Cenușa de fascist și bustul de ceaușist
- 01-06-2012
- Nr. 626
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 17 Comentarii
Morții cu morții, vii cu vii, s-ar zice, dar vorba din popor nu e valabilă, paradoxal poate, tocmai în politică. Politica se ocupă nu doar de prezent și de viitor, ci și de trecut – iată un fapt pe care are sens să-l analizăm în manifestările sale concrete. Trupurile moarte, după cum a subliniat Katherine Verdery într-un volum tradus și în românește, continuă să aibă o viață politică. Campania electorală pentru alegerile locale ne prilejuiește întîlnirea cu astfel de manifestări, care ni se înfățișează ca un amestec clovnesc de resuscitare a unui corpus de idei retrograde, fasciste ori național-comuniste, și involuntare aspecte ludice. Ca să nu ne plictisim prea tare într-o campanie cu rezultate în cea mai mare parte prestabilite de un sistem de votare imbecil și nedemocratic, Szász Jenö, președintele Partidului Civic Maghiar, s-a gândit să aducă în țară o urnă de cenușă, dar nu orice cenușă, ci cenușă de fascist, pe numele său Nyirö József. A vrut chiar să o plimbe cu trenul, să vină toată suflarea (maghiară din România, aș presupune) în gări să vadă urna cu cenușă de fascist maghiar, cam cum s-a întîmplat cîndva pe meleagurile noastre cu oasele lui Moța și Marin, […]
Puteți să fiți cât de acid doriți, nu-i nici o problemă. Eliade a avut vederi legionare, fasciste etc., a făcut propagandă pentru mișcarea legionară. N-a avut atitudini publice după anii ’40, dar n-a schițat nici măcar un gest prin care să se delimiteze de legionarismul său de altă dată (a se vedea și jurnalele sale).
Mișcarea legionară nu „a alunecat în extreme”, a fost extremistă de la începuturile ei (Codreanu nu a fost un produs târziu al ei, asasinarea lui Duca a avut deja loc în 1933). Eliade nu trebuia neapărat să-și toarne cenușă-n cap zi și noapte, putea găsi și alte metode, sunt convins :). Cât despre Păunescu, am spus doar (în comentarii) că a fost consecvent cu sine însuși. Desigur, consecvența în idioțenie nu este o virtute, dar nici trecerea sub preș a idioțeniei: cea din urmă te poate face să te întrebi dacă nu s-a petrecut cumva din motive exclusiv pragmatice. Acuzele pe care i le aduceți lui Păunescu: da, de acord cu Dv. Cât despre Pleșiță, de acord din nou cu Dv., doar că una e să fi fost implicat direct în aparatul Securității ante-1989, alta e să fi scris osanale lui Ceaușescu. (Nici Eliade nu-i Codreanu, dacă e să mergem mai departe cu paralela).
nu doriti sa insistati pe comparatia fascismului cu comunismul dar o faceti insistent si pe scari valorice aberante. Aveti – si nu sunteti un caz singular – un apetit grozav pentru reparatii istorice, pentru reverente, scuze, implorari eventual. Si culmea, daca in cazul lui Eliade pofta este nelimitata, in cazul lui PAunescu va complaceti intr-un lamentabil „omul nu-mi pare a fi încercat a se prezenta drept altul decât cel ce era”.
Ce doriti stimate domn?
La afirmatia teribila a lui Elie Wiesel „Romania a ucis, a ucis, a ucis”, sa raspundem intr-un cor infrant „Suntem niste criminali, criminali, criminali?”
Dar cine ar fi trebuit sa spuna Eliade ca este totusi? Da, a avut vederi legionare – a aparat o miscare nationala radicala. Cum ati fi dorit sa se manifeste la 70 de ani, eventual sa poarte un semn distinctiv in piept – o stea galbena intoarsa cum ca „am scris articole pro legionare la 35 de ani”? Sau ce metoda exibitionista ati prefera? Miscarea legionara a alunecat in extreme, de acord, au fost morti, asasinate de o parte si de alta (sa nu uitam de zecile de legionari ucisi la ordinul lui Carol II). Unde e Eliade in ecuatia asta?
