ARTE VIZUALE. A şasea Noapte Albă a Galeriilor

GALERIE FOTO

  • Recomandă articolul
Pe data de 25 mai 2012 a avut loc cea de-a şasea ediţie a Nopţii Albe A Galeriilor. A fost al doilea an consecutiv în care vremea „nu a ţinut cu arta“, dar îndrăznim să afirmăm că cei interesaţi de fenomen, cunoscători sau public activ/pozitiv, nu au fost deturnaţi de ruperea de nori, respectiv de peretele vertical de apă care s-a interpus între ei şi galerii. Numărul acestora a înregistrat o uşoară scădere faţă de ultimii doi ani, ca şi cel al evenimentelor organizate special pentru această noapte magică în care porţile cerurilor şi ale spaţiilor dedicate artelor vizuale se deschid pentru cei care au disponibilitatea de a le trece pragul. Alături de „zilele şi nopţile“ muzeelor şi institutelor culturale, NAG reprezintă un real act de promovare a culturii, atrăgînd anual noi prieteni.   Ne bucurăm să constatăm că în Bucureşti există deja o masă critică de oameni interesaţi de fenomenul artistic (ne referim aici strict la artele vizuale) şi trebuie să menţionăm că faptul nu s-a întîmplat de la sine, ci datorită unor oameni care au făcut posibil acest vis al multora dintre noi. Pentru a avea o ţară mai frumoasă şi mai bună nu ajunge să avem răbdare; […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }