[LIEI FAUR – dacă o tălmăcire poate fi dedicată…] UVERTURĂ Pe soclul unui rege scurtat de cap o gardă De fildeş şi o alta de abanos au pus (În zgomot de ciocane şi lovituri de bardă) Şi-oglinzi pentru zeiţe cu capul încă sus Apter era în roşu şi sprijinit în coate Călăul în preascumpa-i infamă catifea Pe care mărgeluţe ca de vin prost (nu poate Şti nimeni cât de grele-s) la poale o tivea Un cap …
Este la fel de greu să te transpui într-un alt ev istoric (fie şi apropiat în timp, acesta) ca şi în pielea altuia decât eşti tu. „Mme Bovary, c’est moi!“ e o butadă. E drept că cei care creează,-n literatură, personaje: un romancier, un dramaturg, chiar un istoric literar, au (sau s-ar cădea, oricum, să aibă) un mai puternic simţ empatic decât ceilalţi: poeţi (atâţia!) lirici …
Bertran de Born SIRVENTĂ Un cânt plăcea-mi-ar să mai scriu (Dar cine, să-l asculte,-i bun ?), Onoarea zace în sicriu, Ah, şi de-ar fi să o răzbun, Victime-aş face câte-n toată Istoria lumii, – să nu poată Să aibă-n albia mării loc, Nici să le mistuie vreun foc. Nu-i făr’ de noimă, nici gând şui În ce mă auziţi spunând: Domnu-şi revarsă daru’ Lui Asupră-ne, iar om de rând Sau nobil, n-are-a tinde peste Măsură la ceea ce-i este, Din leagăn, …
François Villon: Baladă Ce-o făcu Villon la rugămintea maicii lui ca să I se închine, ea, Sfintei Fecioare Regină-n Ceruri, pre Pământ regină, Regină peste bahnele din Iad, Primeşte-o între-ai tăi pe o creştină Nevrednică să-i faci spre tine vad – Şi care-s eu, ce în genunchi îţi cad. Prea mare-i, când păcatele dau peste, Stăpână, mila-ţi, făr’ de care este Cu neputinţă, dincolo de nor, În Rai să urci. Ce-ţi spun nu e poveste: În crezul ăsta …
Miss Jane Austen (1775-1817) [Ceasornicul] Înlănţuit în temniţă, sunt zilnic; Vrăjmaşii să nu-mi croncăne, căci am Mereu o cheie pentru lanţu-mi silnic Şi,-n cale, nu-mi stă nici un zid infam. Mâini mici şi slabe am, dar dau din coate; Bătaia-mi se aude prin pereţi. Fatal, un pumn mai greu să-mi fie poate, – N-ai, însă, pe ai mei cum să-i repeţi. N-am gură, ochi, urechi, ci, totuşi, timpul Îl fac sonor şi nu mă tem că,-n …
Brunetto Latini, Cărţile comorii: Crocodilul şi Cocatrixul Crocodilul este un şarpe sălbatic căruia spune-i-se, îndeobşte, Cocatrix. Iar firea lui aceasta este: de cum dă de un om, îl şi mănâncă, iar după ce-l mănâncă, îl plânge toată viaţa, zi de zi. Joachim Ringelnatz, Crocodilul Trei luni cât şapte ani de lungi zăcuse-n pace şi confort un crocodil – care, de-atunci, le pare tuturora mort. Lewis Carroll, Alice în Minunezia Uite cum coada de balaur Şi-o lustruieşte-n Nil Şi-şi …
Nu stă locului pisica. Luna-i O sfârleaza ce se-nvârte. Buna-i Rudă, ce-n nesunet se încalţă, Către lună ochii şi-i înalţă Şi şi-i cască într-atâta bruna Cu dungi palide, holbându-se întruna La lumina care raza rece-n Sângele-i de fiară şi-o petrece, Tulburându-l... Bruna mea, tu dănţui, Ca atunci când, întâlnind o rudă, – Într-un dans, e cel mai bine s-o înlănţui. Chiar şi luna, după multa-i trudă Lirică, ar vrea să te dezlănţui Într-un dans mai nou, cu ea, …
CEI PATRU FĂRĂ GÂT Erau decapitaţi tuspatru,-ncât Aveau, pe umeri, doar un ciot de gât: Li se spunea cei patru fără gât. Când beau şi ei, la birt sau cafenea, O sticlă de orice, li se punea Şi câte o pâlnie largă, lângă ea. Când îmbucau cu noduri, sângerau, Cântând, plângeau tuspatru şi erau Şi mai însângeraţi dacă iubeau. Când alergau, bătea un vânt din hău, Când hohoteau, trăiau din plin, şi, zău, Aveau un somn fără …
Idila lui Yonghy-Bonghy-Bo În Coromandel, în estul Indiei, cu harbuji bordo, Într-un codru negru foarte, Trăia Yonghy-Bonghy-Bo. Două jilţuri vechi şi restul Unei lumânări, plus ţestul Unei străchini fără toarte, Erau tot avutu-i (foarte Mic), în codrul sumbru foarte, Al lui Yonghy-Bonghy-Bo, Al lui Yonghy-Bonghy-Bo. Într-o zi, printre ludaie, Sub arbuşti de indigo, O aude (bine-abscons D’ăştia, Yonghy-Bonghy-Bo) Pe o doamnă, – cum că ea e, Printre găinuşi bălaie Cu ochi tâmpi şi plisc de bronz, Doamna Jingly, Jingly Jones. „Asta, deci, e Lady Jones!“ Zice …
ROMANUL ROZEI [Fragmente] La anii-mi .XX., etate Când Àmor bântuie-n cetate, Luând vamă de la cei necopţi, În faptul uneia din nopţi În care voi fi dormit dus, Un vis visai, ce m-au sedus Şi-i mult pe placul meu, că-n lòc mai Mă ţine; vis ce-aveau întocmai Să mi se-ntâmple,-ncât eu voi A-l stihui şi pentru voi, Ca să vă bucur, căci, la treabă, M-a pus chiar Àmor. Şi de-ntreabă Cutare că de ce e titlu-i Romanul Rozei şi nu-i …
Rubrica lui Șerban Foarță poate fi descărcată AICI.