Drept cine incerca sa se dea? Poate nu a fost un savant al istorie religiilor, ori un autor plin de talent de proza fantastica, poate a fost doar un doctrinar al hitlerismului si atat. Poate Elton John nu e un cantaret fantastic ci doar un homosexual fantezist, poate van Gogh nu a fost un pictor genial ci un schizofrenic ratacit?!
Eliade si-a intrerupt activitatea editoriala la Cuvantul dupa inchiderea ziarului si nu stiu sa fi avut atitudini publice dupa anii 40. Poate a inteles grosimea aisbergului verde. Adrian PAunescu si-a cladit „cariera” literara pe arta compromisului, laudand un regim comunist responsabil DEJA de milioane de victime. A tinut-o tot asa si dupa 89. Dumnezeu sa il ierte! Poezii inchinate lui Ceausescu, osanale aduse comunismului, retin acum „Invat pe indelete datoria ca exist / Focuri ard in pieptul meu de tanar comunist” !! Acel comunism care ne-au bagat zeci de mii de oameni in puscarie, n’au intors regimul politic batand cu pumnul in masa, ne-au aruncat la coltul istoriei batjocorind memoria nationala si ne-au bagat supunerea si frica in oase, acest comunism a fost laudat in aeternum de Adrian Paunescu acel care nu va pare „a fi încercat a se prezenta drept altul decât cel ce era”. Ce trasatura onorabila de caracter! La fel a fost si Plesita, gen. de securitate cu lista de morti la activ, care povestea cu amanunte la TV despre cum l-a luat la palme pe Goma. Cum vi se pare personajul? Consecvent spre perseverent probabil.
Ati intrat intr-un teren minat stimate domn. Daca nu aveti un detector de metale adecvat, va propun sa lasati acest hobby unei echipe de pirotehnisti antrenate.
Va rog sa ma iertati daca am fost prea acid.
da, da, ducetzi-va ca sa cetitz\\\’ , da\\\’ *neaparat* ce-a scris, M. Vulcanescu (mort pan\\\’ inchisorile comuniste, pa *chiar ne-drept*), c-a fo\\\’ *chiar publicat* pan\\\’ *chiar RO – mda, i-am dat *tatii* (*fost* comunist convins, ca, me, i-am mai \\\”inmuiat\\\” io \\\”oasele\\\”) &mi-a spus, asta vara (in 2011) ca *da*, c-a fo\\\’ *pacat* cum c-am pierdut *astfel de oameni*. Apararea lui Vulcanescu, la acel proces, (pan\\\’ fatza acuzelor *interesate* ale alora, pe care-i chiar *shtim*), nu se poate sa *nu te impresioneze*.
Shi, uite: ma \\\”dau\\\” din nou, p-acilea (cu toate ca *nu* intotdeauna) cu Mihnea. Zau, va recomand cetirea din *tat sufletu\\\’ *!
Nea Marin
e un *vechi* dicton. Li se-aplica *tuturor*. Inclin sa-i dau dreptate autorului, care scrie ca-l stimeaza pe A.P. pentru ca, *macar* nu shi-anghitzit limba (mda, aia cu care cam dadea
pan’ curu’ marelui stapan).
De *aia* il respect & io: ca, spre deosebire de *altzii*, pe care-i chiar shtim, ca sunt *muuultzi*, cei care-au devenit *peste noapte* rivolutzionari, ca ei nu mancasera usturoiu’ & *nu le putzea gura*, ei bine, A.P. e *de stimat*, pentru ca s-a dus pana-n groapa cu crezu’ lui.
