Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
SOFTUL ROMÂN. Alte noi apariţii la Editura Spectrum
- 22-06-2012
- Nr. 629
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 10 Comentarii
● V. Voiculescu, La răsărit de Paradis (o poezie inedită [apocrifă?], cu comentarii marginale aparţinîndu-i editorului, Ş. F.): Şarpe, nu că-i şuieri dulce/ Evei, tu, vrea ea, în roua/ Raiului, să mi se culce,/Bănuindu-i lui Adam/ Adulterul cu-o a doua/ Nevăstuică de haram.//Fapta are loc în taină;/ O, dar, pentru Preamăritul,/ Are vre un lucru haină?/ Rătăcirile,-acum, dor:/ Ţara li-i la răsăritul/Ălei dintîi ţări a lor. ● Idila dintre Hispania & Engliterra, dramă istorică din suta şaisprezece,-n două replici. Iată-le: HISPANIA – Te quiero! ENGLITERRA – Take care! (Specialişti vrednici de crezare susţin că acest schimb de replici, pe care paronomasia le face şi mai antagonice, de fapt, le-ar fi inspirat domnilor Meilhac & Halévy, autorii libretului operei Carmen, teribilul avertisment din Habanera: „Mais si je t’aime, prends garde à toi!”.) ● Culegere de maxime celebre. Comentate de culegător. – Nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă: e instructivă şi chiar amuzantă. De pildă: Noaptea e un sfetnic bun. Comentariu (în stil Radio Erevan): Da, este, dacă ai un sfeşnic bun. ● Studii de design publicitar. Cu patruzeci de scheme şi planşe explicative. – O mostră: un picior de fată de la ţară, rulîndu-şi, dinspre zona coxală spre călcîie, […]
Stimate domnule Câmpeanu,
e de la sine înţeles că o editură ce se cheamă Spectrum nu editează decât… apariţii. Apariţiile pot fi puse sub semnul întrebării, dar nu sunt strict contrafactuale ca istoria Arhiducelui F.F. (din K u. K), care e viu şi teafăr, încă, dacă, între timp, n-o fi murit!
Vă mulţumesc pentru sugestie şi mesaj.
RECLAMAŢII LA RECLAME ! DIVERSITATEA !
În lumea noastră terestr-tîrîtoare reclama-i sufletul comerţului, comerţul ( de azi ) a devenit-este, moartea spiritului şi a vieţii în sine.
A devenit sufocant una din Capcanele Istoriei Moderne Contemporane.
De-aceea Timid dar Direct, îndrăznesc să sugerez în Condica de Reclamaşii şi Sugestii, atîrnată aici, de perete, cu un creion şi el spînzurat într-o sfoară, tocmai alături de CASSA unde scoţi banii din buzunar dîndu-i afară din casă, următoarea doleanţă : RECLAMA să nu devină-o Obsesie aşa cum ea este DEJA peste tot în jurul nostru înconjurîndu-ne, distrugîndu-ne aerul şi-orizontul, spaţiul şi timpul, poluîndu-ne permanent Sensul.
Mai sînt atîtea subiecte cîtă iarbă şi stele, încît tare m-ar durea sufletul ca POETUL , iar acesta cu precădere, să insiste şi să depună MARCĂ despre mizeria hranei consumatorilor din toate colţurile lumii uniţi-vă în consumul de-a valma, gregar, pestilenţial, deformator şi distrugător de esenţe.
De-aceea, eu l-aş ruga pe POET, tocmai invers, cît mai puţin despre RECLAME cît mai mult despre SCRIERI, MITOLOGII, MUZE, POEŢI, MUZICĂ, POEZIE.
Haideţi să uităm de carcanul urbei devenită-nchisoare capcană zgomotos poluare şi să fugim în lumile spirituale departe de Furiile Artificialului Sumbru.
AŞA, pur şi simplu !
