În vrem-nu-vremile copilăriei mele (de după abolirea monarhiei, într-un decembrie pe sfîrşite, – cînd eu, bolnav de scarlatină, anticipam, pe pielea-mi proprie, „evul aprins”, ce va să zică roşu), adică în, aproximativ, răstimpul 1948-1954, Ziua Copilului nu prea era în vogă. (Sau, cel puţin, nu-mi aduc eu aminte să fi fost.) Noi aveam, chipurile, alte sărbători, – anume: 1 Mai, 23 August, 7 Noiembrie şi, …