„Şi nu ştiu ce“
Măştile lui M.I. – Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu
- 01-06-2012
- Nr. 626
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- MEMORIALISTICĂ
- 1 Comentarii
După cinci întîlniri faţă către faţă însumînd cam zece ore de convorbiri, în primăvara lui 2011, Gabriel Liiceanu a reuşit o performanţă: un volum-dialog cu M. Ivănescu; şi încă unul care, în perspectiva sfîrşitului apropiat al scriitorului, capătă cel puţin retrospectiv o valenţă testamentară. De la stabilirea poetului la Sibiu, la începutul anilor ’80, numeroşi vizitatori, discipoli, emuli, prieteni ori cunoştinţe au avut acces la intimitatea lui Ivănescu; mai ales că retragerile acestuia în propria cochilie erau dublate de ieşirile sale şi de întîlnirile regulate în cîte o „bază“ de comunicare şi comuniune bahică, după algoritmul deja brevetat la Bucureşti. Liiceanu însă a reuşit străpungerea, în primă instanţă, a sistemului de mefienţă, retractilitate, autoapărare al acestui poet aflat la antipodul unui risipitor ca Nichita Stănescu. Nota asupra ediţiei nu devoalează dacă s-au depus multe insistenţe întru convingerea poetului, dacă acesta „s-a lăsat greu“. Important este că, după cum vom vedea, Măştile lui M.I. înseamnă o dublă reuşită: cea a intervievatorului de a-l atrage în dialog pe scriitor, obligîndu-l să vorbească despre sine; dar şi a celui intervievat care, scanat cu o mare curiozitate intelectuală, se ascunde pe măsură ce se „dezvăluie“. Dacă figura preferată a lui Gabriel Liiceanu este […]
Citisem deja de ieri acest ultim nr. al OC (ce era de citit in el) si mi-am dat seama ca ati scris poate cea mai buna cronica din ultimii ani. N-am vrut insa sa intervin pt ca mi-e sila de postarile care nu fac decat sa preia samanta de scandal artificial creata (as fi vrut sa spun draceste, dar de fapt e prosteste) de articole care vor sa sublinieze linia redactionala. Prin urmare iata-ma totusi postand (desi mi-am jurat sa nu mai revin) cu bucuria de a vedea ca va apropiati de teme esentiale – chiar acum o ora si ceva am vazut la tv in reluare dialogul cu Plesu – aceeasi tema a cuvantului inteles de fiecare cu propriile semnificatii. Vad in acest dialog salvat al lui L. cu M.I. (in sensul ca putea sa nu aiba loc) unul din neasteptatele fapte pozitive ale acestor ani de confuzii, firesti de altfel dat fiind contextul asurzitor, visceral si chiar fals (cel mai bun exemplu est chiar revista OC). Ca un atlet al spiritului pe timp de razboi, Liiceanu a avut inspiratia sa preia flacara si s-o duca mai departe, iar cronica dvs. da speranta unei continuitati. Sunt atatea lucruri bune, totusi !