Mde, lume, lume & *iar* lume. Nu ca l-ashi fi iubit io pe A.P., da’ nu ma pot impiedica sa v-o scriu: l-am stimat „pi partzi”, ca sa spunem asha, faptu’ c-a admis (ca shi altzi, multzi ghiertzoi locali sa-l laude X & Y il *injoseshte, fara de discutzie, da’ ashtia-s *oamenii*, bre, tre’ luatzi, cu bune, cu rele, *chiar asha cum au fost*).
Cele bune,
Nea Marin
Poate că termenul „a respecta” nu e cel mai fericit, dar una dintre marile probleme legate de comportamentul lui Eliade, din punctul meu de vedere, este nu prea puțina căință, ci absența ei și, cum spuneam, trecerea sub preș a atitudinii filolegionare. Păunescu nu este de „respectat” pentru consecvența sa, foarte enervantă și foarte deranjantă la nivel politic, dar omul nu-mi pare a fi încercat a se prezenta drept altul decât cel ce era. Desigur, puteți spune că a vrut să facă o virtute din viciu, ba chiar că a crezut sincer că propriile-i vicii erau virtuți, de acord cu asta, sunt cât se poate de critic cu acest lucru, după cum cred că se și vede în articolul din revistă. În același timp, nu vreau să duc foarte departe comparația fascismului cu ceaușismul, pentru că s-ar impune foarte multe precizări, spațiul comentariilor revistei „Observator cultural” nefiind neapărat oportun pentru asta, încerc totuși să subliniez că simpla lor echivalare nu mi se pare în regulă.
În ceea ce privește rămășițele lui J.N., e o falsă luptă cu fascismul acolo, sau una cât se poate de selectivă, strâns legată de relațiile româno-maghiare (atât interne, cât și externe). Crucile cu Săgeți au colaborat activ cu naziștii în uciderea și deportarea evreilor maghiari, fiind oricum la putere în doar câteva luni. E greu ca asocierea cu respectiva guvernare să fie văzută ca un „accident biografic”. Despre Vulcănescu nu știu ce să zic, ar trebui să mă mai interesez.
Ma nedumereste usurinta cu care sunteti dispus sa \”respectati\” sau nu anumite figuri ale istoriei recente.
\”Păunescu e mai de respectat prin consecvența ideilor sale post-1989\”. Sa inteleg bine – un criminal consecvent este mai stimabil decat un criminal pensionat (si aparent prea putin cait)? Si apropo de cainta – cata cenusa trebuie sa iti pui in cap pentru o impacare cu cetatea? Presupun ca si pentru asta exista o masura discutabila, nu-i asa? Un Gunter Grass si-ar pune o canita pentru conationali, dar daca se poate galeti de cenusa pentru comunitatea iudaica.
Sa nu impovaram memoria unora cu esecurile altora si mai ales sa distingem graul de neghina.
Vi se pare decisiva calitatea de vicepresedinte al comisiei pentru invatamant? (Asta era cumva „implicarea in activitatea guvernului Crucilor cu Sageti”?)
A existat vreo hotarare a parlamentului maghiar cu privire la deportarea evreilor?
Ce considerati ca predomina in toata aceasta comedie a reinhumarii ramasitzelor lui Nyiro: lupta cu fascismul si reminiscentzele lui – sau razboiul nervilor dintre Romania si Ungaria, tinzand sa se transforme in scandal politic si electoral?
PS Pentru mine Eliade si Cioran, indiferent de erorile lor politice, nu inseamna nimic foarte pozitiv. (Nu de alta, dar prea evident este impasul in care preluarea necritica a exagerarilor si histrionismelor lor – mai ales ale lui Cioran – au impins intreaga actiune de regasire de sine a culturii noastre in ultimii peste 20 de ani.)
Dar pe filosoful Mircea Vulcanescu, condamnat pentru participarea la guvernarea antonesciona in calitate de expert financiar – il considerati sau nu „fascist”?