De-aceea fac această Reclamantă Reclamă, ca nu cumva, să cădem astfel, tocmai INVERS, pradă reclamelor luminoase făcîndu-le şi mai ABITIR RECLAMĂ pe GRATIS, reclamîndu-le !
Şi care nu este decît unul dintre Scopurile Acestor Slogane Otrăvitoare : a vorbi ORICUM despre ele !
Chiar dacă minunat încîntător fascinant ritmat muzical APARTE şi poetic, atît de fantastic.
Sper ca această reclamaţie să nu fie interpretată ca altceva decît este, îndemnul depărtării cît mai grabnic, de lumea aceasta în care, Obligaţi, ne bălăcărim material, zilnic, urbanistic şi, “à outrance” orgiastic mass-mediatic adictic deformator modelator manipulator şi oribil.
Semnez şi asum !
@ Domnului Şerban Foarţă
A fost o (alta) incantare sa urmaresc gratie Dvs. ultimele aparitii oferite de Editura Spectrum. Ma gandesc sa comit o imprudenta nepoliticoasa si sa va intreb daca pueti pune o vorba buna la editura pentru o alta drama istorica incapsulata in posibilul titlu „Archduke Franz Ferdinand alive and well. World War I fought by mistake” (imaginat de serioasa publicatie The Economist, acum mai bine de 30 de ani) .
Ma simt din nou solidar cu ‘petitia’ interlocutiva propusa de @Dependenta re la noi reclame marca Ş.F (®). Poate va hazardati spre imbunatatiri din zona serviciilor cu caracter specific romanesc (precum remarcati de una saptamana) ce pot veni in intampinarea aspiratiilor unui mare numar de potentiali utilizatori. De pilda (si chiar foarte actual se pare) rolul armatei romane in satisfacerea serviciului militar pentru civili.
Vă mulţumesc şi vă asigur că mă gîndesc la alte reclame comerciale… Sau politice, – căci mare diferenţă nu e!
Pe curînd.
Ingeniozitatea lui Ş. F. pare inepuizabilă.
Aştept, deci, cu nerăbdare continuarea softurilor cu/despre
reclame.
Asta nu înseamnă că prezentul articol nu excelează prin stil şi
inventivitate.
ERA ŞI IAR SĂ UIT UITAT ÎN TRANSA CUVINTELOR, CE LEAC !
Într-un amestec efemer de cîteva momente-trăiri subtile inefabile zbor zvîr şi zumzet de vultur-papion Vroiam să zic că “animalele”-astea de pe la noi sînt MOI, chiar tare-moale, precum ‘nalţi timpi, acele ceasuri moi ale lui Salvador, ce nu salva pe Nimeni şi Nimic. Artistice perversităţi din timpuri fără vremuri, cît despre Vreme, am aflat ! Totul se Moaie, curge, linge, şi se scurge de-a valma-n HĂU, e vară grea-n Bucale, mă-ntreb din ce metal şi dacă nu s-a scurs statuia lui Traian ‘n’asfaltul înmuiat desigur de mult prea Moalele sur-vol de papion tîmpit de soare ?
Maestre ! despre MOALE doream să amintesc acelor cititori şi rătăciţi în versuri şi crîmpeie de absurd cu tîlc şi plin de Har şi Viaţă cum că la noi,
de totul de nu-i deja muiat se-nmoaie-acum cu grija unui papion ce-a dezertat cu aripile-i largi s-acopere-un biet soare,
NEdîndu-ne-n Umbra şi Răcoarea vitală ŞANSA de-a putea Simţi şi Respira, Normal, Lucizi, poemul, poezia, viaţa.
Cu bine ! m-ascund în vînt şi-n ploaie, căci pe aici, iertaţi-mă prieteni, nu-i sadism, e-o vreme de septembrie.
O ! dac-am putea-mpărţi, cu dărnicie v-aş oferi cîţiva nori negri şi, cu bucurie aş primi în dar, raze de soare-un “ciel bleu“ şi grade-n plus în aer. Merci,-cu-ardoare!
