„Nu mă răzgîndesc”
Fragment din volumul în curs de apariţie „Octavian Paler. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache“, din seria de autor „Octavian Paler“, de la Editura Polirom
- 07-06-2012
- Nr. 627
-
Octavian PALER
- AVANPREMIERĂ
- 1 Comentarii
Fragmentul următor apare spre finalul volumului intitulat Octavian Paler. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache (ediţia a II-a, Editura Polirom, în curs de apariţie în seria de autor „Octavian Paler“). Prima ediţie a apărut la Editura Corint, în 2007. Sînt rînduri şi pagini întregi scrise în condiţii – eufemistic vorbind – speciale şi publicate acum în avanpremieră. Octavian Paler era în spital; dar chiar şi acolo, într-o stare fizică precară, spiritul său era viu, amintirile, proaspete, memoria, intactă, luciditatea, asemenea. Am scos ca titlu, între ghilimele, o propoziţie simplă, dar greu de pus în practică de către destui intelectuali ai noştri, atît de adaptabili şi tranzacţionali. Una dintre însuşirile lui Octavian Paler era că nu se număra printre ei. (D.C.-E.) Cînd să vin cu noi întrebări la dumneavoastră, văd că nu mai răspundeţi la telefonul mobil şi aflu că aţi ajuns la spital… Acum aţi ieşit de acolo. De o bună bucată de vreme, vă confruntaţi cu ceea ce numim, eufemistic, probleme de sănătate. Aveţi insomnii şi, mi-aţi spus, o continuă durere de cap, care nu vă slăbeşte nici măcar o zi. Aţi vrea să vorbim despre starea dumneavoastră actuală, tocmai ca să „exorcizăm“ răul fizic? Nu am o curiozitate morbidă şi […]
Coincidenta (?) face ca in spatiul public sa fosneasca doua ipostaze de interviu / interogatoriu / marturisiri / confesiuni.
Intro parte intransigentul dubitativ Gabriel Liiceanu pune in lumina viata unui om, Mircea Ivanescu, poet ce sta sa moara afirmandu-si convingerea ca, dincolo de artificurile orchestrate administrativ, poetul e dator sa puna pe tabla o imagine despre lume, propria lui imagine despre lumea noastra.
In cealalta parte, eternul disponibil Daniel Cristea-Enache asista placid la stingerea unui mit demiurgic, care… vai ce pacat, e facut doar din carne si oase si mizerii ale batranetilor.
Cititorii, victime complezente, ce sa mai faca dincolo de privirea aruncata pe gaura cheii in intimitatea geniului ?
Ar trebui poate sa se consoleze, daca nu chiar sa se bucure ca, iata, moartea pune in ordine -in moduri neasteptate- plinul, sau de ce nu golul, vietii mult dincolo de ce ne-ar ingadui intelepciunea de traitori corecti in exprimarile publice.
Comparand totusi, vivisectia d-lui Liiceanu cu autopsia d-lui Cristea-Enache, parca ai fi tentat sa crezi ca Dumnezeu isi salveaza lumea mai degraba prin tacerea cu care inconjoara minunile lumii poetice decat prin declamatiile grandilocvente ale clericilor din biserici.