…Nyirő a fost deputat în parlamentul maghiar post-octombrie 1944 și vicepreședinte al comisiei de învățământ din același parlament. „Crucile cu săgeți” au fost un partid de extremă dreaptă, da, dominând respectivul parlament: în timpul guvernării lor, a avut loc deportarea evreilor din Ungaria și Transilvania de Nord în lagărele morții. .
.. opera unui scriitor pe care nimeni nu l-a citit in Romania, si despre a carui activitate politica nu se stie mai nimic precis – cu exceptia faptului ca a fost membru al parlamentului maghiar in timpul ultimului razboi? („Implicarea in guvernul Crucilor cu sageti” pare o formula extrem de vaga si foarte probabil inexacta; „Crucile” astea presupun ca au fost un fel de „miscare” sau partid de extrema dreapta. A fost Nyiro oficial inscris aceasta miscare? Nimeni nu stie – si nici nu pare foarte curios sa afle…)
Cat despre Paunescu – a carui prezentza in Gradina Icoanei nici mie nu-mi face nicio placere – a spune despre el ca ar fi fost un „simplu” ceausist mi se pare, cum bine spuneti, o fortzare a unui adevar mult mai complex.
Dar mai bine ma opresc aici, pentru a nu avea aerul ca iau apararea fascistilor si ceausistilor pe care trecerea timpului ii transforma in esapatorii ale maniheismului si ale pasiunii de a a avea dreptate cu orice pretz…
Domnule Cătălinoiu, vă mulțumesc pentru atenționarea privind articularea lui „viii”. Am comis-o, n-am ce să zic…
În ceea ce privește chestiunile de fond ridicate în comentariile precedente: Eliade nu știu să se fi delimitat de pozițiile-i legionare, Cioran poate, dar nu neapărat într-un mod tranșant. Eliade a încercat mai degrabă să treacă totul sub preș. Din acest punct de vedere, aș zice chiar că Păunescu e mai de respectat prin consecvența ideilor sale post-1989: nu a încercat să se prefacă că trecutul său nu a existat.
Comparația Păunescu-Nyirő mi-o recunosc puțin forțată, prin aceea că cel din urmă a fost un politician mult mai activ decât cel dintâi, fiind direct implicat în parlamentul fascist maghiar și în guvernul Crucilor cu Săgeți. Cu Păunescu și național-comunismul ceaușist se pune totuși altfel problema, dar în același timp cred cu tărie că sacralizarea acestuia, petrecută în anul de grație 2012, este înrudită la nivel ideologic cu fascinația periculoasă pentru etnicismul maghiar, dovedită de Partidul Civic Maghiar și de reprezentanții politici ai Budapestei.
Foarte reconfortanta constatarea ca dl. Cristian Cercel, care la varsta dansului nu are cum sa fi „gustat” prea mult din binefacerile paradisului comunist, reuseste sa gaseasca totusi tonul potrivit in analiza domniei sale. Nu este lesne nici pentru cei din generatia nascuta in anii 40’s-50’s sa navigheze cu atita competenta si acribie prin abisurile si capcanele istoriei ambelor infernuri totalitare ale secolului XX. Cu atit mi se pare mai impresionant articolul tinarului domn Cercel. Multumesc.
E nostim ca vorbim de niste nimeni, ca si cum ar exista. Nyiro Jozsi, un oarecare verbalist sedus de gloria nazismului, facator de fraze idioate asezate gratios, un obscur printre cateva mii la fel ca el in vremea aia. A carui cenusa vrea sa se intoarca acasa – nu la casa lui, care e un pic mai la sud, ci la casa unui Ionica care vrea sa fie ales „edil local” pe seama acestui abia descoperit „apostol secui” (ne prapadim de ras, igen!)
Iar Nimeni Paunescu, urlator si poezel, placut de clica, promovat de clica, impus de clica, parte din clica, apoi interzis de clica, iarasi resuscitat de clica, acum statuat de clica – nu si-ar fi adus nimeni aminte de el fara promovarea asta sistematica din partea clicii „politice”. Paunescu nu exista in afara propagandei, oricate statui ar avea.