NESTEMATE MAESTRE,
Fireşte ! Evident ! clar ca lumina Lunii, ca ochiul tigrului, ca diamantul scăpărînd cuvinte încrustate-n “marbre” pe şoldul ei înfipte de dureri-plăcere nu doar precum Vertijul Spiralelor Funambuleşti ale-unui Bernini.
SEMN LIMPEDE !
Nu-i îndoială, şi nici n-a fost vreodată, Sire ! Nici urmă !
Era prilejul doar să mă mai joc un pic, uşor Z-mucit z-burînd Zig-zag de Fluturi peste florile-Ţi rînduri mărgeluţe de sticlă colorată puse MuZei pe-al ei grumaz atît de darnic, şi amforă, şi muZică, şi poeZie.
Atras de sunet şi alambicate chestii-ncîntat, am dat din aripi, doar atît, firesc, necontrolat şi liber, mulţumesc Maetsre (sic!), cu drag, o piatră.
Draga Pierre,
crezi că nu ştiu şi eu atâta lucru? Că Dali nu o ştia şi el? Că cinetismul, lato sensu, e nu doar funcţie de obiect, fiind şi funcţie de subiect? Subiect care, rotindu-se în jurul statuii, se roteşte şi statuia (care e, totuşi, statică prin definiţie)?… Fireşte că ştiai c-o ştim. Ceea ce spune Salvador Dali o spune, evident, în deriziune, luându-l în zeflemea pe Calder… Tot astfel şi papioanele se mişcă, atunci când purtătorul lor se deplasează. – În rest, papionul e un fluturaş, rămas, spre ziuă, fără aripioare.
P.S. Răspunsul meu nu e polemic, ea dovedind un singur lucru: că, poate, nu ţi-am înţeles mesajul.
Din cel puţin doar douĂ pricini-împreunate AMOROS într-una singurĂ :
OCHIU-N MIŞCARE şi, halucinantul joc, LUMINA ŞI-UMBRELE de-aceea tocmai , Brâncuşi dorea doar singur El să îşi fotografieze halucinante stările imponderabile de-EXTAZ de necuprins CÎT despre-acel Dali, pe cît de geniu pe-atît de tulburat şi mare onanist, avea dreptate pe-undeva chiar speculînd doar gratuit spectaculos şi fals, “mişcarea papioanelor e un non-sens” nu doar prin faptul că EA-i înţepenitĂ FIX, ci PUR ŞI SIMPLU pentru că ea ESTE TARE MOALE şi, Groaznic de perfectă-n imperfect.
FIN Fluturaşul Cu siguranţă LA NOI nu-i doară FLEŞCĂIT !
E tocmai SENSU-acestui etern NON-SENS al Nostru, VECHI.
O, bala-bala, bală-bală, nici portocală, nici banană.
Cît despre Ceafă,-i atît de groasă-ncît ÎNŢEAPĂ rău şi U.-rît, punct mic.
PUNCT GROS OCHIT şi astfel Spulberat :
un MOALE-NŢEPENIT PERFECT ( şi veşnic, fie vorba între noi ! ) SUBLIM !
Cer permisiunea cititorului s-adaug o nouă apariţie la Editura Spectrum, care, din raţiuni de spaţiu, nu a putut intra în text.-
„Mişcarea papioanelor”. Lucrarea pare să polemizeze cu o maximă a lui Salvador Dalí, anume: „Condiţia minimă ce i se poate cere unei statui, e să nu mişte.”. Marele pictor catalan e, prin acest cvasitruism, la rândul său, polemic cu Calder şi mobilurile” lui. Dalí, în rest, are dreptate: statuia e statuie fiindcă stă. Or, mişcarea papioanelor e un non-sens. Căci, între toate „gîtlegăurile” noastre: fular, cravată, lavalieră, eşarfă ş.a.m.d., singurul fix (şi ţeapăn) e papionul: nu flutură, nu dă din aripi, – fie şi dacă-l porţi la ceafă.