţelege ce alţii tremură zbierînd şi înfierînd un cetăţean ca orşicare cu-alceva în cap decît tot aia şi-n plus cu chef de scris un simplu vers şi tare complicat din mers.
Curată scrisorica este, curat lucidă curat simŢ şi Civic este de fel şi el, curat şi pur, reacţie zeiss şi orbitoare de claritate-n tămbălău, adevărat Curat în debandada bala bala a celor care-şi dau în coate drept şi-apoi la glezne celelalte chiar dacă unii bînd bordo, cînd roşu-odată cînd mai verde, albastru azi mîine iar roz ţuică trandafiriu şi mandarine marionete, clemantine şi iar din nou băieţii şmecheri îşi taie prada între ei în groapa largă tot mai largă comună tuturor puşi parcă să creadă-n caii verzi ce nu mai sînt nici pe pereţi şi nici în barcă decît în vise de poeţi.
Fiecare votează cu cine fiecare votează de ieri, LIBER şi de 22 de ani şi încă de vreo cincizeci tot cu ăia că tot o apă ş-un pămînt, că ăia sînt tot ei, adică-aceştia, adică ăia.
Adresa puicusorului nu-i tot aia cu-a adrisantul şi vici-versa adică, şi clopoţeii….bling bling bling, BANGGGGGG !
Confuziile unora sînt grave şi ţi se leagă de cap precum căpuşa sugătoare de tine într-un mod direct.
Ca şi o prună mălăiaţă şi aprigă ţîfnind idei, pe nas şi pe hîrtie te-a găsit tocmai aici « ţap prea pe tine ispăşitor » de toate relele metehne-ale naţiunii româneşti dar care ştie la votat să facă HÎC şi iarăşi HÎC de vreo 22 ani încoace tot insistînd-icnind-scuipînd şi iar pierzînd de fieşti dată cîte o scrisorică de amor curat şi scump onest din plin la piept. Şi dă-i şi varsă-ţi tot amarul române pe unul mai slab şi-adevărat, că cu cei mai tari şi mai grozavi nu te vei pune, ca-i să te trezeşti tocmai cu cine n-ai votat cînd ai votat tot încurcat.
Maestre iartă-mi intruziunea dar Claude trăgînd la bordeaux-rele e puţin trist şi turmentat şi-am încercat să-i mai spun iarăşi pentru a 5 oară cred, că eu citesc acum o altă carte din altă lume sperînd aşa să mă deştept.
Cu sănătate şi cu soare
Cu drag poetic-ţi mulţumesc.
pierre, prietene, asa, asa, tine-o ca si pana acum. baga strambe, umple cupe cu sictir, cultiva non-combat-ul, refuza votul.
asa, tot asa, nu te lasa, baga inca un discurs defetist, este cel mai bun lucru pentru democratia din Romania…
La ce bun scrisori, adresari, schimbari de guverne, sandramaua e plina \”de derbedei si de banditi\”.
pierre, prietene, nu crezi in scrisori… daca mai sunt multi ca tine, din astea dezbuzati – \”vesnic beat pierzind mereu firul povestii\” – avem o \”sansa\”.
Voi, astia, sictiriti de politica, de politicieni, scrisori, sunteti cam inconstienti.
Sa nu te trezesti, draga pierre, cu partidul lui Dan Diaconescu pe primul loc in alegeri… Poate face majoritate cu PRM si gata cu scrisorile, cu \”gradina cu rime zvelte rod parfum\”.
In 2000, tot asa, din astia ca tine, sictiriti, dezabuzati, s-au dus si-au votat la misto cu PRM… Si am avut doua categorii de alegatori, extrem de disciplinate, votantii PSD si votantii PRM, care a facut 20% atunci, si am avut in parlament gasca aia de folcloriste, cu irinuca loghin la \”inaintare\”.
E misto, draga pierre, s-o tinem din incercare in incercare?
In 2000 – PRM, acum, DD PP – ?
pierre, tot zici ca nu-s buni astia, nici PDL, nici USL, bine, bine, voteaza, frate, cu DD PP….!
domnul serban Foarta a scris o scrisoare lucida, adevarata, un model de reactie civica.
multumim, domnule Foarta! sanatate si inspiratie!
PS pierre, dragul mieu, chiar nu vrei sa bem o sticla de rosu de Bordeaux? Vezi, daca bei numai apa chioara, ai inceput sa te ineci cu scrisorile maestrului Foarta, aflat in mare forma.
Spre deosebire de mulţi publicişti, Şerban Foarţă are şi umor.
Un umor subtil şi cult. Mă bucur pentru această rubrică şi felicit redacţia pentru valoroasa \”achiziţie\” a unui asemenea autor!
Inspirată iniţiativă, domnule Foarţă.
De văzut cît de… inspirat va fi şi USL-ul.
Cum oare e posibil după atîtea întîmplări, poveşti, balade, fabule şi rime minunate şi grozăvii trăite de demult pînă mai azi tocmai pe pielea suplă de poet şi-n sufletul cu osul tare să chiar mai credem în scrisori şi alte cele, în blaga veche şi stătută cu poanta şi cu floarea bearcă într-o grădină-n care TOT EI sădesc, udă şi fură de rup pe sparte şi direct, pe bune de la-nceput din ’44 mereu,mereu neîncetat iar şandramaua asta pare că mai rabdă încă şi încă tot felul de derbedei şi de bandiţi.
Cum oare să mai credem berbi în ordinea unor analfabeţi care conduc din tată-n fiu ideologic bine mulsă o ţară de care cu toţii îşi bat joc.
Oare această primăvară să ne fi-mbătat atît de tare cu vreun parfum de vasilisc ciudat crin trandafir ori altă floare crescută putred de partid dintr-un partid ce unic singur ne-a secerat şi ciocănit pînă chiar astăzi să mai credem că nu trăim în comunism.
Aşa cum azi acolo e la modă postmordenismul deşănţat aşa şi este postcomunismul înţărcat precum dracu cel roşu cu bălaia pînă în măduvă şi spirit pe veci se pare, de tot ne-a mioritizat.
Sper că eroare-i trecătoare şi limpezimi ne vor trezi-nspre scrieri literare cu rime faine şi zvîc nou, cu flori încă neinventate fără venin şi fără spin.
Iertare aplecat îmi cer de rimele nepotrivite alandala şi cîteodată “iaca nu-i” dar de surpriză şi durere sînt veşnic beat pierzînd mereu firul poveştii şi scrisoarea tocmai cînd să ajung aici la mal unde fereastra-aceasta nu e decît de mucava iară mişcarea care pare e tot pe loc pe loc pe loc şi bine-ar fi să nu ne singuri degeaba-n van tot turmenta.
Cu bine-nchei a mea scrisoare cu gîndul sincer drag şi bun să fie soare în grădina cu rime zvelte rod parfum. Lăsat-am virgulele să se piardă ele fugite fiind demult. Mulţam !