„Mă descurc cu celebritatea“
Interviu cu Michel HOUELLEBECQ
- 07-06-2012
- Nr. 627
-
Adina DINIŢOIU
- Actualitate
- 0 Comentarii
Un alt invitat-vedetă la Bookfest a fost scriitorul francez Michel Houellebecq (care s-a impus, ca romancier al declinului occidental, în 1998, cu romanul Les particules élémentaires/ Particulele elementare şi a obţinut Premiul Goncourt în 2010, pentru romanul La carte et le territoire, Flammarion, 2010/Harta şi teritoriul, Polirom, 2011, traducere de Daniel Nicolescu), un scriitor care a vîndut milioane de exemplare din romanele sale în lume. Pe lîngă interviuri, el a avut o întîlnire cu publicul şi o sesiune de autografe la standul francez. Deşi o apariţie insolită (cultivă o imagine de asocial, de marginal), Houellebecq nu e un monden, ci dimpotrivă, un solitar şi un capricios, aşa încît la nici unul dintre evenimentele evocate mai sus n-a fost generos la vorbă: romanele sale vorbesc cel mai bine pentru el. Se spune că scriitorul scrie pentru a deveni celebru, e ca un miraj pentru el. Dumneavoastră suportaţi bine celebritatea? Nu cred că un scriitor se gîndeşte obligatoriu la celebritate. Configuraţia tipică a unui scriitor e aceea a unui individ care nu vrea să practice o meserie sau alta, ci să trăiască din scrisul său. Se gîndeşte mai degrabă să vîndă cît mai mult, nu să devină celebru. Eu la asta […]