Dintr-o copilărie [Aus einer Kindheit] Ca o comoară, umbra ferecată în camera unde băiatul sta pe gânduri… În credenţ, ca fermecată, o sticlă clinchetind, – când maică-sa se furişa pe vârfuri; dar, trădată, îl săruta: Aici erai? – Ci teama i-a fost cuprins privind clavirul mut la care,-n seri, cânta ea, câteodată, un lied în care, fără a-şi da seama, el se-adâncea, ca-ntr-un tărâm temut. Privea, tăcând, vrăjit, la alba mână a ei, cu pietre scumpe-n zeci de …
Făţarnic privitor, cunoaşte-i pre ăi din autoportretul broscoiului (hărăzit broaştei consoarte, – cât nu-şi pierde-apretul); şi zi-ne: dintre toţi, în care te recunoşti?... Şi mai pe plac ţi-ar fi să-l vezi, atunci când însuţi te vezi răsfrânt în mult neclare oglinzile acestui lac cu,-ntr-însul, lintiţă şi nuferi, şi, noaptea, bântuit de elfii cruzi, până-n aurora roză... Iar dacă tulburile àuto- portrete mi te fac să suferi, măcar că nu se-aude plânsu-ţi, – imaginea-ţi mai clară càut-o în camera mobìlă,-n selfie, cea mai …
„Of the dark past A child is born...“ James Joyce Charles d’Orléans (1391-1465): Rondel Dacă nu fac, cât de cât, Nani, dragii noştri ţânci, Dulci de-ţi vine să-i mănânci, Fac, în leagăne, urât. Chirăie numaidecât Între perinile-adânci, Nani, dragii noştri ţânci, Dacă nù fac, cât de cât. N-ai de ce să le dai brânci, Căci ei toţi nu-şi cer decât Somnul, fără să-i constrângi; Galeş, altfel, nu surâd, Când fac nani, cât de cât. Charles Cros (1842-1888): Interior „Papà, pipì, cacà, bobò.“ „Do, …
„Dragă Şerban [...], mă obsedează «asasinatele» bijuteriilor arhitecturale, fie acestea la Paris, la Bucureşti sau aiurea. – E vorba, în cazul de faţă, de vila dr. Nanu-Muscel, din Piaţa Romană, lăsată să cadă în ruină ca s-o demoleze cu sufletul în pace!“ (Tudor Banuş). Prin camerele vechilor vile lăsate să cadă-n paragină, picamerele, dând iama-n podele şi mobilă, vor mai scrie o pagină de nobilă urbanistică. – Buldozerele şi macaralele cu gât de …
[L’AMOR DE LONH] Când ziua-i lungă-n luna mai şi am, de tril de păsări, parte, – cum ele tac, aminte, vai, mi-aduc de Doamna-mi de departe; şi inima-mi, atunci, suspină, iar tril şi floare de-albăspină îmi par mai reci ca un omăt. Voi fi făcut un pas în Rai Trecându-i pragul de departe, Ca pelerin sărac, în strai De in, iubirii-mi de departe, Şi cu toiag, cam către cină, Când ea-mi va fi,-n sfârşit, vecină, Cu toate că-i departe-hăt. Ci …
Nu numai versurile-i „travestite“-n proză (ceea ce, în ocurenţă, nu se vede!) pentru că, pare-se, cutare gazetă pariziană remunera, atunci, doar proza (legenda asta, dacă de o legendă-i vorba, fiind una de natură să dezumfle niscaiva ample teoretice baloane), ci şi viaţa însăşi a lui Fort pare a fi fost un joc perpetuu – de la jocurile-i, multe, de cuvinte, impenitentul cărora era (încât Germaine …
Sky-scraper-i cu tentacule de hidră-l pândesc pe puştiul ce-ar putea să zică „I am a little church (no great cathedral)“, şi/sau „a little house“ („o casă mică“); „a little house“ pe care, fi’ndcă-i „little“, iar curbiliniu-i stil e pitoresc, şi că aduce-a om – şi Alice Liddell, şi le P’tit Prince, e cert că şi-o doresc. Încât n-am să mă mişc de pe bordura trotuarului, căci nu vreau să cresc mare, necum să mă fac …
Dacă limerick-urile „anonime“, de provenienţă (în Regatul Unit, ca şi în USA) academică şi/sau estudiantină, aduc a nişte epigrame, din care nu lipseşte poanta, „săgeata“, vectorul adică a(l) unui sens: semnificaţia (başca veninul caudal), – ale lui Edward Lear, în schimb, sunt realmente „fără noimă“, nişte, la propriu, Nonsense Songs. De unde şi tristeţea lor, care-i aceea a inconcludenţei; sălciul, leşiosul gust: al unei …