Noi, romani si maghiari, avem proasta impresie ca avem nevoie de eroi, patrioti, si sfinti daca se poate, si ducem mare lipsa de ei, asa ca-i inventam din nimic. E o mica „heroes race”: care-si face mai multi, mai mari, mai gloriosi, mai patrioti, mai sfinti. Macar apostoli, sau mucenici – daca au murit beti in sant in timpul unei zavere. Si asocierea cu o colectie de eroi-patrioti-etc. te face mult mai eligibil de catre prostimea-tinta a propagandei.
Politica se face prin competitie: eroii lor sunt criminali; eroii nostri sunt epopei de cumintenie.
…cat despre „scorul electoral” glorios al Legiunii, va aduc aminte ca NSDAP-ul a avut un scor electoral si mai glorios. Si va puteti aminti si de ‘scorul’ „oamenilor de bine” din tara asta – si al celor din tara vecina, pentru cei care stiu. Deci asta chiar nu indica vreo alta valoare decat a propagandei.
Asta nu inseamna ca toate ‘crezurile’ Legiunii sau ale NSDAP-ului erau false. Doar ca nici un doctor nu-ti va recomanda sa inghiti o pastila invelita intr-o galusca de viermi zdrobiti. Daca nu poti gasi pastila fara galusca, e bine s-o cureti inainte. Si chiar daca o cureti, e deja contaminata.
cu multa usurinta scurtam capetele celor cu motul verde ori picioarele celor cu degete rosii. D-le Cercel care este modelul uman aprobat, acceptat, trecut de toate filtrele prejudecatilor? MA tem ca gaura sitei Dvs. este mult prea mica si e nedrept. Miscarea legionara a avut sute de mii de membrii, a obtinut un scor electoral ce a plasat-o pe pozitia 3 in conditiile unei campanii electorale cu multe nereguli. PArtidul comunist a avut 4 milioane de membri, multi cu carnet rosu de complezenta luat poate din carierism, sau diverse alte motive marginale. Nu orice legionar a fost „Boieru” cel ce si-a descarcat revolverul in profesorul Iorga, precum nu orice comunist a fost „Turcanu”.
Cu o diferenta de nuanta insa – miscarea legionara a crescut – ne place sau nu – legitim, primind votul si asentimentul populatiei, pe cand comunismul ne-a fost servit cu pistolul sovietic la tampla.
Usurinta cu care aplicati etichete este cel putin nedreapta. Inclin sa cred ca raspunsul s-ar afla spectral in endemia libertatii – da, Eliade si-a exprimat pozitii de dreapta romaneasca ce a evoluat trist spre abuzuri si crime. Da, Eliade si Cioran s-au delimitat de optiunile de tinerete.
In celallat caz, da, Paunescu a ridicat osanale abjecte regimului comunist care se ridicase deja pe un munte de cadavre. Da, Adrian Paunescu nu s-a delimitat transant de poetul de curte care a fost, poate si datorita duioasei amnezii instituita de Ion Iliescu ca si politica de stat.
în primul rând, că tot e vorba de o revistă de cultură, dacă articulezi „morţii”, articulezi şi „viii” („morţii cu morţii, viii cu viii”).
apoi, dl. cercel pleacă de la premisa parti-pris-ului fiecărei părţi (română şi maghiară), care nu vede decât buba celuilalt, fără a şi-o simţi pe-a sa. logic până aici, dar când începe să numească „patrioţii” noştri, pentru a-şi întări o idee, devine la fel de partinic (în „argumentare”) ca politicienii maghiari şi români, care-şi dau unii altora în cap cu trecutul istoric văzut unilateral.
