Norman Manea: durerea exilului care hrănește viața

Conform lui Marx, marile evenimente istorice se înfățișează întîia oară sub forma unor tragedii, pentru a se repeta sub forma unor comedii; în istoria contemporană, scrie Norman Manea în romanul său Vizuina, farsa premerge tragedia. Poate că nimeni nu a experimentat acest lucru pe propria piele așa cum a făcut-o exilatul est-european fugit în America de nazism sau, ulterior, de comunism, supraviețuitor al unor tragedii impresionante și devastatoare, sfîrșite într-o necuviincioasă comedie, și catapultat, ca un extraterestru, într-o mare piață „carnavalescă“ unde, scrie Manea, „nimic nu este perceptibil dacă nu e scandalos și nimic nu pare destul de scandalos pentru a fi memorabil“. Realitatea contemporană îi pare scriitorului un circ, un varieteu cu acrobați și clovni, anunțînd catastrofe iminente.   Perversiunea totalitară devine corupţie interioară Norman Manea a pornit de la tragedia care îi hrănește proza de mare scriitor căruia i se datorează mari cărți – Octombrie ora opt, Întoarcerea huliganului, Plicul negru, pentru a cita doar cîteva, cunoscute în Italia mai cu seamă datorită excelentelor tălmăciri ale lui Marco Cugno, finul său interpret – și care i-a însoțit existența, fără să renunțe la libertatea și la coerența sa morală și fără să-și știrbească amabila și fascinanta ironie evreiască, care îl […]