dl. cercel reduce pe eliade şi cioran la statutul de „aprobatori” ai mişcării regionale, uitând toată viaţa şi opera lor de după febra legionară care, trist dar adevărat, a cuprins la un moment dat o mare parte a intelectualităţii româneşti. evident că nu e locul de a dezvolta subiectul, dar nu e nici cazul de a-i aminti pe cei doi într-un context dat, lăsând impresia (mai ales prin alăturarea unor ceauşescu sau păunescu, dedicaţi pe viaţă apăcutărilor comuniscoide) că toată viaţa lor cioran şi eliade au cântat marşuri legionare şi-au fugărit evrei prin lume, în numele uni ortodoxism vrednic şi pur. de ce nu l-aţi numit ca simpatizant legionar (la un moment dat doar, dar ce contează acest mărunt amănunt) şi pe eugen ionescu? ce dacă apoi a rinocerizat, în opera sa, mişcarea legionară? putem ignora, ca şi la ceilalţi, antilegionarismul său de după război, amintindu-ni-i, pe cei trei ca şi pe mulţi alţii, doar ca simpli adulatori ai lui nae ionescu şi susţinători frenetici ai gărzii de fier.
Cristian Cercel spune lucrurilor pe nume, cu perspicacitate si cu penitsa muiata in calimara cu sarcasm. Felicitari.
SUNTETI PREA DUR CU „Eroii” ROMANIEI. Niciun popor nu poate exista fara a se lauda cu erii lor. Nu ca nu agreez cu ceeace ati scris. DAr Mircea Eliade a evoluat in criera lui din consul legionar la Lisabona pana la mitolog mondial cand a ajuns la Universitatea din Chicago. A avut probabil o criza puternica de amnezie totala pana intr’atata ca era incantat sa vina in vizita in Israe. Din nefericire vizita nu s’a efevtuat din cauza ca erau destui evrei romai care stiau cu cine aveau de aface. Din macar nu sti shimbat parul sau naravul. Cioran a fost mai decent si s’a spovedit ca legionarimul si antisemismul lui erau boala tineretii. Cat despre Paunescu a facut o tranzitie foarte neteda (smooth) dela lingau comunist la lingau iliescian. Din pacate d-le Cercel ati atins si una din vacile sacre in persoana poetului national si politician de trista memorie Octavian Goga, cel care a introdus legi rasiale (i.e.) antisemite in 1938. Si pana la urma cu cine ramanem?
Un articol necesar si just, pentru care Dl. Cristian Cercel merita felicitari. La dezvelirea bustului lui Adrian Paunescu, pe langa primarul si episcopul locului a participat si venerabilul academician si critic literar Eugen Simion, care a omagiat memoria recentului disparut. .Lucrul nu trebuie sa mire. Daca pentru unii dintre noi lumea a devenit, in balanta, mai buna odata cu disparitia lui Adrian Paunescu, Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane, crede ca talentul si opera trebuie disociate de caracter, comportare si politica.
In aceasta, Eugen Simion seamana mult cu Adrian paunescu. Iata-i justificand „statuia” lui Nicolae Paulescu, fiziolog talentat, dar si cel mai inversunat antisemit din istoria Romaniei, care si-a aruncat gunoaiele rasiste in public in zeci de carti, brosuri si articole de presa. tata-l mai intai, pe Eugen Simion, in 2003: „ce este ma important, va intrebam, in viata unui savant: faptul ca a descoperit insulina… sau faptul ca intr-o circumstanta a abiografiei sale a publicat cateva articole (recunoastem, inca o data, regretabile) cu accente nationaliste”. Si iata-l pe senatorul PSD Adrian paunescu, in plenul Senatului in 2004: „este foarte grav ca i se reproseaza dupa atatia ani lui mPaulescu un fapt de publicistica, un fapt de orientare politica, atunci cand toate lumea se bucura de efectele pozitive ale descoperirii lui”. Sa mergem inainte, deci, ne spun Eugen Simion si Adrian Paunescu, fara rusine, fara remuscari, fara respect.